Cele mai bune filme și seriale care îți vor însenina ziua

Dacă ți-ai propus să te relaxezi și nu ai idee ce film sau serial să urmărești, ți-am pregătit o listă cu recomandări din care te poți inspira.

Fiecare film sau serial pe care îl urmărești îți poate provoca diverse emoții – fie că îți oferă o nouă viziune a lumii, îți schimbă perspectiva asupra unui lucru sau pur și simplu îți dă motivația de care aveai nevoie. 

Trăim vremuri stresante și care ne pun serios la încercare zilnic, iar din acest motiv filmele și serialele vin în ajutorul nostru și te pot elibera de stresul resimțit. Aruncă o privire asupra listei noastre și cu siguranță vei găsi ceva care să se potrivească cu preferințele tale.

Queer Eye

Având în vedere succesul de care s-a bucurat Queer Eye for the Straight Guy în 2003, era de la sine înțeles să ne așteptăm și la o nouă versiune a acestuia. Așa că, Netflix a început să difuzeze în 2018 Queer Eye, un serial în care cinci bărbați fac echipă pentru a schimba în bine viața cuiva. Fiecare sezon se desfășoară într-un oraș diferit, iar în grupul celor cinci fac parte Jonathan Van Ness, care se ocupă de păr și îngrijire, Karamo Brown de cultură, Bobby Berk de design interior, Antoni Porowski de zona culinară, iar Tan France este expertul în modă. Vei vedea transformări remarcabile ale oamenilor care sunt dispuși să se lase pe mâna celor cinci experți.

Mary Poppins Returns

Continuarea celui mai celebru musical din 1964, Mary Poppins, o prezintă pe Emily Blunt în rolul principal. Alături de ea mai joacă și Ben Whishaw și Emily Mortimer în rolurile Michael Banks și respectiv Jane Benks. Pelicula aduce din nou în prim-plan familia Banks, de data aceasta când Michael și Jane sunt la maturitate. Ei se confruntă cu momente dificile, până când bona lor din copilărie, Mary Poppins, se întoarce și le oferă o mână de ajutor. Din distribuție mai fac parte și alte nume de actori cunoscuți, precum Clorin Firth și Meryl Streep.

Eurovision Song Contest: The Story of Fire Saga

Comedia Eurovision Song: The Story of Fire Saga din 2020 e tot ceea ce ți-ai putea dori după o zi grea de muncă. Povestea e asemănătoare cu cea a celebrei competiții de talente care are loc în toată Europa în fiecare an. În film Will Farrell și Rachel McAdams joacă rolul lui Lars, respectiv Sigrit, doi visători islandezi care își doresc cu ardoare să participe. Când competiția se termină în mod neașteptat, cei doi, cunoscuți sub numele de scenă de Fire Saga, trebuie să facă tot posibilul pentru a reprezenta Islanda pe scena internațională și să demonstreze că locul lor este acolo. 

Jane the Virgin

Serialul Jane the Virgin o surprinde pe Jane Villañueva, o tânără care are planuri mari și își dorește să devină scriitoare. Cu toate astea, planurile ei se schimbă radical după ce află că a fost inseminată artificial în urma neglijenței unui spital. Ea încearcă să își dea seama ce anume ar trebui să facă, iar în peisaj își face apariția și Rafael, tatăl biologic al copilului, dar și soția acestuia, Petra. Întreaga poveste o pune pe Jane într-o ipostază cu totul neobișnuită, presărată cu diferite intrigi care apar pe parcurs.

About time

Dacă printre preferințele tale se află comediile romantice, About Time este alegerea perfectă. Tim Lake, un tânăr în vârstă de 21 de ani, află de la tatăl său că bărbații din familia sa pot călători în timp, fără să schimbe istoria. Cu ajutorul acestei abilități, Tim reușește să-și facă o iubită, Mary. Însă, odată cu înaintarea în viața sa neobișnuită, Tim realizează că puterile sale nu-l pot ajuta să-i protejeze pe cei dragi de problemele vieții de zi cu zi.

Parks and Recreation

Difuzat pe NBC din 2009 până în 2015, Parks and Recreation o are în rolul principal pe actrița Amy Poehler, care o interpretează pe Leslie Knope, o angajată muncitoare și îndrăzneață dintr-un departament de parcuri și recreere din Indiana, care dorește să înfrumusețeze orașul. Planul ei de a transforma un șantier într-un parc este îngreunat de birocrația guvernamentală, dar și de alte provocări.

Walk Hard: The Dewey Cox Story

Actorul John C. Reilly îl interpretează pe Dewey Cox, o figură cunoscută în muzica rock, în pelicula Walk Hard: The Dewey Cox Story. Cariera lui a fost marcată de abuzul de droguri, controverse, dar și de căsătoria cu Darlene, interpretată de Jenna Fischer, femeia care i-a fost alături pe parcursul vieții. 

The Good Place

The Good Place este unul dintre serialele care a înregistrat un succes remarcabil. Acesta spune povestea unei femei din Arizona, Eleanor Shellstrop, care ajunge în lumea de dincolo. Acolo ea se întâlnește cu Chidi, Tahani și Jason și învață împreună ce anume înseamnă să fii un om bun. Fiecare episod al serialului îți va reda optimismul și speranța, dar te va face și să râzi.

Always Be My Maybe

Dacă ai o dispoziție mai proastă, comedia romantică de pe Netflix Always Be My Maybe te poate ajuta să treci peste. Filmul îi surprinde pe Sasha și Marcus, doi prieteni din copilărie care, după 15 ani, se simt atrași unul față de celălalt. Sasha se întoarce în orașul natal pentru a-și deschide un restaurant, iar Marcus încă locuiește cu tatăl lui. Viața lor s-a schimbat radical față de cea pe care o aveau când erau mici, dar asta nu îi împiedică să își acorde o șansă să fie împreună.

Set It Up

Charlie și Harper pun la cale un plan prin care să îi facă pe managerii lor de corporație, Kirsten și Rick, să fie împreună. Între Rick și Kirsten lucrurile par să evolueze destul de repede, însă nu într-o direcție bună. În tot timpul acesta, Harper și Charlie încep să aibă sentimente unul pentru celălalt. 

Citește și:
Cele mai proaste seriale ale tuturor timpurilor, anulate în timp record

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle