Cele mai așteptate filme ale iernii, pe care nu trebuie să le ratezi

Se anunță o iarnă bogată în premiere cinematografice așa că citește recomandările noastre, notează-ți datele de premieră și pregătește-te să îți faci rezervările la cinema.

Drame cu potențial de Oscar, ecranizări mult-așteptate, pelicule cu acțiune explozivă, filme SF sau horror – cu siguranță vei găsi ceva pe placul tău! Iată ce merită să vezi în această iarnă la cinema.

Ghostbusters: Afterlife


Paul Rudd, Carrie Coons, Finn Wolfhard și Mckenna Grace sunt protagoniștii celui mai recent film din franciza Ghostbusters, iar lor li se adaugă și starurile din filmul original: Dan Aykroyd, Bill Murray, Ernie Hudson, Sigourney Weaver și Annie Potts. Filmul spune povestea unei mame și a celor doi copii ai săi care se mută într-un orășel liniștit, dar la scurt timp află că au o strânsă legătură cu echipa originală Ghostbusters și încearcă să înțeleagă moștenirea lăsată în urmă de bunicul familiei.

Premiera: 3 decembrie 2021

Annette

Annette, noua producție semnată de cineastul francez Leos Carax, a obținut Premiul pentru regie la ediția din acest an a Festivalului de la Cannes. Un musical halucinant despre faimă, dragoste, artă și paternitate cu Adam Driver și Marion Cotillard în rolurile principale. Protagoniștii poveștii sunt Henry, un comediant provocator, cunoscut pentru umorul său caustic, și Ann, o cântăreață de operă aplaudată pe cele mai prestigioase scene ale lumii. Adoraţi de public şi aflați constant în atenția presei, cei doi par să fie întruchiparea cuplului perfect. Nașterea fetiței lor, un copil cu totul ieșit din comun, le va da amândurora viețile peste cap.

Premiera: 3 decembrie 2021

West Side Story

West Side Story este un film regizat de Steven Spielberg și este o ecranizare excelentă a musicalului cu același nume din anul 1957. Această adaptare explorează povestea de dragoste interzisă dintre doi adolescenți, interpretați de Ansel Elgort și Rachel Zegler, care au origini etnice diferite.

Premiera: 10 decembrie 2021

Spencer

Mult așteptatul film biografic regizat de Pablo Larraín, Spencer, în care Kristen Stewart strălucește în rolul Prințesei Diana, ajunge și pe marile ecrane din România. Filmul se concentrează asupra unui moment aparte: un Crăciun la Sandringham, alături de întreaga familie regală, în 1991, când căsătoria dintre Charles și Diana se răcise deja de mult.

Premiera: 17 decembrie 2021

Spider-Man: No Way Home

Pentru prima dată în istoria cinematografică a lui Spider-Man, acesta este demascat și nu mai găsește nicio variantă de a-și separa viața normală de presiunile și riscurile care vin la pachet cu ceea ce înseamnă a fi un supererou. El se vede nevoit să îi ceară ajutorul lui Doctor Strage, însă lucrurile devin și mai periculoase decât se aștepta, forțându-l să descopere ce înseamnă cu adevărat a fi Spider-Man. Tom Holland, Zendaya, Benedict Cumberbatch și Marisa Tomei fac parte din distribuție.

Premiera: 17 decembrie 2021

The Matrix Resurrections

Deși va trebui să mai așteptăm câteva luni bune pentru următorul film din seria John Wick, vom avea ocazia să îl vedem pe Keanu Reeves pe ecrane la finalul acestui an în mult așteptatul The Matrix 4. Va fi extrem de interesant de văzut cum decurg lucrurile, mai ales că au trecut aproape 20 de ani de la precedentul film din seria Matrix, iar scenele de acțiune ne vor ține garantat cu sufletul la gură.

Premiera: 24 decembrie 2021

The King’s Man

La începutul secolului 20 se înființa prima agenție de informații numite The King’s Man. Scopul acesteia era unul precis: să lupte împotriva celor mai mari tirani şi asasini ai lumii care au pus la cale un război care ar urma să extermine milioane de oameni. Distribuția filmului este una de zile mari: Aaron Taylor-Johnson, Gemma Arterton, Ralph Fiennes, Matthew Goode, Tom Hollander, Rhys Ifans și Alexandra Maria Lara.

Premiera: 24 decembrie 2021

The 355

Un film de acțiune cu o distribuție feminină de excepție: Jessica Chastain, Diane Kruger, Lupita Nyong’o, Penelope Cruz, Fan Bingbing. O armă secretă de top ajunge pe mâinile unor mercenari, iar agenta CIA Mason Brown (Chastain) este desemnată să formeze o echipă pentru a o recupera. Le recrutează pe rivala Marie (Kruger), agentă germană, Khadijah (Nyong’o) fostă aliată din MI6 și expertă în computere, și pe Graciela (Cruz), o talentata psiholoagă columbiană. Misiunea de recuperare a armei este, însă, încurcată de misterioasa Lin Mi Sheng (Bingbing), care le urmărește fiecare mișcare. În rolurile masculine îi vei putea vedea pe Sebastian Stan și Edgar Ramírez.

Premiera: 7 ianuarie 2022

Deep Water

Protagoniștii filmului Deep Water sunt nimeni alții decât Ben Affleck și Ana de Armas, care formau un cuplu atunci când au avut loc filmările. Pelicula surprinde povestea unui cuplu căsătorit, format din Vic Van Allen și Melinda, care, din dorința de a ieși din monotonie, încep să se implice într-o serie de jocuri destul de periculoase. Vic acceptă aventurile soției sale pentru a evita un divorț, însă el devine ulterior principalul suspect în dispariția iubitului Melindei.

Premiera: 14 ianuarie 2022

Scream

La 25 de ani de primele crime care au avut loc în micul orășel Woodsboro, un nou criminal apare, iar Sidney Prescott trebuie să descopere cine se află în spatele măștii ucigașe. Este al cincilea episod al francizei de succes Scream, iar Courteney Cox, Neve Campbell și David Arquette revin la rolurile care le-au adus celebritatea în rândul fanilor de producții horror.

Premiera: 21 ianuarie 2022

Morbius

După ce interpretarea lui ca Joker a fost considerată dezastruoasă, Jared Leto revine în rolul unui alt personaj desprins din benzile desenate. El îl va interpreta pe Michael Morbius, care încearcă să se vindece de o boală rară de sânge însă, în schimb, se transformă într-un vampir. Din distribuția filmului mai fac parte Adria Arjona, Matt Smith, J.K. Simmons, Tyrese Gibson și Michael Keaton.

Premiera: 28 ianuarie 2022

Madres paralelas

Parallel Mothers este noul film al regizorului spaniol Pedro Almodóvar, iar Penélope Cruz interpretează rolul principal. Pelicula spune povestea a două femei, Janis și Ana, care se întâlnesc într-o cameră de spital unde urmează să nască. Ambele sunt singure și au rămas însărcinate din întâmplare. Janis, de vârstă mijlocie, nu regretă nimic. Ana, o adolescentă, este speriată și traumatizată. Janis încearcă să o încurajeze. Acolo, la maternitate, începe o legătură între cele două care ulterior se dezvoltă și se complică și le schimbă viața într-un mod decisiv.

Premiera: 4 februarie 2022

Moonfall

Un film SF plin de acțiune și efecte speciale spectaculoase în care rolurile principale sunt interpretate de Halle Berry, Patrick Wilson, John Bradley, Michael Peña, Donald Sutherland. O forță misterioasă scoate Luna de pe orbită și împinge către Pământ. Având săptămâni la dispoziție până la impactul ce se anunță catastrofal pentru omenire, directoarea NASA, fostă astronaut, Jo Fowler crede că are soluția salvatoare, însă doar un alt astronaut, Brian Harper, și conspiraționistul K.C. Houseman o cred. Cei trei lasă în urmă tot ce au și pornesc într-o misiune periculoasă către Lună, însă realizează că satelitul natural al Pământului nu este ceea pare.

Premiera: 4 februarie 2022

Marry Me

Dacă îți spunem că Jennifer Lopez joacă în această comedie romantică ar trebui să fie motiv suficient să vrei să iei bilet, nu? Ei bine, dacă ai nevoie de mai multe detalii ca să spui DA, îți spunem că din distribuție mai fac parte Owen Wilson și Maluma. Filmul spune povestea lui Kat și Bastian, super-staruri ale muzicii pop, care decid să se căsătorească în fața unei armate de fani. Dar Kat află, cu câteva clipe înainte să-și rostească jurământul, că bărbatul i-a fost infidel, așa că decide, pe loc, să se căsătorească cu Charlie, un tip ales din public la întâmplare.

Premiera: 11 februarie 2022

Death on the Nile

Pentru noul său film, Kenneth Brannagh revizitează celebrul roman al Agathei Christie Moarte pe Nil și interpretează chiar el rolul detectivului Hercule Poirot, care trebuie să investigheze moartea suspectă a unei tinere moștenitoare ce a avut loc în timpul unei croaziere. Distribuția filmului este completată de nume precum Gal Gadot, Armie Hammer, Letitia Wright, Annette Bening.

Premiera: 11 februarie 2022

Nightmare Alley

Filmul se bucură de o distribuție de excepție: Cate Blanchett, Rooney Mara, Bradley Cooper, Toni Collette, Willem Dafoe sunt numai câteva dintre numele celebre. Filmul spune povestea unui ambițios om din lumea carnavalului (Cooper), cu o înclinație naturală pentru manipularea oamenilor cu doar câteva cuvinte, care începe o relație cu o psihiatră (Blanchett) chiar mai periculoasă decât el. Din echipa carnavalului mai fac parte Molly (Mara), prezentatorul Clem (Dafoe) și Ron Perlman în rolul lui Bruno „Omul de fier”.

Premiera: 25 februarie 2022

Citește și:
Filme fascinante despre vremuri trecute, pe care nu trebuie să le ratezi

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle