Deci ce poti face? Nu sunt multe de facut, dar in niciun caz nu te poti complace in situatia asta. Iata cateva solutii proactive pentru cand esti plictisita la birou.
Incearca sa obtii o promovare
Daca te-ai plictisit la job inseamna ca deja excelezi in ceea ce faci. In cazul asta, e timpul sa mergi mai departe.
Desigur, asta nu inseamna ca o pozitie noua si un salariu mai mare asteapta special sa apari tu. Si nici nu am auzit de nimeni care sa le fi obtinut spunandu-i sefului ca s-a plictisit.
Ceea ce trebuie sa faci este sa iti asumi noi responsabilitati si sa dovedesti ca esti capabila sa le indeplinesti cu succes. Abia dupa aceea vei putea cere o marire de salariu sau o promovare.
Dezvolta-ti abilitati noi
Daca esti plictisita, gaseste modalitati de realizare a task-urilor intr-un timp mai scurt. Automatizeaza,sistematizeaza. In timpul ramas liber te poti implica in proiectele altora. Este in regula sa iti dezvolti capabilitatile chiar in timpul de lucru, atata timp cat asta are legatura cu nevoile firmei si creste eficienta. Si cel mai frumos este ca nici macar nu trebuie sa ceri permisiunea pentru asta.
Creeaza-ti un network
Oamenii pot parea plictisitori atata timp cat singura ta interactiune cu ei este legata de bugetul de marketing. Foloseste mult mai util cele 8 ore de lucru zilnice, interactioneaza cu colegii, creeaza-ti un network. Nu stii cand iti va fi de folos si in mod sigur nu ti se va mai parea asa de plictisitor.
Fa mentoring
Daca esti atat de plictisita, inseamna ca lucrurile sunt foarte simple pentru tine la birou. De ce nu alegi sa inspiri oamenii? Exista programe de mentoring in compania ta sau in industria in care activezi? Daca nu, poti crea tu unul. Respectul si aprecierea celor din jur, ca si progresele pe care le vor face cu ajutorul tau, iti vor da atat multa energie!
Fa in asa fel incat lucrurile sa devina fun
Poate fi vorba despre niste pantofi sexy cu care sa inlocuiesti incaltarile comozi de zi cu zi. Sau despre niste papucei amuzanti pe care sa ii porti sub birou, astfel incat numai tu sa ii vezi. Sau poate iti cumperi o vaza si iti aduci de acasa cateva obiecte dragi tie. Sau poate iti iei o agenda glam. Iar daca nu ai munca de birou, uita-te in jurul tau: ce ar putea fi mai confortabil, mai vesel, mai frumos, mai parfumat, mai prietenos, mai curat? Micile detalii conteaza si pot face diferenta.
Foto:PR
Text: Ana Toma