Alina Baisan a hotarit sa iasa din hibernare urmind timp de doua zile radicalul program de detoxifiere al centrului de sanatate si lifestyle Herghelia, pastorit de o comunitate de adventisti.
” Am invatat ca pot invinge fatalitatea si mi-am propus sa imi schimb radical stilul de viata.' „Cei aproape doua sute de kilometri pe care i-am facut cit am stat aici, consider ca i-am facut in sus si nu pe orizontala.' „Am venit cu foarte multe probleme de sanatate aici, insa le-am rezolvat in totalitate. Analizele mele sint aproape perfecte.' „Sotul meu e la rascruce de drumuri: pe unul ii fac cu ochiul cirnatii si fripturile, pe celalalt il asteapta salatele si laptele de soia. Nici el nu stie pe care sa o ia!'
Probabil declaratiile de mai sus suna mai mult a sloganuri de reclame neinspirate. Sint, de fapt, declaratiile unor oameni care au venit bolnavi, stresati si deprimati la Herghelia si care pleaca dupa unsprezece zile cu analize normale, kilograme in minus si o stare de spirit pozitiva.
Lucrurile ciudate care se petrec la acest sanatoriu aflat in apropiere de Tirgu Mures mi-au stirnit curiozitatea in momentul in care niste prieteni de familie s-au intors nefumatori si cu hotararea de a minca tarite si germeni de griu toata viata.
Asa ca imi iau inima in dinti si sun la centru. O voce blinda ma paseaza la alta voce blinda a carei posesoare este Valentina Dan, coordonatoarea programului lifestyle si care imi spune fara ezitari ca ma asteapta pentru doua zile, la Herghelia. Dupa zece ore de nesomn intr-un accelerat infect, iata-ma in gara la Tirgu Mures, intrebind in drepta si-n stinga daca nu a venit nimeni dupa o domnisoara reporter. Nu am la mine decit un numar de telefon, la care nu as indrazni sa sun la o ora atit de matinala: 6,30 dimineata. Numaidecit zaresc un tinar si ma indrept hotarita spre el. O stringere de mina puternica si un zimbet plin de bunatate imi alunga orice grija.
Aburii diminetii se risipesc de peste cele citeva sate ce despart Tirgu Mures de Herghelia, iar soferul imi povesteste despre bunele obiceiuri de la sanatoriu, ca de exemplu faptul ca oamenii nu isi incuie niciodata casele si de obicei isi lasa cheile in contact la masina. Lucru care, va spun drept, suna ireal pentru cineva care toata noaptea si-a imaginat fel de fel de scenarii despre cum nasul e, de fapt, mina in mina cu tilharii care sigur s-au prins ca in rucsac am un aparat foto.
Din meniul zilei
La intrarea in sanatoriu ma intimpina hotarita Vali, care ma si captuseste cu niste talpici din plastic, pentru a opri microbii de pe incaltamintea mea. In cladirea principala, toata lumea umbla in papuci de casa. Am ajuns la fix pentru micul dejun, iar sala de mese e deja plina. Trec de placuta cu diabet si dieta hiposodata de pe bufetul suedez si ajung in dreptul a ceea ce pare a fi meniul obisnuit. Trebuie sa va spun ca micul dejun la Herghelia nu aduce cu nimic din ceea ce insemna pentru mine mic dejun sanatos: respectiv citeva felii de piine prajita si cafea cu lapte. Ma blochez complet in fata unei tavi cu fulgi de cereale integrale amestecate cu fructe coapte, a unui bol cu crema de vanilie si a semintelor de susan si de in. „Ajuta la digestie', ma lamureste doamna Vali, care imi umple cu incredere farfuria cu amestecul de mai sus. O ceasca cu lapte de migdale si un mar cu coaja zbircita completeaza oferta de dimineata. Cani cu ceaiuri din plante, preparate individual in functie de afectiunile fiecarui pacient, isi asteapta musteriii la iesirea din sala de mese.
Dupa micul dejun, Vali ma pune la curent cu programul zilei: „La ora opt are loc devotionalul. Cred ca ai aflat deja ca noi sintem adventisti de ziua a saptea si ne incepem ziua cu Dumnezeu'. OK, mor de curiozitate sa aflu cum sta treaba cu devotionalul, asa ca amin somnul care imi da tircoale pentru mai incolo. Sala de conferinte se umple de pacienti, majoritatea trecuti de virsta pensionarii. Aflu ca am nimerit in mijlocul unei serii mai in virsta, pentru ca pensionarii si clientii fideli au beneficiat de o reducere a costului sederii. Un sejur la Herghelia dureaza unsprezece zile si pachetul de servicii, care include cazarea, masa, analizele si tratamentele zilnice, costa 1.700 de lei.
Dr. Valeriu Gheorghita incepe predica de dimineata printr-o cintare colectiva. Nu pot sa nu remarc vocea superba a batrinei de linga mine si mai ca nu-mi vine a crede cum dintr-un trup girbovit, imbracat in trening, pot iesi sunete atit de suave. Urmeaza predica propriu-zisa, in care capelanul tine pacientilor un discurs mestesugit, presarat cu pilde din viata personala, cu gesturi largi ale bratelor si pauze in vorbire. Ramin si la conferinta medicala despre depresie, sustinuta de dr. Sorin Morosan. Va intrebati probabil, ca si mine, cit e spalare pe creier si cit argument stiintific in expunerile unui centru in care personalul este in intregime ales din rindurile comunitatii adventiste. O sa va dezamagesc, dar prezenta spiritualitatii e atit de subtil ascunsa in spatele argumentelor medicale stiintifice, incit aproape ca nu intra in conflict cu ideile mele incerte vizavi de Dumnezeu & co. Sa va mai spun ca din 51 de pacienti, cit are seria aceasta, 36 sint ortodocsi si numai opt adventisti.
Povestea locului
Ideea unui astfel de sanatoriu a aparut odata cu orele de practica pe care tinarul student la medicina Nicolae Dan le-a petrecut in sistemul de sanatate romanesc. Prima intrebare care i-a venit in minte a fost: „Oare doar atit putem sa le oferim bolnavilor din România?'. Imediat dupa revolutie, acesta ia legatura cu sora sa, stabilita in Statele Unite, si aranjeaza o vizita la centrele de sanatate de peste Ocean. La scurt timp, in jurul proiectului se string trei cupluri tinere, care merg timp de un an in Statele Unite pentru a acumula experienta in domeniu. Valentina isi aminteste de inceputurile nebuloase ale proiectului. „In anii 90-‘91 nu prea exista initiativa privata, nu se vorbea despre institutii medicale private. Nu stiau unde sa ne incadreze: sa ne considere regim hotelier, regim spitalicesc? Insa, clar, pentru acreditare aveai nevoie de specialisti.'
Asa ca sotii Dan si-au continuat studiile cu un program de masterat in sanatate publica. „Partea buna e ca la ei exista deschidere pentru Romania. Comunismul din sud-estul Europei era in centrul atentiei atunci. |n cele din urma, Bill Dull, presedintele unui centru similar cu al nostru, de linga New York, a prins curaj si a venit la noi. Cumnata mea a facut prima donatie consistenta, care ne-a asigurat deplasarea si training-ul din State.'
Centrul de sanatate Herghelia abordeaza o viziune holistica vizavi de problemele medicale, care trateaza omul ca intreg, atit fizic, cit si psihic. „Vindecarea nu e doar un proces biologic', imi explica Valentina Dan. „Ca sa fii eficient, trebuie sa abordezi omul ca intreg, pentru ca multe dintre afectiuni isi au originea in starea mintii. Omul inseamna si fizic, si emotii, si intelect. Conceptul de new start, care sta la baza programului nostru, e de fapt un acronim care incapsuleaza in el cele opt legi ale sanatatii: nutritie, exercitiu fizic, consum de apa intern si aplicatii externe, lumina soarelui, echilibru, aer proaspat, odihna de calitate si, nu in ultimul rind, increderea in Dumnezeu. Fiecare din aceste legi a mai fost abordata, chiar si la noi, iar românii isi vad, in general, de sanatate, insa nimeni nu a pus pina acum pachetul acesta impreuna.'
Diete minune
Nu apuc sa inghit cele patru pahare de apa obligatorii pentru prima jumatate de zi, ca se si anunta masa de prinz. Am uitat sa va spun ca toate activitatile colective de la Herghelia se anunta prin clopotel. Asa ca ma infiintez cu stomacul ghem la masa de prinz: doua feluri de salate, cartofi copti la cuptor, sos de usturoi. Suna delicios si sanatos, nu? Daca sinteti curiosi ce mai exista in meniu la Herghelia, pot lauda fara rezerve dovleceii pane, piinea cu usturoi si brinza tofu, si chiar laptele de soia cu cacao de roscove. Daca pe timpul iernii legumele si fructele provin de pe piata, in anotimpul cald o mare parte din hrana este asigurata de productia proprie a serelor centrului de sanatate. Meniul din sanatoriu este unul complet vegetarian. Remediile tuturor bolilor care se trateaza aici se afla, considera specialistii centrului, intr-o alimentatie bazata exclusiv pe fructe si legume, din care lipsesc cu desavirsire grasimile animale, alcoolul, cafeaua si, bineinteles, tutunul. La Herghelia, pacientii nu au voie sa fumeze in interiorul si in apropierea centrului, iar cei care vor sa se lase de fumat primesc consilierea necesara. In momentul in care am fost eu acolo, nimeni, pe o raza de citeva hectare, nu fuma. Un lucru aproape infricosator, daca stam sa ne gindim!
Masa de prinz este urmata nu de binecuvintata siesta, ci de o plimbare vioaie in imprejurimi, fie pina la pajistea cu flori rare, fie prin padure pina la lac. Pacientii sint impartiti in mai multe grupe, in functie de conditia lor fizica, si pornesc impreuna pe traseu, insotiti de o parte din personalul sanatoriului. |n cele doua zile am vazut zeci de caprioare in imprejurimi, pentru ca sanatoriul se afla in marginea padurii. Spre rusinea mea, desi m-am infipt la grupa cea mai vioaie, am ramas mult in urma pacientilor. Cu aceeasi ocazie a plimbarii, aflu ca exista pacienti care nu numai ca tin in continuare cu dintii de regimul sanatoriului, dar unii chiar se supun la cazne culinare si mai si. Cum este domnul David, din Ludus, fost agent silvic, acum pensionar in virsta de 65 de ani, care de cind a aflat ca e cardiac a inceput o dieta pe baza de sucuri, salate si ceaiuri, care l-a ajutat practic sa sara peste o operatie bypass si sa ramina cu 84 de kilograme, din cele 112 pe care le avea. Asta pentru ca din cind in cind mai urmeaza si dieta Oshawa, care suna cam asa: hrisca, griu, mei, orez, toate fierte cu sare; se consuma dimineata, la prinz si seara. |n momentul acesta simt acut nevoia sa ascult si povesti mai frumoase, care sa implice consum de KFC si Cola. Asa ca dau peste un cuplu de oameni mai tineri care sint pentru prima data la Herghelia si care sint dispusi sa renunte, in principiu, la… cafea.
Inchei, astfel, devreme prima zi la Herghelia si nici nu prind ora noua seara, ora oficiala de stingere in sanatoriu, ca pe la opt si jumatate sint deja cufundata intr-un somn adinc. Un alt principiu sanatos de care oamenii au uitat complet.
Ziua a doua incepe devreme, pe la sase si jumatate, cu inviorarea de dimineata, care are loc pe platoul cu verdeata din fata sanatoriului. Ma infig si eu in cercul de pacienti, insa entuziasmul imi scade repede pe la al doilea set de exercitii, cind vecina din stinga, o doamna trecuta de saizeci de ani, se uita compatimitor la mine si imi spune: „O domnisoara tinara ca tine ar trebui sa atinga cu degetele de la miini bombeul pantofului'. Am bifat in gind un abonament la aerobic! Pina la ora noua, cind ii sun pe cei de acasa, mi se pare deja ca am facut o mie de lucruri. Sorin Capra, asistentul-sef al centrului, imi face rondul salilor de terapie. Fiecare pacient are propriul program de tratamente, in functie de afectiunile sale, precum si un fizioterapeut care se ocupa de el pe durata intregii sederi. Datorita programului intens de masaje, impachetari cu parafina si argila, hidroterapie, jacuzzi, bai cu plante naturale si aerobic, pacientii nu apuca sa se plictiseasca. Pe mine ma doare deja capul de la lipsa cafelei, cit despre stomac ce sa mai vorbim. |mi mai revin putin in simtiri pe la prinz, cind inghit ca pe doftorii buchetelele de broccoli si conopida fiarta.
Pentru cei care decid sa renunte si la masa de seara, exista programul alternativ, „ceaiul de la ora sase', in cadrul caruia pacientii discuta liber despre diverse probleme, sorbind ceai de anason si ghimbir, ambele bune la digestie
Veterana
De doamna Diaconu am aflat inca din primele clipe ale sosirii mele la Herghelia. „Este o doamna in aceasta serie care, atunci cind a venit la noi, nu putea nici sa mearga. Nu vorbea cu nimeni si voia sa isi ia viata. Au trecut zece ani de atunci si acum se afla aici pentru a douazeci si saptea oara', imi povestea soferul. Am vizitat-o in camera burdusita cu pachete de paste integrale, pungi cu seminte de tot felul si produse naturiste. De fiecare data cind pleaca de aici, se incarca cu comisioane pentru cei de acasa.
Se grabeste sa manince cerealele cu lapte de soia, inainte de vizita la medic. Tocmai si-a facut o operatie periculoasa la ochi, care a scapat-o de orbire, dar si de ochelari, de care nu mai are nevoie pina la sfirsitul vietii. Ma avertizeaza de la inceput ca e foarte plingacioasa si incepe sa imi spuna, printre accese scurte de plins si duh moldovenesc, viata ei.
„Acum zece ani, Herghelia nu era cunoscuta ca azi, iar eu am nimerit aici dintr-o intimplare. Aveam foarte multe probleme de sanatate si facusem o depresie foarte urita. Plingeam pe strada, plingeam acasa, plingeam tot timpul. Nu vedeam rostul pentru care as fi trait mai departe. Am muncit 45 de ani ca avocat in Piatra Neamt, 45 de ani de uzura, de lucru cu oamenii. Am lasat in urma lucruri pe care le foloseste o tara intreaga, nestiind ca am platit pentru asta cu sanatatea. |n clipa aceea nu mai voiam nimic de la viata. si tot plingindu-ma in dreapta si in stinga, m-am intilnit intr-o zi cu o cunostinta, nu foarte apropiata, care mi-a zis: «stii, ti-ar prinde bine o saptamina la Herghelia». Ea platise avansul, nu mai voia sa mearga si, ca sa nu-l piarda, trebuia sa trimita pe cineva in locul ei. Asa am ajuns aici, fara sa stiu nimic nici de conditii, nici de program, de nimic.
Mi s-a explicat de la inceput ca nu pot sta singura in camera. Eu fiind singura de treizeci de ani, nu suportam pe altcineva linga mine. Pina la urma, am acceptat o camera care nu era destinata pacientilor, in care statuse un angajat, si in care aveam un pat, un birou imens si un cuier cu oglinda. Pe atunci fumam foarte mult, plingeam si nu voiam sa vorbesc cu nimeni. Ma duceam de trei ori pe zi sa maninc, iar in rest stateam pe o banca si fumam. Nu tu lectura medicala, nu tu tratamente, nimic! Au incercat cei de aici cu consiliere spirituala. «Nu ma intereseaza», le-am spus. Am facut analizele, toate erau catastrofale, aveam treizeci de kilograme in plus, aveam diabet, aveam de toate. Ei imi spuneau ca trebuie sa ma las de fumat, ca de asta gifii, ca de asta nu pot merge, ca trebuie sa slabesc, ca trebuie, ca trebuie! Ca sa aduc tigarile, sa le ingropam, ca imi arata unde le ingroapa ca sa imi aduc aminte mai tirziu. Practic, au incercat imposibilul! Eu asteptam sa termine cu batutul la cap, ca sa ma duc sa fumez. Mi s-au deschis ochii mai pe la sfirsitul perioadei de stat aici, mai exact la o lectie, unde mi-a fost rusine sa intru, ce avea ca subiect «Respectul pentru viata ta». Ei, asta mi-a ramas in minte. Au mai trecut vreo trei zile si am plecat.
Pina acasa m-am gindit numai la asta. La o saptamina dupa ce am ajuns acasa, m-am hotarit sa schimb totul! |n clipa aceea, n-am mai pus mina pe tigari, am golit frigiderul si m-am dus in piata sa ma aprovizionez cu fructe si legume. Peste cinci luni, a trebuit sa revin sa vad ce trebuie sa maninc, cum trebuie sa maninc, ce trebuie sa fac cu diabetul. si asa am invatat sa inving legile firii si sa combat o teorie veche de doua mii de ani in medicina alopata: si anume, ca un organism imbatrinit nu mai poate fi reechilibrat, chiar daca iti schimbi complet stilul de viata. Am avut piciorul drept paralizat, iar aici l-am recistigat, cu multa durere si munca. Acum pot merge fara ajutorul nimanui.
Cind am ajuns aici, nepoata mea s-a dus la maica-sa si i-a zis: «Mama, nana se prapadeste intr-o luna. Trebuie sa ne pregatim». Anul viitor se implinesc zece ani de-atunci. Mi-am lungit viata cu zece ani aici. Secretul e sa stii ce trebuie sa faci cu viata ta: ce sa maninci, cum sa maninci, la ce ore sa maninci, cind sa dormi. Eu am inceput toate transformarile dupa 65 de ani.'
Surorile care zimbesc
Un lucru care te izbeste din prima la Herghelia si pe care il lauda in general mai toti pacientii este zimbetul fetelor in halat alb. Intregul personal care lucreaza la centru este selectat din rindurile
comunitatii adventiste. Valentina Dan imi povesteste impresia placuta pe care i-au lasat-o ei angajatii americani. „In perioada de pregatire din State, am resimtit imediat respectul fata de om si faptul ca ei pornesc in relatii de la prezumtia de nevinovatie: celalalt e de valoare, celalalt trebuie respectat, in comparatie cu noi, care gindim exact invers. Vin ministri la Herghelia, vin oameni foarte saraci, vin tigani – toti sint tratati la fel. Asta e si esenta crestinismului: sa oferi fara a astepta ceva in schimb. Pacientii sint obisnuiti cu atentiile, pentru ca asa se face la noi: cind te duci sa iti vezi de sanatate, esti obisnuit sa fii dragut. Noi le spunem de la inceput ca nu e nevoie de nimic, ei au platit o taxa si asta este tot ce se asteapta de la ei.' In brosura pe care pacientii o primesc la inceputul sejurului, una dintre regulile scrise este chiar aceasta: „Nu asteptam si nu acceptam bacsis din partea dumneavoastra'.
Angajatii locuiesc in vilele pe care centrul le pune la dispozitie sau in casele ridicate de ei in imprejurimi. Comunitatea a cumparat cam 20 de hectare de pamint, in jurul sanatoriului, pentru a pastra distanta fata de „lumea civilizata'. Copiii angajatilor merg la scoala speciala adventista din satul vecin, iar contactul cu restul lumii se restringe la citeva vizite pe saptamina la Tirgu Mures, pentru aprovizionare si transportul pacientilor.
Un sejur la Herghelia se incheie cu traditionala cina festiva. Nu va asteptati la sampanie si tort, pentru ca tot ce o sa primiti este o apetisanta salata de fructe. Angajatii sanatoriului isi arata, de aceasta data, latura artistica, pregatindu-le pacientilor diverse cintari. Pacientii, la rindul lor, le povestesc celorlalti despre rezultatele pe care le-au obtinut in cele unsprezece zile.
Sa recapitulam: timp de doua zile am mincat super sanatos, am baut apa, am facut miscare mai mult decit toata iarna trecuta, am dormit bine, desi m-am trezit la sase dimineata si m-am bucurat de natura din imprejurimi. In timp ce ma pregatesc de plecare, un angajat de la sere, cazat in aceeasi cladire cu mine, imi ureaza drum bun si imi daruieste o carte: Viata lui Iisus. Nu promit ca o sa o citesc, insa plec de la Herghelia cu speranta ca amabilitatea neconditionata a oamenilor de aici a topit macar o parte din prejudecatile pe care le aveam despre ei.
Foto:Alina Baisan