Ce (n-)as vrea sa stiu despre barbatul meu (de Mihaela Radulescu)

Toata vara am vazut degetele de la picioarele bar­ba­tilor. Am evitat cit am putut, dar slapii au cucerit talpile tuturor popoarelor lumii, mai ales ale popoarelor migratoare spre tari calde si imbietoare. Am incercat sa privesc mereu peisajul, frumusetile din jur, fatadele cladirilor, dar am dat peste tot de degete strimbe, bataturi, unghii prost taiate, calciie crapate. In avion, in aeroport, la restaurant, pe plaja, in magazine, in muzee, display-ul de degete rasfirate era inevi­tabil. Cind si cind, cite o pedichiura reusita sau o dispunere oarecum simetrica a bietelor degete imi mai dadeau ghes s-o iau in sus cu privirea, pe femurul domnului, si reuseam chiar sa ajung pina la ochi, daca nu ma razgindeam la burta prea mare sau la petele de transpiratie.

Stiu, iubirea te face sa adori si defectele barbatului tau, dar asa mi-ar placea sa li se interzica barbatilor lumii sa poarte slapi si sandale! As vrea sa fie ultimul detaliu fizic pe care sa-l aflu despre un barbat, ultima frontiera a intimitatii, si sa le descopar, asa cum or fi ele, la ceva vreme dupa ce ne-am cunoscut, in toiul unei indragosteli care sa nu mai tina cont de amanunte…

Cu si mai multa rigoare, mi-ar placea sa nu stiu pina la ce virsta a dormit in pat cu mama lui sau care i-au fost iubitele ce m-au precedat. L-as scuti, intr-un schimb echitabil, de imaginea mea cu castraveti pe ochi, cu bigudiuri in par sau masti cosmeti­ce pe fata. Nu i-as prilejui nici o trauma defilind cu vopseaua de par proaspat aplicata si nici n-as lasa usa deschisa la baie, in toiul operatiunilor de epilat, ras, scos puncte negre sau alte activitati pe care noi, femeile, le practicam cu patima. Mi-ar placea sa nu-i vad hainele de care tocmai s-a lepadat decit in cosul de rufe, dar as face o exceptie pentru actiunile cu happy-end… in dormitor.

N-as vrea sa aflu raspunsuri la intrebari pe care nu le formulez, n-as face nici un efort sa aflu picanterii din adolescenta lui, n-as vrea sa-mi descrie ce-mi va face si cum ma voi simti, dar as fi cea mai pregatita sa ma surprinda, sa ma simta… Sa simt ca intelege ce-mi trebuie ca sa-l intregesc. Banuiesc ca nu m-as tavali de placere sa-l vad uitindu-se in reviste porno si nici n-as urmari cu sufletul la gura, cu capul pe umarul lui, actiunea acaparanta dintr-un film de acelasi gen. Nu i-as interzice, nu l-as certa, dar mi-ar placea sa simt ca are delicatetea de a-si hrani aceste nevoi in alte momente decit acelea de… impreuna.

N-as vrea sa stiu ce face si cum arata cind e mort de beat. Mi-e frica de oamenii total diferiti care locuiesc in aceiasi oameni care beau prea mult. N-as vrea sa-l vad consumind droguri, n-as vrea sa-l vad aruncind mizerii pe strada, n-as vrea sa stiu ce a facut o ora in baie si n-as indrazni sa-l cert pentru ca a sforait prea tare noaptea trecuta. N-as sti ce sa-i raspund daca m-ar intreba, brusc, ce nu-mi place la el, pentru ca femeia care sint si care nu poate fi impreuna decit iubind i-ar face mereu „sharf'-ul doar pe calitati, pe abilitati, pe performante, pe micile gesturi frumoase, nicidecum pe defecte si ratari.

N-as vrea sa stiu ca injura, ca e violent, ca e isteric sau strident. As vrea, daca aceste urme urite exista in el, sa dispara din felul in care s-ar simti iubit, din jena pe care ar indura-o stiind ca ma raneste si ma indeparteaza, din atmosfera, conversatia si relatia noastra care n-ar fi deloc compatibile cu astfel de apucaturi. N-as vrea sa stiu ca e un strain, nici macar la inceputul dintre noi, ci un om care ma lasa sa stiu despre el doar ce-i face dreptate si vreun avantaj, in ecuatia noastra. Nu m-as simti superficiala sau slabita de lipsa de curaj de a ma confrunta cu realitatea, ci protejata si corect incadrata pe banda care ma duce exact in directia potrivita.

N-as vrea sa stiu in ce situatie nu e indeajuns de barbat, dar as da orice sa aflu, din vreme, daca e barbatul care mi se potriveste, daca e perechea pe care mi-am dorit-o si pentru care m-am straduit, la fel de minutios, sa am mai putine defecte vizibile, sa fiu o fiinta minunata, unica, necesara si definitiva. Nu m-as hazarda sa nu mai stiu despre mine, iubindu-l, dar, daca stradania lui ar fi egala cu a mea, as vrea sa stiu tot despre… NOI. Si sa-i spun toate lucrurile astea si altele, soptite, in timp ce i-as masa, cu uleiuri calde si arome de insula, fiecare deget de la picioare, in orice fel ar fi ele desenate… in palma mea.

Onorariul pentru acest articol este donat pentru ingriji­rea copiilor de la Hospice – Casa Sperantei din Brasov.

Foto: Shutterstock

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK