Partenerul poate că are intenții bune, dar nu acesta este tipul de suport moral de care ai nevoie. Sau nu știe să facă față...
Mai devreme sau mai târziu cu toții avem nevoie de suport moral. Dar ceea ce ajungem să primim în relația de cuplu nu se potrivește nicicum cu nevoia respectivă. Sau în final ne simțim și mai singuri și neputincioși. Partenerul tău nu excelează la a-ți fi un sprijin sufletește când ești copleșită și vrei să discuți despre asta? Ca să primești ce ai nevoie e necesar să comunici limpede asta. Iar să ceri uneori presupune și punctarea clară a ceea ce nu este în regulă pentru tine atunci când ești vulnerabilă.
Pregătit de atac, are deja în minte o mulțime de variante prin care să găsești rezolvare acelei probleme care te apasă. Doar că tu nu vrei soluții, ci doar să te asculte. Să te eliberezi de ceea ce te macină fără un plan de acțiune foarte bine pus la punct.
Uneori e util să vezi că și celălalt a trecut printr-o situație similară, ce anume a funcționat la el, cum a găsit calea cea mai bună și echilibrul emoțional. Dar pentru a primi această oglindă, din nou e necesar să o ceri specific. Să îl întrebi pe partener ce ar face îl locul tău sau dacă a pățit vreodată așa ceva. Și abia atunci să își spună povestea. Altfel e o invalidare de tipul: nu te mai ascult pe tine, sunt prea preocupat să vorbesc despre mine.
Nu ești deloc într-un loc bun. Te critici foarte tare, ești foarte supărată și ți-ai dori să îți spui păsul, apoi partenerul să te ia în brațe. Să te cuibărești în brațele lui ca într-un loc sigur, să te simți înțeleasă și acceptată cu toate imperfecțiunile tale. Doar că el vine cu o critică suplimentară, te ceartă, te acuză că nu te străduiești, eventual te compară cu el sau alte persoane pe care le consideră performante. Pune presiune pe tine și ridică și mai mult standardul de exigență pe care oricum și tu l-ai setat.
Nu știe cum să ajute cu o vorbă bună, căci nici el la rândul său nu a primit-o vreodată de la părinți sau bunici. Parcă te lovești de un zid, devine de gheață, dezinteresat, poate își face de lucru prin casă sau părăsește la propriu locuința. Se comportă ca și cum nu e ceva grav, poate că nici nu este, dar pentru tine era important să vorbești despre, să te ventilezi.
Te numește exagerată, dramatică, copil, slabă sau utilizează altfel de cuvinte și mai grele. Nu ține cont de faptul că ești tristă, ai un moment dificil și îți cere tot felul de lucruri dintr-o perspectivă egoistă, îndreptățită. Folosește împotriva ta tocmai vulnerabilitatea pe care voiai să o expui sau despre care știe deja, dacă e o temă recurentă.
Îți dorești 15-20 de minute în care poți să îi spui ce te doare și el să fie atent și acolo pentru tine. Dar ca și cum este o jucărie care funcționează pe baterii sau are un mecanism în care e întors cu cheia, partenerul propune și insistă asiduu să faceți anumite activități, căci consideră el că astfel te vei simți mai bine. Nu, nu vrei să faci sport în momentul ăla, yoga, să aranjați grădina sau să mergeți la cumpărături ca să te simți eficientă. Nu eficientă vrei să te simți, ci ascultată.
Foto: PR