Cele mai importante momente de la premiile Emmy 2019

Află care au fost cele mai importante momente de la gala premiilor Emmy 2019: discursuri memorabile, momente amuzante sau dimpotrivă.

Cele mai importante momente de la premiile Emmy 2019

După cum știți deja, cea de-a 71-a ediție a premiilor Emmy, care celebrează cele mai bune filme și seriale de televiziune din ultimul an, s-a încheiat aseară. A fost ultima oară când show-uri binecunoscute precum Game of Thrones, Veep sau The Big Bang Theory au putut să plece acasă cu premii, dar și o șansă de afirmare pentru noi seriale. De departe, una dintre cele mai importante victorii îi aparține lui Phoebe Waller-Bridge: Fleabag, serialul pe care l-a creat, a fost desemnat cel mai bun serial de comedie, iar ea a plecat acasă atât cu premiul pentru actorie, cât și cu cel pentru scenariu.

Ce a fost diferit la Emmy-uri anul ăsta? În primul rând, ceremonia nu a avut parte de o gazdă, urmând exemplul Premiilor Oscar, pentru a câștiga timp și a pune în valoare cum se cuvine filmele care urmează să fie premiate. Dar asta nu înseamnă că nu au existat niște prezentatori aleși pe sprânceană (mulți dintre ei fiind și nominalizați), precum Zendaya, Viola Davis, Michael Douglas, Stephen Colbert, Julia Louis Dreyfus, Emilia Clarke sau Kim Kardashian. Mai jos vei găsi cele mai importante momente ale premiilor Emmy 2019:

Discursuri

Audiența unei ceremonii de premiere cum e cea de la Oscaruri sau premiile Emmy poate fi uriașă, ceea ce o poate face locul ideal pentru a afirma lucrurile în care crezi, după ce termini de mulțumit familiei, colegilor și lui Dumnezeu. Patricia Arquette s-a folosit de această oportunitate pentru a vorbi despre discriminarea persoanelor transgender, invocând-o pe sora sa Alexis ( de asemenea, actriță și o vocală activistă, care a murit în 2016). Michelle Williams, care a pus în discuție de ce e important că actorii și actrițele să fie plătiți în mod egal pentru munca lor, și-a început discursul de mulțumire spunând „Văd asta ca pe o recunoaștere a ceea ce este posibil atunci când unei femei i se acordă încredere, iar aceasta se simte în siguranță pentru a-și afirma nevoile și respectată îndeajuns pentru a fi auzită”. Iar Peter Dinklage, care deține recordul celor mai multe nominalizări la Emmy pentru un actor care interpretează un rol secundat într-un serial dramă (patru), a menționat încă o dată importanța diversității.

Patricia Arquette

Momente istorice

În aplauzele tuturor, Bill Porter, starul din Pose, a intrat în istorie ca primul bărbat gay de culoare care să câștige premiul pentru Cel mai bun actor într-un rol principal într-un serial dramă, iar Jharrel Jerome a devenit primul afro-latino-american premiat pentru actori.

Jharrel Jerome

Phoebe Waller-Bridge

Phoebe Waller-Bridge, despre care vorbeam și mai sus, face un rol memorabil în Fleabag, serialul pe care l-a și scris, dar probabil că nu multă lume se aștepta ca aceasta să câștige în favoarea Juliei Louis Dreyfus (Cu rolul său din Veep, aceasta câștigase până acum toate Emmy-urile la care a fost nominalizată). Iar Waller-Bridge s-a folosit de moment pentru a livra și unul dintre cele mai amuzante discursuri ale serii: „Its good to know a dirty, pervy, messed-up woman can make it to the Emmys”.

Clipurile tribut

Premiile Emmy nu au avut o gazdă și pentru a câștiga mai mult timp, timp pentru a aduce un omagiu unor seriale care au făcut istorie și au ajuns la final – Game of Thrones, Veep, The Big Bang Theory sau Empire. Ideea nu este rea, doar că aceste clipuri nu au făcut altceva decât să prezinte imagini pe care toată lumea le știe deja. Nici urmă de secvențe behind the scenes sau ceva mai interesant, ci doar o plictiseală completă.

Bob Newhart

Ceea ce începuse ca un moment umoristic nu foarte inspirat a devenit unul dintre cele mai amuzante momente ale serii, atunci când Ben Stiller, vorbind despre zei ai comediei se întâlnește pe scenă chiar cu unul dintre ei. Bob Newhart, care a împlinit recent 90 de ani a dovedit că are ce să îi învețe pe comedianții mai tineri. După cum i-a spus și lui Stiller, „This legend is gonna kick your ass”.

Bob Newhart și Ben Stiller

Citește și:
Cel mai bine îmbrăcate vedete de la Premiile Emmy 2019

Foto: Profimedia

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle