Ce nu ar trebui să îi permiți partenerului de cuplu, dar o faci din teama că relația se va încheia

Teama că vă veți despărți este copleșitoare, ca atare accepți anumite lucruri în cuplu care în realitate îți fac rău.

Ce nu ar trebui să îi permiți partenerului de cuplu, dar o faci din teama că relația se va încheia

Noțiunea de compromis în cuplu nu îți este deloc străină. Există un mod de a vedea și a face lucrurile, al tău, și unul al partenerului. Compromisul sănătos este atunci când armonizați ambele variante și găsiți o cale comună, agreabilă pentru amândoi, printr-o negociere eficientă. Sau procedați într-o situație așa cum își dorește el, dar data viitoare lucrurile se vor întâmpla așa cum îți dorești tu. Însă aceste opțiuni nu ți se aplică. Îi permiți partenerului un set de comportamente, alegeri, decizii din teama despărțirii. Că poate se va supăra foarte tare pe tine, te va respinge, certa, pedepsi, judeca, eticheta în mod negativ. Astfel te trădezi pe tine și nu trăiești conform nevoilor tale.

Anularea emoțiilor

Nu îți permite să îți simți emoțiile negative. Nu trebuie să fii tristă că nu ai de ce, dacă ești dezamăgită ești exagerată, furia nu e pentru doamne fine. Ca și cum poți simți numai bucurie, încântare, entuziasm, iar orice experiență mai puțin plăcută nu își lasă amprenta asupra ta.

Nu te lasă să ai o opinie

Părerea ta nu doar că nu este luată în seamă, nu este dispus să o asculte. Consideră că el știe mai bine, se pricepe mai bine. Chiar dacă apuci să îți spui punctul de vedere, el este invalidat în cel mai scurt timp, de cele mai multe ori însoțit și de critică pe post de explicație ce se întărească refuzul.

Inechitatea

În cuplu există reguli explicite, ce au fost discutate deja cât se poate de clar, și reguli implicite, pe care fiecare le are în minte și consideră că sunt de la sine înțelese, și ce ar trebui scoate la lumină și transformate în reguli explicite. În mod normal, aceste reguli se aplică pentru ambii parteneri. Doar că în cuplu vostru ce regulă i se aplică partenerului, nu ți se aplică și ție. Ceea ce e valabil pentru el, permis lui, nu îți este permis și ție. Uneori și optica tradițională se poate insinua aici, iar inechitatea se inserează extrem de ușor.

Intruziunile exterioare

Poate că e vorba despre ambii săi părinți, despre mamă sau despre tată. Poate că un frate sau o soră are o putere imensă asupra lui, ori un prieten vechi din copilărie. Practic această sau aceste persoane se bagă în relația voastră și influențează modul în care voi vă duceți cuplul. Iar partenerul, fără să își dea seama, transformă cuplul vostru într-unul cu mai mulți parteneri, nu doar voi doi.

Minimizarea

Prietenele lui, colegele, femeile din familia lui sunt absolut extraordinare, de admirat. Le susține parcursul și orice ajută la creșterea lor profesională și personală. În ceea ce te privește pe tine, partenera lui, atitudinea sa este una de minimizare. De tăiere a aripilor prin exigențe absurde, nerealiste și evidențierea permanentă a defectelor, a lucrurilor pe care consideră el că nu le faci bine. În final este o modalitate de control.

Amăgirea

Se referă la crearea de speranțe, fără ca acestea să se concretizeze în mod real. Fie promite anumite lucruri care nu se întâmplă, fie evită să vorbească despre ele, căci transparența nu ar fi în avantajul său.

Citește și:
Ești singură și foarte nemulțumită de asta? Ce ar putea bloca găsirea unui partener

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle