Cele mai impresionante personaje din filme din ultimii 20 de ani

Aceste personaje din filme au impresionat publicul prin interpretarea lor excepțională, drept urmare nu le vom uita prea curând.

Fiecare rol vine pentru actori ca o oportunitate de a ieși din zona de confort și de a-și testa limitele, dar și ca o ocazie de a-și impresiona publicul. 

În ultimii 20 de ani, au fost realizate o mulțime de filme incredibile și putem spune că am descoperit personaje care ne-au atras atenția prin felul în care erau portretizate, iar unele dintre ele te vor inspira și pe tine.

Frances McDormand – Mildred Hayes în Three Billboards Outside Ebbing, Missouri (2017)

În Three Billboards Outside Ebbing, Missouri, actrița Frances McDormand e pusă în fața unei provocări extrem de grele. Ea o interpretează pe Mildred Hayes, o mamă îndurerată în urma morții fiicei sale. Sătulă că autoritățile locale nu îl găsesc pe ucigaș, Mildred decide să pună trei panouri publicitare în afara orașului care au mesaje îndreptate către William Willoughby, șeful poliției. Filmul se împletește cu trecutul ei abuziv, cât și cu scopul personal de a face dreptate. Pentru acest rol, Frances McDormand a câștigat un premiu Oscar.

Julia Roberts – Erin Brockovich în Erin Brockovich (2000)

Rolul Erin Brockovich i-a adus actriței Julia Roberts un premiu Oscar, fiind singurul din cariera ei. Pelicula spune o poveste adevarată, despre o mamă singură aflată în centrul unor necazuri. Ea a intentat un proces împotriva unei companii din California, care contamina resursele de apă ale unui mic oraș. Personalitatea lui Erin, dar și inteligența ei, o fac să fie un personaj memorabil, însă voința ei pare să fie cea care își spune cuvântul. Pe lângă cazul în care e implicată, ea trebui să păstreze un echilibru și cu viața privată.

Charlize Theron – Imperator Furiosa în Mad Max: Fury Road (2015)

Filmul Mad Max: Fury Road este cel de-al patrulea film din seria deja cunoscută. Actrița Charlize Theron o interpretează pe Imperator Furiosa, o femeie care consideră că drumul spre supraviețuire poate fi atins dacă ajunge în deșert, înapoi în patria copilăriei sale. Pe parcurs, ea dovedește că este o luptătoare hotărâtă, care nu face compromisuri și își respectă prietenii. 

Kate Winslet – Clementine Kruczynski în Eternal Sunshine of the Spotless Mind (2004)

Cu siguranță ai văzut până acum Eternal Sunshine of the Spotless Mind, celebrul film cu Kate Winslet și Jim Carrey în rolurile principale. Cei doi trăiesc o poveste de dragoste atipică pentru că vor să uite tot ceea ce a fost între ei, motiv pentru care recurg la ștergerea memoriei. În aparență, Kate ar interpreta un rol superficial, însă de fapt îi dă lui Clementine Kruczynski acea încredere care o ajută să își depășească nesiguranțele.

Elliot Page – Juno MacGuff în Juno (2007)

Juno este cea mai mare creație a scriitorului Diablo Cody. Lui Elliot Page i se conturează un personaj complex, pus în fața unor situații neașteptate. Însă, spre norocul lui, are parte și de sprijinul persoanelor dragi, ceea ce îl face să reziste în fața realității. Mulți au comparat personajul Juno cu Kevin McCallister din Home Alone, amândoi fiind adolescenți care acționează extrem de matur pentru vârsta lor.

Ryan Gosling – The Driver în Drive (2011)

Acțiunea din Drive îl urmărește pe un bărbat misterios care are mai multe slujbe, cum ar fi pilot și cascador. El încearcă să scape de trecutul său și se îndrăgostește de vecina lui, al cărei soț este în închisoare și e nevoită să își crească singură copilul. Personajul lui Ryan Gosling luptă pentru a salva viața femeii pe care o iubește, dar nu își dă seama că ea l-a salvat pe el.

Audrey Tautou – Amélie Poulain în Le fabuleux destin dAmélie Poulain (2001)

Actrița Audrey Tautou o interpretează pe Amélie, o fată inocentă și naivă din Paris, cu propriul ei simț al dreptății. Decide să-i ajute pe cei din jur și, pe parcurs, descoperă dragostea. Povestea ei nu este una previzibilă, iar asta îi dă peliculei farmecul cu care a cucerit publicul.

Rooney Mara – Lisbeth Salander în The Girl with the Dragon Tattoo (2011)

Rooney Mara o joacă pe Lisbeth Salander în The Girl with the Dragon Tattoo, o tânără care ajută la investigarea unui caz a unei fete dispărute. Pentru a face asta, apelează la abilitățile ei de hacker. Pe măsură ce descoperă tot mai multe, este cea care se confruntă cu ucigașul. Filmul reușește să distrugă stereotipurile de gen pentru că Lisbeth își salvează partenerul, Mikael Blomkvist, și nu invers.

Leonardo DiCaprio – Hugh Glass în The Revenant (2015)

Deși în ochii unora a fost un rol dezamăgitor, Leonardo DiCaprio a reușit cu filmul The Revenant să câștige primul său premiu Oscar. Personajul său, Hugh Glass, are parte de o experiență care îi va marca viața, mai exact este lăsat singur în timpul lui expediții în Munții Stâncoși și decide să pună la cale un plan de răzbunare. Acest rol l-a transformat complet pe Leonardo DiCaprio, a petrecut 9 luni în munți filmând unele dintre cele mai dure scene din viața sa. Este, de departe, cea mai impresionantă performanță a sa.

Mia Wasikowska – India Stoker în Stoker (2013)

În filmul Stoker, India (Mia Wasikowska) își pierde tatăl și cel mai bun prieten într-un accident de mașină. După acest eveniment, ea începe să aibă sentimente față de fratele tatălui ei, însă el are alte intenții cu ea și mama ei. India nu este foarte prietenoasă față de el și păstrează distanța. Deși e o fire misterioasă, India știe foarte bine ce face și își calculează fiecare pas.

Citește și:
De la Seinfeld la Sex and the City: 10 seriale care au schimbat televiziunea și felul în care privim lumea

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle