Cele mai bune 10 filme thriller din anii ’90, bazate pe cărți celebre

Unele dintre cele mai cunoscute filme thriller din anii '90 au avut la bază cărți de succes și merită să le vizionezi pentru suspans și poveștile intense.

Anii 90 ne-au adus destule filme thriller foarte bune bazate pe cărți deja celebre, iar în cazul acestora succesul a fost unul garantat. În unele situații, peliculele au fost mai bune decât cărțile după care au fost ecranizate. 


Dacă preferi suspansul, misterul și poveștile înfricoșătoare, atunci vei aprecia și lista noastră cu cele mai bune filme thriller din anii 90, care au avut la bază cărți cunoscute.

10. Kiss The Girls

Filmul Kiss The Girls are la bază romanul lui James Petterson. Acesta îl urmărește pe detectivul Alex Cross (Morgan Freeman), a cărui nepoată a dispărut. El face echipă cu Kate, o fată care a scăpat din mâinile celui care răpește tinere și le ține captive și, în cele din urmă le omoară. Alex are parte de ajutorul lui Kate pentru a-și găsi nepoata. Interpretarea lui Morgan Freeman a fost văzută bine de public, ceea ce a dus și la o continuare a filmului, Along Came A Spider.


9. Presumed Innocent

Bazat pe cartea lui Scott Turow, actorul Harrison Ford joacă rolul unui procuror care e acuzat de uciderea colegei și amantei sale. Deși inițial el trebuia să investigheze cazul, ulterior devine suspect. Pe tot parcursul filmului, trebuie să își dovedească nevinovăția. Presumed Innocent a devenit unul dintre filmele cu cele mai mari încasări în 1990.

8. Misery

Misery are ca sursă de inspirație romanul lui Stephen King. Filmul regizat de Rob Reiner spune povestea lui Paul, jucat James Caan, un scriitor celebru, care e salvat de Annie, una dintre cititoarele sale, după ce are parte de un accident de mașină. Annie îl duce la casa ei din munți, iar Paul va fi captiv alături de ea, care se dovedește a fi posesivă și violentă. Kathy Bates, cea care a jucat-o pe Annie, a câștigat și un premiu Oscar pentru cea mai bună actriță.

7. Sleeping With The Enemy

Sleeping With The Enemy e bazat pe cartea lui Nancy Price și produs la începutul carierei Juliei Roberts. Filmul o surprinde pe o femeie care decide să își însceneze propria moarte și să înceapă o nouă viață, în speranța că va scăpa de soțul ei abuziv. Cu toate astea, descoperă că nu e chiar atât de ușor să scape de soțul ei care o controlează. În ciuda faptului că pelicula a primit recenzii negative, a fost un mare succes la box office.


6. Single White Female

Având la bază romanul SWF Seeks Same scris de John Lutz, Single White Female ne prezintă o poveste extrem de palpitantă, dar și înfricoșătoare în același timp. Bridget Fonda o joacă pe Alison Jones, care decide să dea anunț în ziar în căutarea unui nou coleg de cameră, după ce se desparte de iubitul ei. Hedra Carlson, interpretată de Jennifer Jason Leigh, va fi norocoasa care se va muta cu Alison, însă lucrurile iau de aici o altă întorsătură. Hedra o copiază pe Alison, de la haine, păr și are un comportament cel puțin bizar.


5. The Silence Of The Lambs

Regizat de Jonathan Demme, Silence Of the Lambs este adaptarea romanului lui Thomas Harris. Jodie Foster o interpretează pe Clarice Starling, o agentă de la FBI, care pentru a prinde un criminal în serie, primește ajutorul unui ucigaș la fel de periculos, Hannibal Lecter, legendarul personaj jucat de Anthony Hopkins. Filmul a avut parte de o mulțime aprecieri, dar a și câștigat nenumărate premii importante.

4. Disclosure

Romanul Disclosure scris de Michael Crichton a stat la baza filmului cu același nume, care îi are în rolurile principale pe Michael Douglas și pe Demi Moore. Filmul explorează teme precum hărțuirea sexuală și abuzul de putere, dar și dimensiunile pe care le pot căpăta aceste două fenomene. 


3. A Simple Plan

A Simple Plan are la bază romanul lui Scott B. Smith și multă vreme filmul a fost subevaluat. Regizată de Sam Raimi, pelicula îi are în rolurile principale pe Bill Paxton, Bridget Fonda și Billy Bob Thornton. În film este vorba despre trei prieteni care găsesc un avion prăbușit plin de bani în pădurea din Minnesota. Decid să păstreze secretul, iar acest lucru le va aduce necazuri.

2. The Talented Mr. Ripley

The Talented Mr. Ripley a primit o mulțime de aprecieri din partea publicului, dar și nominalizări la Oscar. Bazat pe romanul clasic scris de Patricia Highsmith, Matt Damon îl joacă pe Tom Ripley, care nu are o situație materială atât de bună. Cu toate astea, se împrietenește cu Dickie, un tânăr bogat. Nu trece mult până când face cunoștință cu logodnica lui Dickie, Margot. Tom se atașează foarte repede de ei, în special de viața bogată a lui Dickie, la care aspiră și el.


1. The Firm

The Firm a fost adaptat după cunoscuta carte a lui John Grisham. Povestea îl are în prim-plan pe un avocat care se alătură unei prestigioase firme de avocatură pentru a descoperi că are o latură întunecată. Filmul, cu Tom Cruise în rol principal, a avut parte de un succes incredibil, dar și de recenzii foarte bune din partea criticilor. 

Citește și:
10 drame clasice pe care merită să le vezi oricând ai ocazia

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle