Unele secvențe din seriale au fost atât de controversate, încât au stârnit scandaluri care au rămas și astăzi în mintea publicului.
De-a lungul timpului, au existat numeroase de astfel de situații controversate și scandaloase, în care fie anumite personaje sau momente au generat reacții negative printre spectatori, ajungând chiar în punctul în care să fie cenzurate episoadele respective.
Fie că vorbim de agresiuni sexuale, viol sau incest, toate acestea au reprezentat și o ocazia de a putea vorbi cu o mai mare sinceritate despre ele și să putem interveni atunci când lucrurile sunt exagerate, chiar și prin interzicerea acestor episoade.
Așa că, iată care sunt cele mai controversate momente din seriale:
Celebrul serial Game of Thrones s-a confruntat cu destul de multe controverse. Într-un episod, Sansa Stark, interpretată de actrița Sophie Turner, a fost agresată sexual în noaptea nunții de soțul ei, Ramsay Bolton, rol interpretat de Iwan Rheon. În plus, Ramsay îl obligă și pe prietenul său din copilărie, Theon Greyjoy, să asiste la această scenă.
Don, interpretat de Thomas Sadoski, merge la un colegiu pentru a intervieva o studentă care a mărturisit atât poliției, cât și administrației colegiului că a fost violată. Ea face un site web prin care femeile pot spune că au fost violate, în mod anonim, pentru a avertiza și alte persoane cu privire la agresori. Don recunoaște că Mary, victima, pare credibilă și că nu ar avea motive să mintă, în timp ce presupusul violator da. Potrivit New York Times, telespectatorii au considerat că Thomas crede că femeia este vinovată de viol, fiind o idee greșită pe care o regăsim și astăzi, din păcate.
Pentru sfârșitul anilor ’90, a fost o mișcare curajoasă și de apreciat pentru Ellen DeGeneres să își afirme public orientarea sexuală în sitcom-ul Ellen, în episodul The Puppy Episode. Iar odată cu acest serial, implicit cu personajul pe care îl juca ea, putem spune că a schimbat percepția privind comunitatea LGBTQ+. Însă, agențiile de publicitate și-au retras bugetele pentru show. În aprilie 1997, cu câteva zile înainte de difuzarea episodului, Ellen a apărut și pe coperta revistei Time, confirmând că este lesbiană.
Married… with Children a avut premiera în anul 1987, iar familia Bundy era complet diferită față de restul familiilor din serialele clasice. Felul în care Al și Peg se înțelegeau a stârnit controverse. Celor doi nu le era teamă să își spună defectele pe care le au, ba mai mult decât atât, Al considera că Peg era o gospodină și o mamă groaznică, în timp ce Peg spunea cât de nepotrivit este soțul ei.
All in the Family a abordat nenumărate subiecte, precum sexul sau politica, însă Archie Bunker era un personaj care alimenta o mulțime de prejudecăți. Era intolerant, avea idei preconcepute asupra oricărei persoane care nu se născuse în America și ignora persoanele care nu erau de acord cu ideile sale conservatoare.
De-a lungul timpului, serialul South Park a fost implicat într-o mulțime de controverse. A apărut un val de reacții negative atunci când creatorii serialului, Matt Stone și Trey Parker, au încercat să folosească o imagine a profetului islamic Muhammad. Înainte de difuzarea episodului pe Comedy Central, postul de televiziune le-a interzis să folosească imagini cu Muhammad.
Crimele din serialul Dexter au fost o sursă de inspirație și pentru crimele din viața reală. În ianuarie 2014, Mark Howe, în vârstă de 21 de ani, a fost găsit vinovat pentru uciderea mamei sale. El a susținut atunci că nu știe nimic despre asta, însă după ce anchetatorii au investigat istoricul său de pe Internet, au descoperit că el căutase anumite detalii din Dexter despre modul în care ar putea să omoare pe cineva. Ulterior, a existat o dezbatere dacă serialul ar trebui sau nu să mai fie difuzat deoarece ar putea fi un pericol.
Și Family Guy este un alt serial care a primit de-a lungul timpului nenumărate acuzații pentru conținutul nepotrivit. Același lucru s-a întâmplat și într-un episod în care Peter și Lois Griffin participă la un protest pentru interzicerea avortului. Episodul a fost interzis deoarece perpetua ideea conform căreia avortul ar fi o crimă, în realitate femeia fiind cea care decide ce face cu propriul corp.
Au fost trimise mai multe plângeri cu privire la limbajul nepotrivit și conținutul din serialul 2 Broke Girls. Potrivit plângerilor, ar fi cerut să fie revizuit un episod în care protagonistele erau portretizate drept obiecte sexuale.
The X-Files a avut un episod care a fost interzis din cauza conținutul inadecvat și a subiectului abordat, și anume incestul. Episodul Home, al doilea din cel de-al patrulea sezon, a fost eliminat de către compania de televiziune Fox și difuzat o singură dată în cadrul unei ediții speciale de Halloween în 1999.
Foto: PR