Cele mai șocante și aprinse certuri dintre actori

Fiecare serial sau film ascunde câte o adevărată dramă între actori. E posibil ca unii dintre actorii pe care îi îndrăgești să nu se înțeleagă absolut deloc în afara platourilor de filmare.

Cui nu-i place drama? Drama face parte din viața noastră, iar actorii nu sunt lipsiți de asta în viața lor. Iar pe lângă certurile pe care le au cu ceilalți actori, mai mulți dintre ei ajung să se certe și cu producătorii.

Ne dorim ca actorii noștri preferați să fie împreună și în viața reală, iar exemplele în acest sens sunt destul de multe, însă uneori serialele și filmele pe care le urmărim ascund cele mai aprinse și întunecate secrete. Cei mai mulți regizori vor să păstreze aparențele deoarece vor ca relația dintre actori să rămână în ochii publicului drept una bună. Dar, știm și noi că oamenii pot ajunge să se certe și din motive banale. Iar dacă unii actorii sunt obișnuiți ca toată lumea să se poarte frumos cu ei, alții pot iniția adevărate controverse.

Și, deși producătorii vor ca aceste conflicte să rămână secrete, iată că unele au ieșit la iveală și au ajuns să fie cunoscute și de fanii lor.

1. William Shatner și echipa de producție a filmului Star Trek

Fanii filmului Star Trek probabil că nu știu cât de greu și complicat a fost pentru William Shatner, cel care a interpretat rolul căpitanului Kirk, să joace în film. În autobiografia pe care George Takei a scris-o, el a menționat că Shatner nu avea nici o idee cine era Takei. Cearta dintre cei doi a continuat mulți ani la rând și a culminat cu faptul că Shatner nu l-a invitat pe Takei la nunta lui, deși ulterior s-a aflat faptul că a fost doar o confuzie. Deși conflictul dintre ei a început în spatele camerelor, este posibil ca ei să își fi dorit doar mai multă atenție.

2. Isaiah Washington, Patrick Dempsey și T.R. Knight în Grey’s Anatomy

Serialul Grey’s Anatomy este unul dintre cele mai intense, și nu o spunem doar noi, ci actorii din serial, mai cu seamă că anul acesta serialul ajunge la sezonul cu numărul 16. Conflictul dintre Isaiah Washington, Patrick Dempsey și T.R. Knight a început încă din culisele serialului, iar acest lucru i-a afectat și la locul de muncă pe Isaiah Washington. El i-a adresat mai multe cuvinte jignitoare colegului său, T.R. Knight. Ulterior, el și-a cerut scuze în mod public, cu toate că după evenimentul Golden Globes a ținut să se apere și să spună că lucrurile au fost interpretate greșit. După ce a fost dat afară, a fost chemat pentru încă un episod, după șapte ani.

3. Alec Baldwin și Tina Fey în 30 Rock

30 Rock este un serial american de comedie scris de scenerista Tina Fey, care l-a ales pe Alec Baldwin să aibă un rol extrem de important în serial. Alec Baldwin este cunoscut pentru faptul că s-a implicat de-a lungul timpului în mai multe conflicte, precum ironizarea președintelului Donald Trump. După sezonul cinci, el a decis să părăsească show-ul. Într-un interviu, a spus că nu are nimic de declarat în acest sens.

4. Nicollette Sheridan și Marc Cherry, creatorul serialului Desperate Housewives

Desperate Housewives este unul dintre serialele în care toate personajele au avut extrem de multe secrete și lucruri de împărțit, însă cu timpul toate au fost scoase la iveală. Pe lângă conflictele cunoscute, unul a rămas în atenția publicului, și anume cel dintre Nicollette Sheridan și Marc Cherry, creatorul serialului. A fost atât de puternic încât s-a ajuns chiar la tribunal.

5. Shannen Doherty și Alyssa Milano în Charmed

După trei sezoane de succes, Shannen Doherty a decis să părăsească Charmed, serialul american fantasy. Chiar dacă a uimit pe toată lumea cu decizia ei și nici nu au existat prea multe explicații pe seama acestui subiect, zvonurile din acea vreme spuneau că Shannen Doherty nu se înțelegea chiar atât de bine cu colega ei, Alyssa Milano. După ce Shannen a reușit să învingă cancerul, Alyssa a contactat-o, iar astfel spiritele dintre ele s-au calmat.

6. Naya Rivera și echipa serialului Glee

Glee este un serial american de comedie format în mare parte din adolescenți. Pe lângă faptul că unul dintre actori, Cory Monteith, a murit, Dianna Agron a vrut să părăsească show-ul sau Mark Salling a fost arestat pentru pornografie infantilă, Naya Rivera era cea care a fost implicată în mai multe certuri, având în mod constant câte o problemă cu Lea Michele.

7. Thomas Gibson și scenaristul serialului Criminal Minds

Thomas Gibson, actorul din Criminal Minds, a avut un conflict destul de serios cu scenaristul Virgil Williams deoarece Gibson i-a cerut să schimbe un anumit pasaj cu care el nu era de acord. Conform spuselor lui Williams, el i-a oferit și o alternativă lui Gibson, însă a refuzat-o. Williams nu avea încredere că ideea lui Gibson ar fi putut să funcționeze, iar atunci lucrurile s-au aprins între cei doi. Gibson a fost și suspendat temporar deoarece l-a lovit pe Williams.

8. Katherine Heigl și Shonda Rhimes în Grey’s Anatomy

După conflictul dintre Isaiah Washington, Patrick Dempsey și T.R. Knight, altul a avut loc în serialul Grey’s Anatomy, de data asta este vorba despre Katherine Heigl și producătoarea serialului, Shonda Rhimes. Actrița Katherine Heigl a declarat că nu va câștiga niciun premiu Emmy din cauza faptului că serialul în care joacă nu este pe măsura așteptărilor ei. Katherine a părăsit serialul în anul 2010, iar Shonda și-a învățat lecția și nu a mai angajat actori cu care nu se înțelege.

9. Stana Katic și Nathan Fillion în Castle

De cele mai multe ori ne dorim ca actorii pe care îi apreciem să fie într-o relație și în viața reală, nu doar în filmul în care joacă. Serialul Castle a luat sfârșit după opt sezoane, iar curioșii au început imediat să speculeze faptul că actorii nu ar avea o relație atât de bună, în special Katic și Fillion. Ei au refuzat să vorbească despre asta, ba mai mult, li s-a sugerat faptul că ar trebui să meargă și la terapie de cuplu pentru a putea filma ultimele episoade.

10. Alyson Hannigan și Sarah Michelle Gellar în Buffy the Vampire Slayer

Ne-am fi așteptat ca Alyson Hannigan și Sarah Micheller Gellar să fie cele mai bune prietene, însă între ele lucrurile nu au mers chiar atât de bine. Cele două au fost implicate și în alte proiecte, Gellar a apărut în Cruel Intentions și Scooby-Doo, iar Hannigan a apărut în seria de mare succes American Pie. Gellar a declarat pentru Entertainment Weekly faptul că sezonul șapte ar fi ultimul în care ea ar juca, însă nu i-a anunțat și pe producători. Hannigan a comentat și ea public decizia, dar producătorul a spus că era de datoria lui să îi spună.

Citește și:
7 filme mai puțin apreciate în care au jucat actori celebri

Foto: PR, Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle