Se pare că ceea ce simțim, în acest caz dragostea, ne influențează inclusiv limbajul corpului.
Drept urmare, analizând limbajul corporal a două persoane care sunt într-un cuplu, îți poți da foarte ușor seama dacă sunt îndrăgostite cu adevărat una de cealaltă.
Publicația online Elite Daily a vorbit cu expertul în limbaj corporal Traci Brown, și a decodat 3 dintre cele mai importante semne care arată că partenerii dintr-un cuplu sunt îndrăgostiți.
Primul lucru pe care Brown îl spune este că, de fapt, gesturile și interacțiunile fizice sunt complet inconștiente – cu alte cuvinte, persoanele nici nu își dau seama că le fac. Deci, dacă vrei să îți dai seama de sentimentele care există între tine și partenerul tău, nu caută gesturi făcute conștient sau forțate – uită-te după ceea ce vine natural.
Iată cele 3 semne importante despre care vorbim:
Brown spune că unul dintre primele lucruri la care se uită în cazul unui cuplu este dacă acestea se află în sincron, adică dacă se mișcă împreună sau dacă se mișcă unul în completarea celuilalt.
Dacă se întâmplă asta, înseamnă că tu și partenerul tău funcționați, realmente, ca o echipă și comunicați la un nivel mai profund decât cel al cuvintelor.
Brown a menționat că, atunci când se uită la două persoane care sunt împreună, verifică cât de apropiate sunt șoldurile lor și, dacă acestea se ating, înseamnă că se înțeleg foarte bine. Tot ea a mai adăugat că, dacă între ei intervine distanța, din punct de vedere emoțional, și pozițiile corpurilor lor se schimbă.
Fără să își dea seama, cuplurile care sunt într-adevăr îndrăgostite nu se pot abține să nu aibă măcar cea mai mică interacțiune fizică, atât cât să simtă că sunt conectate.
Brown spune că, dacă cei doi merg unul lângă altul sau dacă se ating ori se țin de mână, acestea sunt semne că cei doi sunt o echipă. În schimb, dacă unul dintre ei o ia înainte sau cei doi nu se sincronizează neapărat, înseamnă că nu sunt cu adevărat atât de implicați în relație.
Foto: Arhiva Revistei ELLE