Celebrități care și-au început cariera în actorie cu roluri secundare, însă au impresionat cu interpretarea lor

Actorii aceștia au ajuns să joace în filme importante pornind de la roluri secundare.

Starurile din această listă, care astăzi sunt faimoase la Hollywood, și-au început cariera cu o scurtă apariție pe ecrane, câteva replici rostite sau cu un personaj secundar, dar remarcabil. 

1. Amanda Seyfried

Amanda Seyfried și-a făcut debutul în lungmetraj odată cu filmul Mean Girls din 2004. Actrița a jucat-o pe Karen, cea care face parte din grupul fetelor populare din liceu. De atunci, Amanda Seyfried a fost inclusă în distribuția unor producții apreciate, precum Les Misérables, Dear John, Mamma Mia! și The Dropout, pentru care a obținut un premiu Emmy la categoria cea mai bună actriţă în rol principal într-o miniserie.

2. Margot Robbie

Margot Robbie și-a făcut debutul în filmul de acțiune Vigilante din 2008. Actrița a cunoscut faima după ce a jucat în The Wolf of Wall Street. Chiar dacă pelicula nu a fost considerată vreo capodoperă cinematografică, ea a fost convingătoare în rolul lui Naomi, care devine soția lui Jordan Belfort, personajul jucat de Leonardo DiCaprio.

3. Marilyn Monroe

Marilyn Monroe rămâne una dintre figurile emblematice din cinematografia internațională. Deși nu avea o foarte mare experiență la vremea respectivă, ea a acceptat să o joace pe Claudia Caswell, o actriță de teatru la început de drum, în filmul All About Eve din 1950. Cele câteva replici pe care le spune în film au propulsat-o către alte proiecte de anvergură.

4. Emma Stone

Emma Stone a jucat în primul ei film important la vârsta de 19 ani, fiind vorba despre Superbad, în regia lui Greg Mottola. Actrița n-a avut un rol principal, dar tot s-a făcut remarcată. După, a mai interpretat roluri în alte filme diverse, precum Easy A, La La Land, Irrational Man și în cele semnate de Yorgos Lanthimos: The Favourite, Poor Things și Kinds of Kindness.

5. Ana de Armas

Thrillerul SF Blade Runner 2049 a făcut-o cunoscută pe Ana de Armas. În ciuda faptului că personajul ei a fost secundar, prestația ei a primit aprecieri. După această peliculă, au urmat o mulțime de alte filme, unele lăudate, altele criticate și discutate intens, printre acestea numărându-se Knives Out, No Time to Die, Deep Water, The Gray Man și Blonde.

6. Bradley Cooper

Bradley Cooper a avut o scurtă apariție în serialul Sex and the City, ceea ce a marcat și începutul său în actorie. Dar un rol secundar în care a fost convingător este cel din comedia Wedding Crashers, unde l-a jucat pe Sack Lodge, iubitul răufăcător al lui Claire, interpretată de Rachel McAdams. Actorul a primit vestea că a primit acest rol încă de la audiție, fiind angajat pe loc.

7. Matthew McConaughey

În filmul Dazed and Confused, asistăm la întâmplările prin care trec elevii unui liceu dintr-un orășel din Texas în 1976. Matthew McConaughey l-a jucat pe David Wooderson și pentru prestația sa, actorul a apelat la improvizație, fiind și pentru lui experiență în fața unei camere.

8. Channing Tatum

Channing Tatum a avut un rol secundar în filmul Coach Carter regizat de Thomas Carter. În pelicula din 2005, actorul a interpretat un jucător de baschet care vrea să aibă o carieră în sportul acesta. Nu a durat mult de la acest proiect până când Channing Tatum și-a pus în valoare și alte abilități, cum ar fi cele în dans, în Step Up.

9. Kevin Costner

Filmul Silverado a contribuit la lansarea carierei actorului Kevin Costner. În pelicula din 1985 regizată de Lawrence Kasdan, l-a interpretat pe Jake, fiind un rol secundar. Chiar dacă nu apare foarte mult pe ecran, prestația actorului a fost remarcabilă. Pentru Kevin Costner, a fost primul film western în care a jucat și a fost în distribuție cu Kevin Kline, Scott Glenn, Rosanna Arquette și John Cleese.

10. Brad Pitt

Thelma & Louise este filmul care l-a făcut celebru pe Brad Pitt. În pelicula regizată de Ridley Scott, actorul a jucat rolul unui tânăr cowboy, care mai apoi dezvăluie că este, de fapt, un infractor. Brad Pitt nu a fost prima alegere pentru acest personaj. Înainte de a fi ales, mai mulți actori au dat probă pentru a-l interpreta, cum ar fi George Clooney, Mark Ruffalo, Robert Downey Jr. Actrița Geena Davis, care a avut rolul principal, l-a preferat și ea pe Brad Pitt, așa că a fost ales.

Citește și:
Celebrități care au dezvăluit în cărțile lor detalii neștiute despre foste relații cu vedete

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle