Știm și noi că poveștile de dragoste pe care le vedem în filme nu reprezintă de cele mai multe ori și realitatea, dar asta nu înseamnă că nu putem visa și că nu ne putem încărca cu emoții. Unele pelicule ne oferă acel sentiment de iubire pe care îl căutăm de multă vreme și pe care nu mai aveam speranța că îl vom găsi. Chiar dacă nu ți-ai propus să te îndrăgostești, merită să urmărești aceste filme:
10. The Notebook
The Notebook, pelicula bazată pe romanul lui Nicholas Spark din 1996, cu Rachel McAdams și Ryan Gosling în rolurile principale, rămâne un film plin de romantism. Povestea se concentrează în jurul unei povești de iubire dintre Noah și Allie. Scena care îți va atrage atenția este cea a primei lor întâlniri și care îți arată entuziasmul pe care cei lor îl au în timp ce poartă conversații pline de speranță.
9. When Harry Met Sally
When Harry Met Sally, capodopera lui Rob Reiner, este unul dintre filmele clasice, dar și printre cele mai bune. Pelicula explorează dragostea neîmpărtășită într-un mod diferit. Sally și Harry, jucați de Meg Ryan și Billy Crystal, nu par să se sincronizeze niciodată, în ciuda sentimentelor pe care le au. În plus, se tem că o relație amoroasă între ei le-ar putea afecta prietenia de ani de zile.
8. Dirty Dancing
Unele povești de dragoste încep și atunci când protagoniștii lor nu se înțeleg deloc, ba dimpotrivă, așa cum a fost și în cazul relației dintre Frances „Baby' Houseman și Johnny Castle din Dirty Dancing. Despre chimia surprinzătoare de pe micile ecrane dintre cei doi actori s-a vorbit cu mai multe ocazii, dar, în același timp, au existat și zvonuri conform cărora în viața reală s-ar fi detestat. Și, chiar dacă ar fi fost așa, fanii i-au văzut pe cei doi în film îndrăgostindu-se unul de celălalt în timpul unei vacanțe de vară la Catskills.
7. 10 Things I Hate About You
10 Things I Hate About You este o abordare modernă a piesei lui William Shakespeare,The Taming of the Shrew. Kat Stratford e convinsă că nu are nevoie de nimeni în viața ei, nici măcar de un bărbat. Atunci când sora ei mai mică, Bianca, află noua regulă a tatălui ei, că poate avea o întâlnire dacă și Kat are una, lucrurile devin interesante. Patrick, băiatul cel rău, va fi partenerul lui Kat, însă, în cele din urmă, ea află de planul pus la cale de Bianca.
6. Trainwreck
În filmul Trainwreck, Amy a trăit o viață întreagă crezând că monogamia nu este realistă, după ce părinții ei s-au despărțit din cauza infidelității atunci când era tânără. Așa că, ea nu dă explicații nimănui cu privire la alegerile din viața ei sentimentală. Amy lucrează la o revistă, iar următoarea ei poveste îl are în rolul principal pe Aaron Conners, un medic sportiv. După ce îl întâlnește, începe să își pună la îndoială convingerile despre cum se raportează la monogamie.
5. Blue Is The Warmest Colour
Blue Is The Warmest Color propune o perspectivă realistă a iubirii. În film, vei descoperi relația dintre Adèle, o tânără în vârstă de 16 ani, care încă mai are multe de învățat, și Emma, care e în ultimul an de facultate și e sigură pe cine este cu adevărat. Atunci când se întâlnesc la un bar, cele două nu pot ignora atracția pe care o simt și pasiunea care le convinge că trebuie să fie împreună. Povestea lor de dragoste vine și cu multe provocări și situații grele de gestionat.
4. Friends With Benefits
Dacă ai avut și tu până acum o relație de tipul prieteni cu beneficii, atunci te vei regăsi în acest film. Justin Timberlake și Mila Kunis joacă împreună în Friends With Benefits, o peliculă în care cei doi decid că nu vor începe să aibă sentimente și că relația lor este bazată pe sex fără obligații. Însă, încet încet, își dau seama că pactul lor poate fi încălcat oricând pentru că, da, s-au îndrăgostit unul de celălalt.
3. Always Be My Maybe
Sasha și Marcus au avut o prietenie incredibilă, însă după moartea mamei lui Marcus, intervine o ruptură în relația lor. Marcus suferă din cauza pierderii mamei sale, iar Sasha își vede mai departe de viață. Sasha deschide un nou restaurant în orașul natal, ocazie cu care se reîntâlnește cu Marcus și relația lor capătă un nou sens. Deși îl iubește, Sasha nu suportă ideea de a fi ținută în loc de o persoană.
2. The Story Of Us
The Story Of Us spune povestea unui cuplu căsătorit care trece prin vremuri dificile în cei 15 ani de căsătorie. După atâta timp petrecut împreună, se despart. După ce copiii loc pleacă în tabăra de vară, încep să se gândească la motivele pentru care au pus capăt relației lor. Ajung la concluzia că necazurile întâmpinate în viață, dar și lipsa de comunicare din cuplu, au avut un impact asupra mariajului.
1. My Big Fat Greek Wedding
My Big Fat Greek Wedding propune o poveste neobișnuită de iubire. Toula îl întâlnește pe Ian și se îndrăgostește la prima vedere de el. Deși nu sunt într-o relație, în mod surprinzător, destinul îi aduce împreună. Toula este de origine greacă, în timp ce Ian nu, iar familia ei este împotriva relației lor. Însă Ian este pregătit să facă tot posibilul pentru a se căsători cu ea.
Citește și:
Filmele care au fost aspru criticate, dar s-au bucurat de aprecierea publicului
Foto: PR