Cele mai bune filme de dragoste ale tuturor timpurilor

Deși șansele păreau a fi împotriva acestui film, având-o pe Claudette Colbert aleasă practic ca ultima opțiune pentru rolul principal, ecranizarea s-a soldat prin a obține primele 5 cele mai importante premii de la Oscarurile anului 1934. Colbert joacă rolul unei moștenitoare răsfățate care fuge de acasă și este ajutată de un bărbat (Clark Gable) care se dovedește a fi de fapt un reporter în căutarea unei povești de senzație.

Avându-le în frunte pe legendele filmografiei timpurii, Katharine Hepburn și Cary Grant, Holiday ilustrează povestea a două surori, Linda (Katharine Hepburn) și Julia (Doris Nolan), fiicele unei familii foarte înstărite. Atunci când liberul gânditor, Johnny Case (Clark Gable), se trezește logodit cu una dintre ele, contrar părerii Lindei, oaia neagră a familiei și a fratelui celor două, Ned, acesta se revoltă, exprimându-și dorința de a-și petrece anii tinereții în “vacanță”. Din punctul acela, privitorul află cum de fapt Linda este sufletul pereche al lui Johnny, însă oare acesta va vedea și el la rândul său ca ea este aleasa?

Fiind una dintre cele îndrăgite producții americane ale tuturor timpurilor, putem spune că filmul Casablanca le are pe toate: o distribuție excepțională (Humphrey Bogart, Ingrid Bergman, Paul Henreid, Claude Rains, Sydney Greenstreet, Peter Lorre), o coloană sonoră grozavă incluzând cântece precum As Time Goes By și replicile nemuritoare precum “We’ll always have Paris”. Filmul redă povestea lui Rick Blaine, proprietarul unui club de noapte ce se reîntâlnește în Maroc cu o fostă iubire de-a sa și decide să o protejeze atât pe aceasta, cât și pe soțul ei de amenințarea naziștilor.

I Know Where I’m Going este filmul care se potrivește cel mai bine în categoria romantismului clasic cinematografic: o femeie își întâlnește alesul în timp ce urmează să se căsătorească cu alt bărbat mai stabil din punct de vedere financiar. Aceasta se împotrivește propriilor sentimente, însă în cele din urmă se pare că nu-i poate rezista personajului lui Roger Livesey, a cărui imagine glorioasă cu el adus de mare și vânt, literalmente “de peste mări și țări” după ce furtunile i-au determinat să se refugieze pe insule diferite, a fost imbatabilă.

Doi străini într-o gară și Concertul pentru pian nr. 2 al lui Rahmaninov. Natural, femeia devine tentată să-și înșele soțul, iar piesa lui Rahmaninov, practic devenită personaj, completează perfect povestea celor doi, acompaniind valul de dragoste ce-i ia prin surprindere. Filmul explorează legătura dintre doi oameni, stabilită spontan pe peroanele unei gări și cum relația dintre cei doi se adâncește.

Universul propus de Alfred Hitchcock este unul de-a dreptul fascinant și nu putem să trecem cu vederea capodopera sa noir unde lumea încetează să mai existe dincolo de un sărut. Așadar, îi avem în prim plan pe Alicia Huberman (Ingrid Bergman) și T. R. Devlin (Cary Grant). Alicia este fiica unui spion nazist condamnat și care devine și ea la rândul său, spion, însă pentru guvenul american, consecutiv, îndrăgostindu-se de colegul său, Devlin. Însă acțiunea ia o întorsătură și mai dramatică atunci când acceptă o misiune periculoasă din cerințele căreia face parte căsătoria sa cu prieten nazist de-al tatălui ei. Astfel, suspiciunea, intriga și romantismul se îmbină perfect într-unul dintre cele mai bune filme ale lui Alfred Hitchcock.

Cu siguranță atunci când ne amintim de Audrey Hepburn, primele gânduri sunt legate de renumitul Breakfast at Tiffany’s sau de My Fair Lady, însă Roman Holiday este cel care a adus-o în atenția reflectoarelor și care i-a oferit statutul de prințesă a Hollywood-ului. Personajul său, Prințesa Ann, ilustrată cu multă grație și cu o candoare ingenuă, devine o fugară a nopții când obosită de camerele fără aer și de ceremoniile fastuoase, decide să evadeze și să își petreacă o zi cu un tip ce pare a fi inofensiv (Gregory Peck). Un tip care este, de fapt, un reporter. Și deși acesta este în căutarea unei povești savuroase, în mod previzibil, se va îndrăgosti de această prințesă.

Este o cu totul altă abordare a operei lui Georges Bizet din 1875, Carmen, Oscar Hammerstein Jr. transformând opera într-un scenariu adaptat în contextul comunității afro-americane din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Anticipând din desfășurarea acțiunii inițiale, o avem în centru pe Carmen Jones, o lucrătoare din cadrul unei armate all-black, responsabilă pentru construirea parașutelor. Deși dorită de mulți bărbați, aceasta îl are în vizor doar pe Joe care este logodit cu Cindy Lou și pe cale să pornească în războiul din Coreea.

Ben Quick (Paul Newman), acuzat de arderea unui hambar și proaspăt ajuns într-un oraș mic din Mississippi, intră repede în grațiile celei mai bogate familii și anume familia Varner. Tatăl familiei este de părere că fiica sa, Clara, trebuie să se căsătorească cu Quick, astfel încât familia să prospereze și să-l aibă drept partener de afaceri. Însă Clara nu este de acord, spunând că deja și-a găsit alesul, iar lui Quick îi va lua, după cum anticipează și titlul, o vară întreagă pentru a o cuceri.

S-ar părea că funcționează drept anti-film romantic, punând sub semnul întrebării sacrificiul de sine, eroismul de pe câmpul de luptă și nu în ultimul rând, loialitatea din dormitor. Personajul principal, Emily (Julie Andrews), este o femeie a cărei inimă s-a frânt când și-a pierdut tatăl, fratele și soțul în cel de-al Doilea Război Mondial. Consecutiv, aceasta este scârbită de toată cultura americană ce împinge bărbații să devină eroi, fiind de părere că mai bine trăiești drept un laș decât să mori drept erou cu medalie. Însă toate acestea sunt pe cale să se schimbe când îl întâlnește pe locotenentul Madison.

Da, cu toţii ştim sfârşitul, dar înainte să te pripeşti în a lua o decizie şi a concluziona că nu ai vedea nimic nou, că doar ştii despre eterna rivalitate dintre familiile Montague şi Capulet, ar mai trebui să ştii că producţia lui Franco Zeffirelli este considerată a fi cea mai reuşită adaptare a tragediei lui Shakespeare. Este vorba despre o abordare sensibilă şi agreabilă, fiind primul film care să aibă o distribuţie apropiată ca vârstă de personajele sale şi care astfel, a ajuns la inima tuturor adolescenţilor din acea vreme.

Ei bine, dacă te mândrești că Titanic nu te-a făcut să plângi, ar trebui să arunci o privire asupra acestui film care deși își anunță sfârșitul încă de la început prin tulburătoarea replică “Ce poți spune despre o fată de 25 de ani care a murit?”, tot te va lăsa cu ochii în lacrimi. Cu siguranță, romantismul filmului tinde către nivelul de emoționare pe care doar o telenovelă l-ar propune. Însă povestea celor doi studenți, Jenny și Oliver, proveniți din medii financiare total diferite, cu siguranță este una deosebită și de neratat.

Se spune că opusurile se atrag, iar acest film cu siguranță confirmă această teorie. Cu o acțiune ce se desfășoară din anii ’30 până în ’50, filmul urmărește viața lui Katie Morosky (Barbra Streisand), o evreică activă politic și Hubbell Gardiner (Robert Redford), un scriitor all american-type. Cei doi se reîntâlnesc ani mai târziu în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și, în ciuda diferențelor flagrante dintre ei, decid să se căsătorească și să se stabilească în California. Însă povestea lor se îngreunează din momentul în care Katie apare pe lista neagră a celor de la Hollywood, fapt ce îi pune cariera lui Hubbell în pericol.

Acest film cu siguranţă nu se va încadra în atmosfera specifică pe care o aştepţi de la un film romantic. Şi poate că asta este mai bine. Woody Allen este recunoscut pentru nota sa nevrotică din filme, iar acesta nu face excepţie. După despărţirea de Annie Hall (Diane Keaton), comediantul Alvy Singer (Woody Allen) porneşte într-o călătorie a amintirilor, presărată cu flashbackuri de la prima lor întâlnire până la procese de conştiinţă în privinţa a ceea ce a mers de fapt prost în relaţia lor. Personajul lui Woody Allen deseori iese din universul cinematografic şi se adresează publicului, vorbind la cameră, intervenind în poveştile oamenilor şi chiar fiind întrerupt de scurte animaţii, per ansamblu, în final narând o poveste de dragoste specifică anilor ’70.

Când Harry a cunoscut-o pe Sally, cei doi erau proaspeți absolvenți ai universității din Chicago, iar Sally s-a oferit să-l ducă cu mașina până la New York. După 18 ore de condus, Harry își exprimă părerile potrivit cărora relațiile de prietenie dintre un bărbat și o femeie nu merg niciodată, iar acest gând va sta la baza tuturor problemelor lor. În sfârșit, după mai bine de 10 ani, aceștia devin prieteni buni, chiar foarte buni. Însă problemele apar odată ce își pun din nou întrebarea: “Oare pot un bărbat și o femeie să fie prieteni, fără ca sexul să intervină?”.

De obicei dramele fantasy nu își au locul în categoria filmelor romantice de calitate, însă acesta a doborât această concepție, câștigând două premii Oscar și imortalizând o scenă care până și în ziua de azi funcționează ca simbol pentru dragostea dintre doi oameni. Sam Wheat (Patrick Swayze) este un bancher, Molly Jensen (Demi Moore) este o artistă, iar ce au cei doi în comun este pasiunea arzătoare dintre ei. Când Sam este ucis, sufletul său rămâne pe Pământ, păzindu-și iubita. Când află de nedreptatea care i s-a făcut, el cere ajutorul mediumului Oda Mae Brown (Whoopi Goldberg) pentru a scoate situația la lumină și pentru a-i oferi protecție lui Molly.

Toate suntem familiarizate cu atmosfera specifică romanelor lui Jane Austen, dar ecranizarea Sense and Sensibility propune mai mult prin chestionarea profundă a conceptului de romantism și a ceea ce înseamnă el în era neoclasicismului. După moartea domnului Dashwood, în urma sa, întreaga familie rămâne fără niciun ban, soția sa acum fiind nevoită să-și împingă fiicele înspre mariaj. Însă două dintre acestea, Elinor (Emma Thompson) și Marianne (Kate Winslet), deși surori cu perspective diferite asupra vieții, se sprijină reciproc prin toate dificultățile prin care trec.

Before Sunrise / Before Sunset / Before Midnight (1995, 2004, 2013)

Cele trei filme, lansate fiecare la distanță de câte 9 ani, urmăresc în mod natural viața lui Celine (Julie Delpy) și a lui Jesse (Ethan Hawke). Cei doi se întâlnesc într-un tren și văzând că se formează o legătură, Celine este de acord să coboare alături de Jesse în Viena unde își petrec primele și ultimele ore împreună înainte de zborul acestuia. Însă ani mai târziu, în următoarele două filme, putem observa cum aceștia se reunesc, celelalte două filme avându-și acțiunea în Paris și în Grecia. Se spune despre această serie că Viena a fost folosită ca spațiu al discuțiilor specifice, de cămin de noaptea târziu, că Parisul este mai dezvăluitor pentru personaje din punct de vedere psihologic, iar în Grecia, resentimentele revin la suprafață.

Ocupându-și locul printre primele filme din istoria cinematografică care au pus în evidență utilitatea internetului, You’ve Got Mail ne prezintă povestea de dragoste digitală dintre Kathleen Kelly (Meg Ryan) și Joe Fox (Tom Hanks). Cei doi nu pot suporta să stea unul lângă altul în viața reală, însă, pe platforma digitală, sunt foarte atrași unul de celălalt însă fără ca unul dintre ei să își dea seama cu cine conversează de fapt. Până la urmă, Joe descoperă cine este în spatele mailurilor sale și acum îi rămâne doar să încerce să repare tot dezastrul din realitate.

Visul fiecărui bărbat se îndeplineşte pentru William Thacker (Hugh Grant) când acesta o întâlneşte pe Anna Scott (Julia Roberts), cea mai iubită actriţă a timpurilor sale şi considerată a fi cea mai frumoasă femeie din lume. Iniţial, nu se întâmplă nimic, însă a doua oară când William reuşeşte să-şi verse sucul pe hainele acesteia, aceasta acceptă să se schimbe în apartamentul său, întâlnirea sfârşindu-se printr-un sărut. În final, cei doi ajung să se cunoască mai bine, dar curând William realizează că o relaţie cu cea mai dorită femeie din lume nu este deloc uşor de menţinut.

Ce ar fi o listă cu cele mai bune filme romantice ale tuturor timpurilor dacă nu s-ar afla şi faimosul The Notebook? Practic, piatra de temelie când vine vorba de genul romantic din ultimii ani. Probabilitatea să nu fi văzut acest film este foarte mică, însă există. Şi dacă te încadrezi printre cei care încă nu l-au văzut, ar trebui să ştii că povestea filmului este aceea a unei iubiri imposibile, când un tânăr se îndrăgosteşte iremediabil de o bogătaşă căreia în sfârşit i se oferă astfel sentimentul de libertate. Însă dragostea lor nu durează mult, fiind separaţi de propriile diferenţe sociale.

Cu siguranță nu se numără printre primele filme care au explorat de-a lungul timpului identitatea sexuală, însă Brokeback Mountain oferă o poveste de dragoste într-o vreme și într-un loc în care o situaţie de acest gen ar fi aparținut de aria absurdului. Așadar, îi avem în centru pe cowboy-ul rodeo Jack Twist (Jake Gyllenhaal) și pe fermierul Ennis Del Mar (Heath Ledger), doi oameni care sunt angajați drept crescători de oi în vara lui 1963, în Wyoming. Între cei doi se înfiripă o legătură, însă sunt sortiți să-și trăiască dragostea în secret. Deși pe parcurs, aceștia intră în propriile căsnicii, își continuă aventura pe o perioadă întinsă pe nu mai puțin de 20 de ani.

Filmul explorează feţele dragostei căzute în deplorabil. Heath Ledger apare în această producţie în postura unui poet ale cărui prime mari iubiri sunt iubita lui şi heroina, ambele purtând acelaşi nume în viziunea sa, Candy. Agăţaţi atât de mult unul faţă de altul, dar şi de dragostea pentru acelaşi drog, relaţia lor alternează între stări de uitare, auto-distrugere şi disperare.

Din start ar trebui să ştii faptul că acţiunea acestui film nu va fi în ordine cronologică. Fiecare scenă va reprezenta câte o zvâcnire de memorie din partea personajului principal, Tom (Joseph Gordon-Levitt), cu privire la ce s-a desfăşurat cu adevărat între el şi Summer (Zooey Deschanel), o tânără care nu crede în conceptul de dragoste adevărată. De asemenea, fiecare moment va fi notat de numărul zilei în care se află relaţia lor: de exemplu, filmul debutează cu ziua 488 (dintr-un total de 500) când cei doi sunt aşezaţi pe o bancă, iar privitorul poate surprinde inelul de pe degetul lui Summer în timp ce se ţin de mână. Cu toate acestea, se conturează o adevărată dramă romantică în care un bărbat convins de faptul că iubita sa este aleasa, îşi are dragostea respinsă şi încearcă din răsputeri să întoarcă situaţia în favoarea sa.

Pe scurt, un scriitor introvertit pe nume Theodore (Joaquin Phoenix) se îndrăgosteşte de vocea Samantha (Scarlett Johansson), glasul digital al sistemului de operare de pe computerul său extrem de avansat. Şi da, poate suna ca cea mai deplasată poveste de dragoste de care ai auzit, poate chiar îngrijorătoare pentru timpurile noastre, însă nota de umanitate este redată prin faptul că Samantha dă dovadă de o inteligenţă artificială prin care îl ajută pe Theodore în a-şi depăşi problemele în moduri prin care alţii nu au făcut-o. Însă există un singur lucru care rămâne nerezolvat: cum poate să treacă peste pasiunea sa pentru un simplu sistem de operare?