Descoperă o trecere în revistă a filmelor din 2021 care au stârnit controverse și dezbateri aprinse în rândul publicului.
An de an avem parte de filme care stârnesc în spațiul public, în rândul criticilor și nu numai numeroase opinii în contradictoriu și chiar controverse de proporții. Despre aceste filme din 2021 se va vorbi multă vreme de acolo și iată care sunt motivele:
Fanii actriței Scarlett Johansson au fost încântați să îi admire performanța din pelicula Black Widow în care își reia rolul Natasha Romanoff. Însă s-a aflat în centrul unei adevărate controverse după lansarea filmului. Motivul are legătură cu faptul că Scarlett Johansson a dat în judecată compania Disney după ce aceasta i-ar fi încălcat contractul atunci când a decis să distribuie filmul și pe platforma Disney+ în loc să fie exclusiv în cinematografe, așa cum era prevăzut în contract. Acest aspect i-ar fi afectat și veniturile. După o serie de discuții intense între reprezentanții actriței și cei ai companiei, s-a ajuns la o soluție de compromis, iar Scarlett Johansson ar fi primit suma de 40 de milioane de dolari.
Pelicula The Last Duel are la bază evenimente reale și este regizată de Ridley Scott. În film este vorba despre ultimul duel consimțit din Franța între Jean de Carrouges și Jacques Le Gris, doi prieteni care devin aprigi rivali. Soția lui Carrouges, Marguerite, îl acuză pe Le Gris de agresiune sexuală, acuzație care este negată de către acesta. Marguerite publică o serie de detalii despre presupusa agresiune. Povestea este spusă prin prisma perspectivelor celor trei personaje principale. Fiecare povestire este amănătoare, însă cu mici detalii care diferă. Astfel că, scena violului din centrul acestor narațiuni e ilustrată de două ori. Mai mulți critici au precizat că nu au fost de acord cu decizia regizorului cu privire la acea scenă. De asemenea, a fost aspru criticat și de către public.
House of Gucci este un alt film regizat de Ridley Scott care a stârnit o mulțime de dezbateri, iar motivele sunt diverse. Pelicula se bazează pe cartea scrisă de Sara Gay Forden, The House of Gucci: a Sensational Story of Murder, Madness, Glamour and Greed, și surprinde povestea familiei Gucci și a modului în care s-au pus bazele acestui imperiu fashion, dar și povestea asasinării lui Maurizio Gucci, jucat de Adam Driver, pusă la cale de fosta lui soție, Patricia Reggiani, interpretată de Lady Gaga. Patrizia a petrecut 18 ani în închisoare pentru că a angajat o persoană care să îl asasineze pe Maurizio Gucci.
Membrii familiei Gucci au susținut că distribuția este „oribilă, oribilă” și „urâtă.” Patrizia Gucci, verișoara lui Maurizio Gucci, a spus pentru Associated Press faptul că întreaga familie este „cu adevărat dezamăgită. Fură identitatea unei familii ca să facă profit, să crească veniturile sistemului de la Hollywood.” În aceeași măsură, și Patrizia Reggiani a criticat-o pe Lady Gaga și a dezvăluit și motivul: „Sunt deranjată de faptul că Lady Gaga joacă rolul meu în filmul produs de Ridley Scott fără ca aceasta să fi avut intenția de a lua legătura cu mine. (…) este o problemă de bun-simț și de respect”, a declarat ea pentru site-ul italian ANSA.
Titane a fost catalogat drept cel mai șocant film al anului 2021. Scriitoarea și regizoarea Julia Ducournau i-a surprins pe mulți la Festivalul de Film de la Cannes cu această peliculă care se concentrează pe povestea unei tinere care suferă un accident de mașină și care ajunge să aibă titan implantat în craniu, în urma unei intervenții chirurgicale. Ce a șocat a fost faptul că protagonista este atrasă erotic de mașini. Criticii s-au arătat revoltați de scenele violente, iar Julia Ducournau a arătat publicului un film care nu poate fi uitat atât de ușor.
Regizat de Paul Verhoeven, Benedetta are la bază cartea Immodest Acts – The life of a lesbian nun in Reinaissanse Italy din 1986, scrisă de Judith C. Brown. Pelicula are în prim-plan o călugăriță din secolul al XVII-lea care se alătură unei mănăstiri din Italia. Are vise erotice tulburătoare și e asistată de către o altă călugăriță. Relația dintre cele două femei se dezvoltă într-una romantică, aspect care a stârnit critici în rândul publicului.
Dear Evan Hansen este adaptat după musicalul premiat cu Tony și Grammy și îl are în centrul său pe liceanul Evan Hansen, care suferă de anxietate socială severă. Un eveniment tragic schimbă radical lucrurile. Un coleg de clasă se sinucide, iar Evan începe astfel un drum spre acceptare, fiind dornic de înțelegere și apartenență. Motivul pentru care pelicula a stârnit controverse e reprezentat de faptul că Ben Platt, care îl joacă pe Evan Handen, are 28 de ani și nu ar fi fost atât de potrivit să interpreteze rolul unui licean. Au existat și speculații conform cărora rolul l-a obținut datorită tatălui său, Marc E. Platt, care e unul dintre producătorii filmului.
Filmul Music este regizat de cântăreața și compozitoarea Sia și e bazat pe un scenariu pe care l-a scris alături de autorul Dallas Clayton. Kate Hudson o joacă pe Zu, o fostă consumatoare de substanțe care încă se află în recuperare. Când abia își găsește drumul în lume, primește vestea că va deveni singurul tutore al surorii ei vitegre, Music, interpretată de Maddie Ziegler, o tânără care suferă de autism. Filmul a fost considerat jignitor la adresa oamenilor pe care încearcă să îi reprezinte și a primit o mulțime de recenzii negative, atât din partea criticilor, cât și a publicului pentru maniera în care este prezentat autismul, conform site-ului de cronici Rotten Tomatoes. De asemenea, criticii au susținut că interpretarea actriței Kate Hudson este nereușită.
Anne Hathaway și Chiwetel Ejiofor îi joacă pe Linda, respectiv Paxton, care se află la sfârșitul relației lor, însă încă trăiesc împreună din cauza restricțiilor din Regatul Unit al Marii Britanii. Deși traiul împreună e plin de provocări, acest lucru îi va apropia într-un mod… neașteptat. Paxton e concediat de la muncă, în timp ce Linda e nevoită să își concedieze angajații din compania ei pentru a reduce costurile. Nemulțumiți de felul în care decurge viața lor, pun la cale un plan pentru a fura un diamant scump dintr-un magazin, reușind astfel să se îmbogățească. Publicul a fost nemulțumit de acest film pentru că se vede că s-a dorit să fie lansat repede pentru a portretiza cât mai bine evenimentele actuale. Nici măcar Anne Hathaway nu a putut salva acest film plictisitor și plin de dialoguri inutile de la eșec.
Regizat de Pablo Larraín, filmul biografic Spencer surprinde unul dintre cele mai mari scandaluri care au zguduit familia regală britanică. Acțiunea dramei este plasată în anii ’90, prezentând trei zile petrecute de Prințesa Diana, de Crăciun, la reședința regală din Sandringham, în Norfolk. Filmul pune accentul pe destrămarea relației dintre tânara Diana și Prințul Charles. În ciuda faptului că pelicula a fost așteptată de toată lumea, controversele nu au lipsit deloc. Kristen Stewart, cea care o joacă pe Prințesa Diana, nu a impresionat prin interpretarea ei. Nici familia regală nu a fost încântată când a aflat de această peliculă. „Am cunoscut-o personal, și e inevitabil ca familia regală să nu fie încântată de filmul biografic”, a declarat biograful regal Robert Jobson, potrivit Us Weekly.
Foto: PR