Vara asta ai de ales dintre zece recomandări cele mai haioase, educative și interesante cărți pentru copii.
Iată 10 dintre cele mai interesante lecturi de vacanță pentru copii.
Benjamin, un băiețel cu părinți ocupați și cu foarte multă imaginație, adoră să deseneze. Iar când află că se va muta din micul apartament în care locuiește, de care este foarte atașat, se gândește să îi lase o amintire noului proprietar, și începe să deseneze pe pereți. Doar că desenul său prinde viață și se prezintă: Domnul Colț. Un volum cu ilustrații de Tania Rex.
O adaptare a bestseller-ului pentru adulți Acționează și gândește ca o pisică, destinată celor tineri, care ar putea să învețe, alături de motanul Ziggy, să aibă încredere în ei, să se simtă bine în pielea lor și să aibă parte de mai multă libertate și independență. Volumul, dedicat copiilor mai mari de 9 ani, a fost tradus de Anastasia Gavrilovici.
Drumul către ferma lui Pettson îi va prilejui copilului tău întâlniri cu știuci uriașe, găini încăpățânate și bursuci ursuzi, dar și descoperirea unui loc unde va face camping și își va sărbători ziua de trei ori pe an, ca Findus. Așadar, va avea parte de o experiență cât se poate de simpatică, ce dezvăluie treptat și câteva secrete neprețuite ale naturii.
Un copac este martorul deopotrivă al istoriei și al copilăriei, în volumul Anei Dragomir, cu ilustrații de Ionuț Robert Olaru. Chiar autoarea spune că povestea copacului care traversează timpurile este una care a însemnat enorm pentru ea… dar cartea poate însemna mult și pentru copaci – 10% din vânzările titlului merg către împădurirea zonelor defrișate din țară.
Nina Cassian a scris remarcabile cărți pentru copii, și e vremea ca ei să o cunoască în această ipostază, descoperind povestea Ninigrei, de culoarea mierii și cu un defect de vorbire, și a lui Aligru, și a aventurii lor neașteptate în junglă, unde află ce înseamnă prietenia și curajul. Ilustrațiile sunt realizate de Karda Zenko.
Primul volum din seria Elementalii ne face cunoștință cu Anders, un băiat orfan de 12 ani care trebuie să-și salveze sora, pe Rayna, răpită de dragoni. Anders se înrolează în Academia pentru lupii tineri, unde loialitatea față de haită este la loc de cinste. Aici începe o aventură palpitantă, într-o lume bogată, în care copilul tău își va petrece ore bune învățând valoarea prieteniei.
Povestea lui Nimo, băiatul care întârzie în oraș și ratează ultimul autobuz spre casă, ni-l arată pornind într-o aventură cu ajutorul lui Breazu, calul lui Mihai Viteazul, care prinde viață și îl duce pe erou în Macedonia de Nord, unde va descoperi povestea mamei sale. O carte pentru copiii de peste 10 ani, cu ilustrații de Daniel Ionescu.
Cel mai recent volum tradus la noi din seria bestseller pentru copii Isadora Moon ne-o arată pe Isadora, a cărei mamă este zână și al cărei tată este vampir, mergând în excursie cu colegii la un castel vechi și înfricoșător, de care toții copiii se sperie. Doar că Isadora este cea care le arată că lucrurile care par înspăimântătoare nu sunt mereu așa.
După aventurile din Highland Falcon, Harrison Beck pornește într-o nouă călătorie cu trenul, alături de unchiul Nat, îmbarcându-se în California Comet pentru a parcurge legendarul traseu dintre Chicago și San Francisco. Răpirea fiicei unui milionar îl pune în fața unui nou mister.
Un volum care adună peste 65 de hărți fascinante, perfecte pentru a fi descifrate și pentru a arăta unde și când s-au petrecut evenimentele care au marcat istoria mondială, de la era glaciară la Revoluția Franceză și de la inventarea roții până la aselenizare.
Foto: PR, Shutterstock