Ce nevoie mai aveti de feminism?’, ne striga, cu exasperare in glas, toti prietenii nostri de sex masculin stransi in jurul unei mese pe terasa atunci cand, impreuna cu o prietena, aduc in discutie un subiect despre care parca am auzit mai mult in lunile trecute decat am auzit in ultimii ani la un loc. Chiar asa, ce nevoie mai avem, ma intreb chiar si eu, fortata de vehementa opiniilor lor.
Acolo unde primele valuri de feminism au facut deja totul, cand femei ca Gloria Steinem, Betty Friedan sau Germaine Greer ne-au aratat ca avem voci si ca putem sa le folosim foarte eficient, cand am obtinut, in aproximativ o suta de ani, drept de vot, de proprietate, drepturi reproductive, cand putem sa ne facem cunoscute opiniile si acasa, si la locul de munca si cand putem sa lucram in orice domeniu vrem, cand legislatia impotriva violurilor, abuzurilor de orice fel, arata mai bine ca oricand, ce nevoi neimplinite se mai cer acoperite astfel incat sa ne mai trezim astazi tot nemultumite si tot cerand ceva?
Feminismul nu a fost niciodata un subiect comod sau iubit – de nimeni –, iar din simpla constatare a reactiilor din jur atunci cand conversatiile ating macar tema, rezulta cat se poate de clar ca numai pronuntarea cuvantului poate sa duca la atatea ironii pe minut incat orice femeie se simte inevitabil ofensata, si pe buna dreptate. Putine sunt victoriile obtinute de barbati despre care ne este permis sa radem in hohote. Si chiar daca femeile care au luptat pentru eliberare si pentru egalitate cu barbatii au meritul de a fi impins societatea cu sute de ani inainte, ele sunt vazute, chiar si azi, drept hilare – desigur ca feministele nu au facut altceva decat sa isi arda sutienele si sa nu se mai epileze.
In asemenea hal au ajuns perceptiile asupra subiectului, incat oricare dintre doamnele despre care am vorbit mai sus sau orice alt nume asociat cu vreunul dintre cele trei valuri de feminism este catalogat imediat si ironic drept feminista castratoare sau vreun alt apelativ deloc inocent. Asa incat nu mai este de mirare ca azi a ajuns mai riscant decat oricand sa fii feminista sau sa sustii chiar si vag vreo miscare a femeilor. Caci altfel, cum ar fi putut Beyonce, una dintre cele mai populare voci din lume in acest moment, sa faca declaratii vagi despre cat de putin feminista este, chiar dupa lansarea documentarului sau, in care declara ca este constienta de faptul ca femeile muncesc mult mai mult decat barbatii ca sa isi faca un nume sau o cariera si ca nu au parte de aceleasi oportunitati sau de aceiasi bani?
Ei bine, chiar dupa lansarea filmului in care starul sustinea aceste lucruri, spre usurarea tuturor celor care credeau ca femeile care ajung in varf isi pierd simtul realitatii, Beyonce a acordat un interviu revistei Vogue in care spunea ca numai cuvantul feminism i se pare extrem. „Probabil ca sunt o feminista moderna. Adica cred in egalitate. Si apoi, de ce trebuie sa alegi ce fel de femeie esti? De ce trebuie sa te etichetezi in vreun fel?’
Pai, trebuie, au raspuns in cor site-urile pentru femei care vad in artista un soi de etalon al femeii care si-a facut o cariera prin forte proprii. The Cut, spre exemplu, adica extensia pentru femei a New York Magazine, arata cum Beyonce nu este singura celebritate care evita sa se asocieze cu astfel de miscari. Nici Taylor Swift si nici macar mult mai indrazneata Lady Gaga nu au avut curajul de a-si asuma pana la capat rolul de modele pentru tinerele care le asculta. Dar, pana la urma, alegerea de a deveni sau nu modele feministe le apartine vedetelor, si oricat de multe asteptari am avea de la ele, este decizia lor. Mai trist este ca aceasta decizie se bazeaza pe altceva decat ceea ce declara ele in mod curent – si anume pe perceptia negativa pe care o are un cuvant atat de simplu si care sperie atat de multa lume.
Dar, intorcandu-ne la subiectul initial, intrebarea ramane. Ce nevoie mai avem de feminism in conditiile in care totul pare sa mearga cum nu se poate mai bine pentru femei ? Cand avem sefi de stat femei, cand soarta Europei sta in mainile unor femei – sau cel putin asta auzim la stiri cand sunt pronuntate numele Angelei Merkel sau al Christinei Lagarde, cand cele mai mari staruri, regine, un deja legendar secretar de stat american apartin sexului despre care nimeni nu mai indrazneste sa spuna ca este slab?