Ești responsabilă, rezonabilă, flexibilă, înțelegătoare, foarte bine ancorată în realitate. Totul e bine și frumos în cuplu până apare gelozia. Atunci parcă te transformi și de cele mai multe ori regreți maniera în care te-ai comportat. În alte cazuri nu faci nicio scenă, dar te consumi în interior până la epuizare. Ruminezi noaptea, nu reușești să dormi, ziua nu te poți concentra la serviciu și nici de partenerul tău nu mai poți fi așa apropiată. Nu te mai poți conecta emoțional cu el și ca atare nu mai ești dispusă nici să investești în relație. Deci gelozia te erodează pe tine pe dinăuntru și erodează și relația. Iar ori de câte ori își face apariția e important să o combați cât mai rațional.
Dacă ar fi o prietenă…
… în locul tău, oare ce i-ai spune? Că este cazul să se îngrijoreze, ori că scenariul acela negativ este doar plăsmuirea minții ei? Ce o sfătuiești să facă dacă vrea să se certe îngrozitor cu partenerul ori chiar să fie agresivă verbal cu femeia aflată în rol principal în scenariul care mustește de gelozie? Dacă nu ar fi iubitul tău, ci doar un prieten bărbat care stă de vorbă cu o femeie, ai mai considera că o place sau că îi face avansuri?
Ce îți arată realitatea?
Cum ar fi să intri doar în rol de observator? Gelozia este rezultatul emoțional al unor gânduri. Cum sună ele astfel încât se naște gelozia? Doar observă gândurile fără să intri la nivel profund în conținutul lor. Le observi și le lași să treacă. Ce simți în corp când gelozia își arată colții? Ce observi că face partenerul tău? Dar cealaltă persoană? Este o simplă conversație sau gesturile lor sunt de natură mai intimă? Vezi clar sau e la mijloc o interpretare subiectivă, eronată a situației? Cum se poartă cu tine partenerul tău când sunteți doar voi doi și cum se poartă cu tine în public, când în jur sunt și alte femei? Cum te securizează? E realist să te gândești că vrea să te părăsească sau să te înșele? Cât de logic de gândul? Ai dovezi care să susțină acest gând? Sunt dovezile conforme cu realitatea? Ce impact are asupra ta gândul respectiv?
Competiție
Dacă o femeie îi face avansuri, automat partenerul răspunde la ele? El nu are liber arbitru și nu poate pune limite? Contează ce face cealaltă persoană sau contează ce face partenerul tău? Îl poți îndepărta de toate femeile de pe lumea aceasta, astfel încât să nu apară tentații? Te simți sau inconștient intri mai degrabă în competiție cu femeia respectivă? În trecut ai observat acest tipar în care concurezi și te compari cu femeile cu care te afli în aceeași cameră? Căci dacă te simți superioară asta îți aduce un soi de liniște și siguranță? Este despre partener sau este despre neîncrederea ta în tine?
Plătește pentru păcatele altcuiva?
Oare ai avut o experiență anterioară nefericită? Sau mai multe? Ai fost înșelată și acum ești extrem de vigilentă să nu se repete istoria? Sunt situații când actualul partener nici nu își pune problema infidelității, iar comportamentul tău actual nu are legătură cu al lui, ci cu al foștilor care ți-au greșit.
Ce arată istoricul tău familial?
Poate că nu ai avut iubiți infideli, care să te trateze fără nicio urmă de respect, dar acasă, în copilărie, nu ai avut nici stabilitate, nici predictibilitate, nici siguranță. Unul dintre părinți venea și pleca, acum voia familie-acum voia libertate totală, într-o inconstanță dureroasă. Nu ai simțit că te poți baza cu adevărat pe părinții tăi, să fie un sprijin real, să își respecte promisiunile și ceea ce trasau ca valori și principii de viață.
Citește și:
E prima relație după o despărțire dureroasă? Capcane prin care te rănești singură și mai mult
Foto: PR