Cine nu-l iubeste pe David Foenkinos?

Poti sa te indragostesti de un scriitor pe care l-ai vazut zece minute la o sesiune de autografe, intr-o librarie mica, de cartier? Asta e problema cu scriitorii. Le-am citit cartile si avem senzatia ca-i cunoastem intr-un fel intim si ca, prin urmare, avem dreptul sa ne indragostim de ei. Si, daca mai ai norocul sa-i vezi in carne si oase, e ca o intalnire romantica. David Foenkinos, autorul romanelor Delicatete, Potentialul erotic al sotiei mele si al ultimului tradus la noi Va amintiti de David Foenkinos? este unul dintre cei mai renumiti scriitori francezi la ora actuala. Si, mai ales, este exact asa cum imi imaginam eu ca este atunci cand il citeam: amuzant, inteligent, seducator.

Pe David Foenkinos l-am intalnit in decembrie anul trecut la Lyon, intr-o librarie micuta si linistita. Nu exact genul de loc in care te astepti sa-l vezi pe unul dintre cei mai cunoscuti si mai prolifici scriitori francezi contemporani. Cu cateva saptamani inainte, David Foenkinos primise una dintre cele mai cunoscute distinctii literare din Franta, premiul Goncourt, pentru ultimul sau roman, Charlotte. La televizor, pe internet, la radio, David Foenkinos fusese peste tot in ultima vreme. Oricum, omul este un soi de „institutie literara in Franta.

Tradus in peste 40 de limbi, cunoscut pe mai toate continentele (Delicatete a fost vandut intr-un milion de exemplare), la doar 42 de ani, David Foenkinos a scris peste 15 romane. Aplecat peste exemplarele cartilor pe care le semneaza si pe care deseneaza profiluri de femeie, le pune intrebari cititoarelor si le zambeste. Cand vine randul meu nu poate sa-si stapaneasca o curiozitate aproape infantila. „Ce limba vorbeati mai devreme cu copiii?. „Romana, ii raspund, intrigata ca un astfel de detaliu poate sa-l intereseze. Se uita cu un aer serios, pe deasupra ochelarilor dreptunghiulari, cu rame negre: „Stiti, cartile mele au fost traduse in romana. Apoi se ridica in picioare, se intoarce cu spatele si merge sa-si sufle nasul, un pic stingherit ca trebuie sa faca asta in public. „Am racit, imi spune, sunt foarte obosit. Cred ca o parte din vraja „Foenkinos a operat in momentul acela. Cum sa nu-ti placa un om atat de delicat?

In cautarea ideii pierdute

Va amintiti de David Foenkinos? a aparut in Romania, in februarie anul acesta (Editura Pandora M). Romanul povesteste o „felie din viata unui scriitor care a cunoscut un succes relativ cu o prima carte, dar care, de catva timp, este in pana de inspiratie. Intr-o zi, in trenul Paris-Geneva, ii vine in sfarsit ideea de geniu mult asteptata. Dar, cand incearca sa i-o spuna si sotiei sale, isi da seama ca a pierdut-o. Personajul David Foenkinos va face tot ce-i va sta in puteri ca sa regaseasca ideea ratacita pe undeva prin subconstient.

La inceputul romanului, am avut impresia ca Va amintiti de David Foenkinos? este un soi de catharsis, un alt mod de a exorciza demonii. Pentru orice artist nu cred sa fie teama mai mare decat aceea de ramane intr-o zi fara idei. Pornisem pe o pista falsa si poate un pic pretentioasa. „E, mai ales, un joc despre un scriitor. Am vrut sa-l fac sa plece in cautarea unei idei. Dar chiar daca il cheama ca pe mine, eu si personajul suntem diferiti. Pana acum nu mi s-a intamplat niciodata sa raman fara idei. Desi sunt sigur ca o sa se intample o data si-odata. Am scris cartea asta acum multa vreme, inainte sa stiu ca Delicatete o sa aiba succesul pe care l-a avut, imi explica el.

Nu cautarea in sine e importanta, ci tot ce se intampla pe parcurs. Oamenii pe care ii intalneste personajul principal si care il emotioneaza, povestile care se tes fin si care dau toata savoarea scriiturii lui Foenkinos. Ca in multe dintre romanele lui, umorul lejer si tonul usor ironic reusesc sa dezamorseze situatiile mai tensionate sau mai grave. Paginile se dau unele dupa altele cu o usurinta blanda. O carte de Foenkinos este o experienta hedonista, pe care o traim intr-un fel egoist.

Potentialul amoros al romanelor mele

In Delicatete, fara indoaiala cel mai cunoscut roman al lui Foenkinos, Nathalie, personajul principal, traieste o drama. Isi pierde sotul intr-un accident de masina. Incet-incet, munca devine o terapie, o stratagema pentru a fugi de realitate. Pana cand il cunoaste pe Markus, un coleg de munca suedez. Lipsit de sarm, Markus e un om neinteresant in aparenta. „Sigur, poti sa te nasti la Uppsala si sa devii Ingmar Bergman, explica Foenkinos, cu umor, caracterul devastator de banal al eroului sau.

Lui Foenkinos ii place sa se joace cu aparentele. Dincolo de aerul lui stangace, de fizicul ingrat, Markus e un om complex. Timid, dar hotarat. Intensitatea iubirii lui ii va aduce aminte lui Nathalie ca traieste. Ca si in viata, in romanele lui Foenkinos, dragostea poate ajuta un om sa se reconstruiasca. Suna dulceag, sigur. Dar daca lasam la o parte toate manierele si toate ideile despre ce ar trebui sa fie arta moderna, ce alt sentiment, la fel de puternic, poate da sens unei vieti intrerupte de o tragedie?

Iubirea e una dintre temele preferate ale lui Foenkinos. Nu iubirea sacrificiala, torturata, ca in romanele clasice. Personajele lui nu sufera si nu-si asteapta dragostea „cincizeci si trei de ani, sapte luni, si unsprezece zile, cu noptile lor, ca personajul lui Garcia Marquez din Dragostea in vremea holerei. La Foenkinos, iubirile sunt mai fluide, mai realiste. Desi nu am citit un singur roman de-al lui in care sa nu fie o poveste de dragoste, pentru autorul Delicatetei iubirea nu e una din temele-fetis. „Imi place sa vorbesc despre viata, iar dragostea e cumva elementul central al vietii. Cand incep sa scriu, nu-mi propun sa scriu despre dragoste. Pur si simplu scriu povesti despre personaje care au o inima care bate, mi-a spus el.

Unii critici francezi ii reproseaza lui Foenkinos caracterul prea simplist, superficial al povestilor care au facut din el un „success story. Locurile comune din scriitura lui, descrierile un pic prea terne de tipul „Nathalie era o femeie discreta (un tip de feminitate elvetiana). OK, sa admitem ca nu e literatura de factura lui Dostoievski sau Hugo. Dar eu nu cunosc nici o femeie care sa nu fi terminat dintr-o suflare o carte de Foenkinos, o data ce s-a apucat de ea. Si asta spune multe.

Fidelitate, nostalgie si sushi

Nu risc nimic daca spun ca Foenkinos este un scriitor care se adreseaza in principal femeilor. In fiecare roman o femeie este pusa sub lumina reflectoarelor, alintata, respectata, iubita. Rari sunt artistii, de orice fel, care inteleg atat de bine femeia. L-am intrebat pe David Foenkinos, fara malitiozitate si fara idei preconcepute, cum a ajuns sa cunoasca atat de bine psihologia feminina. Raspunsul mi s-a parut de o simplitate dezarmanta: „Iubesc femeile, si nu ma refer doar din punct de vedere sexual. Imi place sa fiu in preajma lor. Dar sunt absolut convins ca, fara o raportare la senzualitate, un autor nu poate scrie.

Extrapolat, asta inseamna ca nu exista nici un raport intre o femeie si un barbat, care sa excluda o componenta sexuala. Nu stiu de ce, imi vine cheful sa-l contrazic si sa-i spun ca un barbat si o femeie se pot iubi fara sa se atinga. Ca doi oameni se pot indragosti unul de celalalt fara sa fi avut un contact fizic. Ca pasiunea asta pentru cineva poate sa existe doar in plan intelectual. Raspunsul lui e fara echivoc: „Nu, nu cred. Dimpotriva. Cred ca trupurile stiu sa vorbeasca. In tacere, goi, putem spune orice.

Femeia, asa cum o concepe Foenkinos, este construita cumva in opozitie cu imaginea masculina. Si atunci care sunt cele trei mari diferente dintre femei si barbati? „Fidelitatea, nostalgia si… sushi, raspunde Foenkinos.

Inspiratie – respiratie

In Potentialul erotic al sotiei mele, un barbat atins de mania colectiilor ajunge sa pandeasca si sa filmeze toate momentele in care sotia lui spala ferestrele, pentru ca i se pare de o senzualitate extraordinara in acel moment precis. (Da, la Foenkinos, gratia feminina este observata si salutata in cele mai mici gesturi cotidiene). In Delicatete, dragostea schimba viata unei femei. Charlotte, ultimul sau roman, care cocheteaza cu poezia, merge pe urmele pictoritei de origine evreiasca Charlotte Salomon, care moare la 24 de ani intr-un lagar de concentrare.

Lui Foenkinos ii place sa se joace cu ideile. „Am norocul de a putea calatori cand scriu o carte. Imi gasesc ideile respirand, ascultand, privind. Dar una dintre sursele de inspiratie ramane totusi viata de zi cu zi. Foenkinos este un barbat sensibil si modern, caruia nu-i plac insinuarile de tipul „delicatetea este o valoare a secolului trecut. „Cred ca multi barbati sunt delicati in ziua de azi si se ocupa, de pilda, de toate treburile prin casa. Eu fac de toate in casa: mancare, curatenie, stau noaptea cu bebelusul. Toate experientele astea sunt la fel de puternice in viata reala, ca intr-un roman… Serios, cine nu s-ar indragosti de un astfel de barbat?!

Confidente

Intr-un interviu pe care l-a dat acum putina vreme, Michel Tournier (91 de ani), unul dintre scriitorii francezi bine cunoscuti in Romania (Regele arinilor, Vineri sau viata salbatica, Piticul rosu etc.), povestea ca unul dintre rarele momente de bucurie pe care le mai are este telefonul pe care il primeste in fiecare zi de la o cititoare fidela. Batran, insingurat, dupa ce a gustat din fructul celebritatii, Tournier traieste astazi din amintiri.

Exact invers de ce i se intampla acum lui David Foenkinos, tanar, adulat si urmarit peste tot de cititori. E de ajuns sa te uiti pe pagina lui de Twitter ca sa vezi cate mesaje calduroase ii sunt scrise in fiecare zi. Atata admiratie, din partea atator oameni, ar putea sa sperie un scriitor. Dar nu iubirea nemasurata a publicului il impresioneaza pe Foenkinos: „Iubirea pe care o am din partea publicului mi-a dat o libertate extraordinara, aceea de a putea face ce-mi place si, mai ales, de a putea trai din asta. Dar scriitorilor le place umbra. si, uneori, e foarte destabilizant cand suntem pusi sub lumina reflectoarelor. Cateodata simt nevoia sa ma ascund undeva. si daca, intr-o zi, si Foenkinos o sa ajunga la fel ca Tournier? Un scriitor uitat de cititorii lui. Nici de asta nu ii e frica? „Nu. Mie mi-e frica sa mai fiu la inaltime. Cine stie, dupa Charlotte poate ca n-o sa mai pot sa mai scriu. Dar incerc sa savurez fiecare moment, ca si cum ar fi ultimul.

Text: Ileana F.Buzea
Foto: Guliver

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK