Celebritățile care își păstrează viața personală departe de lumina reflectoarelor

Din exterior pare că aceste vedete se bucură de atenția publicului, însă în realitate vor să își păstreze viața privată departe de lumina reflectoarelor.

La prima vedere ar părea că celebritățile noastre preferate se bucură să fie aproape zilnic fotografiate de paparazzi oriunde merg. Însă, adevărul este că unele detestă atât de mult acest lucru, încât ajung să facă anumite eforturi evidente pentru a-și păstra viața privată departe de ochii publicului. 

Unele dintre celebrități au apelat chiar la mijloacele legale pentru a reuși să își păstreze anumite detalii din viața lor secrete sau pentru a-și proteja familia. Află care sunt celebritățile care au reușit în decursul anilor să fie discrete cu viața lor:

Sandra Bullock

Sandra Bullock se numără printre vedetele care este atentă cu privire la aparițiile sale, atât în mediul online, cât și offline. Actrița a spus în trecut că nu a fost deloc ușor să își păstreze copiii departe de lumina reflectoarelor. În 2018, în cadrul unui interviu acordat revistei InStyle, a declarat că este „mult prea leneșă” pentru a fi activă pe rețelele de socializare, precum Instagram sau Twitter.

George și Amal Clooney

George și Amal Clooney formează unul dintre cele mai îndrăgite, dar și discrete cupluri de la Hollywood. În decursul anilor, au fost rezervați în ceea ce privește declarațiile despre relația lor. Ba mai mult decât atât, în anul 2017, actorul a dat în judecată publicația franceză Voici pentru publicarea unor fotografii cu gemenii săi, care se născuseră cu o lună înainte. „Săptămâna trecută, fotografi ai revistei Voici ne-au escaladat gardul, s-au urcat în copacul nostru şi au făcut ilegal poze cu copiii noştri în interiorul casei. Fiţi siguri că fotografii, agenţia foto şi revista vor fi urmăriţi penal. Siguranţa copiilor noştri o cere”, a declarat George Clooney printr-un comunicat de presă la vremea respectivă.

Eva Mendes și Ryan Gosling

Oricât de mult ne-am dori să îi vedem mai mult împreună și să aflăm mai multe detalii despre ei, adevărul este că acest lucru nu se va întâmpla prea curând. Actrița Eva Mendes și soțul său, actorul Ryan Gosling, au reușit să păstreze secret că au devenit părinți de două ori și nu vorbesc foarte des despre relația lor. Ei sunt preocupați de creșterea celor doi copii, Esmeralda și Amanda, iar actrița a dezvăluit pe Instagram motivul pentru care nu dorește să publice imagini cu ei. „Mereu am avut limite clare atunci când vine vorba de bărbatul și despre copiii mei. O să vorbesc despre ei, bineînțeles, dar cu limite și nu voi posta poze din viața noastră de zi cu zi”, i-a răspuns Eva Mendes unui fan.

Emma Watson

Actrița Emma Watson a explicat într-un interviu din 2017 pentru Vanity Fair faptul că ea are o regulă destul de strictă când vine vorba de interacțiunea cu fanii. Mai exact, ea a spus atunci că refuză să facă fotografii cu ei, însă preferă mult mai mult să le dea un autograf sau să vorbească preț de câteva minute cu ei.

Halle Berry

Halle Berry este atât de hotărâtă să își păstreze viața personală cât mai departe de ochii curioșilor încât a promovat alături de Jennifer Garner un proiect de lege care interzice fotografierea copiilor vedetelor fără permisiunea părinților lor. „Suntem mame care încearcă să își protejeze copiii. Aceștia sunt copii nevinovați care nu au cerut să fie vedete. Nu au cerut să fie implicați în acest joc și nu au mijloacele necesare pentru a procesa ceea ce se întâmplă. Nu avem o lege care să le protejeze de acest lucru”, le-a spus actrița în 2013 legislatorilor din California.

John Travolta

Un lucru mai puțin obișnuit pe care probabil nu îl știai despre actorul John Travolta este că el are o licență de pilot. Pe lângă asta, casa sa din Florida are și o pistă de avioane, astfel că actorul poate zbura direct de acolo cu unul dintre cele cinci avioane pe care le deține.

Katie Holmes

Katie Holmes a reușit să obțină o victorie majoră atunci când a divorțat de Tom Cruise pentru că s-a asigurat că documentele judiciare vor fi păstrate secret. Însă, în ceea ce privește evenimentele recente, nu am putea spune același lucru pentru că începând cu septembrie 2020, paparazzi au surprins-o sărutându-se cu Emilio Vitolo, despre care se vorbește că ar forma un cuplu.

Sienna Miller

Sienna Miller este o altă celebritate care își dorește să îi fie respectat dreptul la intimitate. În urmă cu mai mulți ani, actrița a fost despăgubită după ce publicația Daily Star a publicat o imagine cu a fără să îi ceară și ei acordul. Actrița are și o hotărâre împotriva paparazzilor din Anglia, așa că nu ar trebui să ne mire de ce își petrece atât de mult timp acolo. 

Jennifer Lawrence

Jennifer Lawrence s-a aflat multă vreme în atenția presei odată cu apariția sa în seria Hunger Gamers. În 2014, actrița s-a numărat printre vedetele cărora le-a fost spart contul de iCloud, iar ulterior le-au fost publicate mai multe fotografii nud. În cazul ei, hackerul și-a recunoscut fapta și în cele din urmă a fost condamnat la închisoare. Actrița a vorbit despre faptul că nu mai are parte de intimitate de când este cunoscută. „Știam că paparazzi vor fi o realitate în viața mea. Dar nu știam că voi simți atât de multă anxietate de fiecare dată când voi fi urmărită de 10 bărbați pe care nu îi cunosc sau că mă voi simți zilnic atât de speriată”, a declarat Jennifer Lawrence pentru Associated Press.

Citește și:
Cele mai bogate staruri feminine ale anului 2020 din America

Foto: Profimedia, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle