Ce poți să îi ceri partenerului tău chiar dacă ți-ai dori să vină de la sine

Partenerul tău de cuplu nu îți citește gândurile! Așa că iată ce poți să îi ceri, în funcție de nevoile tale emoționale și contextul în care vă aflați.

Uneori este vorba despre rușine, teama de a fi respins. Alteori despre un miraj romantic în care celălalt îți intuiește nevoile doar pentru că te iubește. Sau crezi că sunteți atât de potriviți încât aveți aceleași dorințe, comportamente, un fel de gemeni în cuplu. Desigur, chiar dacă aveți o mulțime de lucruri în comun, totuși sunteți diferiți. Veniți din familii diferite, istorii și experiențe integrate diferit, elemente de educație sau perspectivă care nu sunt identice. Prin urmare iată ce poți să îi ceri direct, altfel există riscul să nu primești.


Ajutor la treburile casnice

Poate ritmul în care se făcea curățenie e diferit în familia lui față de a ta. Mama lui se ocupa de tot și a învățat că gospodăria este sarcina femeii. Ori știe că ar trebui să se implice, dar precum un copil indisciplinat își caută lucruri de făcut și se sustrage elegant. Tu simți că nu te sprijină și totul pică pe umerii tăi. Puteți stabili, cu pixul și foaia în mână, un set de reguli ale relației ce includ și treburile casnice. Cine ce face, efectiv vă împărțiți responsabilitățile și învățați să funcționați ca o echipă și din acest punct de vedere.


Întâlniri sau activități în afara casei

Da, la începutul relației partenerul tău avea foarte multă inițiativă. Dorea să te cucerească, așa că te invita în oraș, la tot felul de întâlniri. Relația s-a sudat, a devenit profundă, iar pentru el vânătoarea s-a încheiat și ați intrat într-o zonă de platou. Dorești să devină mai proactiv? Cere-i asta!

Să te contacteze peste zi

Dacă lucrați amândoi de acasă acest aspect nu este valabil, dar atunci când mergeți la birou poate fi pus în practică. Aveți mult de lucru, oricum vă întâlniți seara sau chiar locuiți împreună, așa că se întâmplă ca el să nu dea niciun semn în cursul zilei. Tu ești cea care îl sună sau îi dă mesaje și ți-ar plăcea să se întâmple și asta din partea lui. Atenție, nu ca un gest de control! Ci ca un semn de afecțiune, materializarea chiar și printr-un emoji a lui m-am gândit la tine.


Negocierea spațiului personal

Fiecare dintre voi are nevoie de momente de solitudine, timp cu sine, de întâlniri cu prietenii voștri. De spațiu să își urmeze un anumit obiectiv profesional sau personal, să își desfășoare hobby-urile etc. Unii parteneri au tendința de a fi fuzionali, alții distanți, motiv pentru care este nevoie de o negociere legată de toate aceste aspecte.


Dovezile de iubire

Sunteți împreună de ceva vreme, iar el consideră că tu știi că te vede frumoasă, că e mândru de tine, că te iubește. Ca atare nu crede că e necesar să îți mai spună aceste lucruri. Doar că tu chiar ai nevoie să le auzi. Transmite-i asta! Dorești mici gesturi tandre, acte precum prepararea cafelei sau micului dejun? Cere-i! În mod sigur nu vei primi dacă nu verbalizezi, păstrezi pentru tine și te complaci în frustrare. El poate nici nu știe cât de importante sunt pentru tine toate aceste manifestări.


Expunerea vulnerabilității

Bărbații și femeile au abordări diferite în ceea ce privește emoțiile. Femeile ventilează, le scot la suprafață, discutând cu prietenele, colegele, cu partenerul (cât are răbdare să asculte), bărbații de regulă sunt mai închiși. Ei se concentrează mai mult pe găsirea soluției decât să povestească ce simt în legătură cu problema. Din start e important să înțelegi asta, și să îți arăți disponibilitatea. Că îi ești alături dacă are nevoie să vorbească, nu este singur și ai încredere în capacitățile lui.


Citește și:
Sunt adevărate semnale de alarmă! Discuții la prima întâlnire care ar trebui să-ți dea de gândit

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle