Ce fel de oameni crestem?

Despre asta si despre greselile pe care le fac parintii de azi, intr-un interviu care ridica multe probleme.

ELLE: Domnule profesor, orice parinte vrea sa descopere potentialul copiilor lui. Cum poate face asta?
Florin Colceag: Oamenii au uitat in mare masura, in clipa de fata, sa se uite la sufletul celui din fata lor. Societatea de consum ii face, vrand-nevrand, egocentrici si ei uita esentialul: faptul ca lumea nu e cantitativa, e absolut calitativa. Iubirea este o chestie calitativa, la fel increderea, libertatea, curiozitatea – nu se pot masura. Acestea sunt caracteristici de baza ale copilului, pe care adultul trebuie sa le regaseasca in el insusi pentru a putea sa-si inteleaga propriul copil si in ce directie se indreapta acesta. Daca uita sa empatizeze cu alti oameni, uita sa empatizeze cu propriul copil. Daca nu are puterea de a se pune in pielea altuia, atunci nu va putea privi lumea cu ochii unui copil, iar un copil care nu are feedback, nu are comunicare, nu are orizont de interes comun cu adultul, isi pierde increderea in adult.

ELLE: Dar de pe la ce varsta credeti ca un parinte poate sa-si dea seama spre ce se duce copilul lui?
F.C.: E prea general spus „un parinte. Depinde de parinte. Sunt parinti si parinti. De exemplu, statistic vorbind, un parinte care lucreaza la o multinationala sau la o companie care lucreaza dupa principii multinationale, avand de facut tot soiul de activitati, ramane obsedat de ele si in timpul liber si nu poate sa-si dea seama spre ce se duce copilul lui, pentru ca tot focusul lui mental devine schematic. Acolo copilul nu incape. Vedeti, era un sens cand barbatii lucrau si femeile cresteau copiii. Acei copii ieseau cu tot ce le dadea mama lor: daca mama lor avea intelepciune, ei dobandeau intelepciune – si asta insemna un mare lucru. Femeile au pierdut notiunea de mama, e un sindrom ingrozitor. Sunt femei din generatia a doua in campul muncii. Pe langa faptul ca parintii lor au fost indiferenti la problemele copilului – indiferenta care s-a datorat aceleiasi tensiuni existentiale create de viata zilnica –, femeile astea stiu iubirea numai din filme sau din carti, deci nu pot sa o transmita. Si atunci, a treia generatie este si mai suferinda. Acesti copii nu gasesc intelegere, nu gasesc deschidere la parinti si comunica cu calculatorul. In acest fel se formeaza o lume virtuala pe care noi nu o mai stapanim.

ELLE: Totusi, exista azi o generatie de parinti tineri care incearca sa faca tot ce pot pentru copiii lor, care cauta un parenting mai bun. Exista tot felul de curente, oamenii incearca sa se informeze.
F.C.: Sigur ca da, dar generatia asta de care vorbiti, cu mame cool si cu interes spre parenting, doritoare sa fie buni parinti, o cunosc foarte bine, fiindca lucrez cu acesti parinti. Nu cred ca am gasit pana acum vreo exceptie, dar ca sa nu exagerez o sa spun ca, daca nu toate, atunci majoritatea acestor femei au frustrari uriase. Vor sa-si schimbe sistemul de viata, nu le place ce fac, nu se simt bine in pielea lor, toate vor sa se intoarca intr-o comunitate umana, pentru ca traiesc intr-un mediu frustrant si isi dau seama ca transmit tensiunile lor propriilor copii, care incaseaza totul direct. Dar nu au solutii, pentru ca toate sunt produsul unui mediu pe care l-a format generatia anterioara, atat de artificial incat nu mai putem supravietui in el decat daca ne deformam. E o situatie absolut paradoxala, care se poate finaliza in doua moduri: aparitia unor generatii din ce in ce mai compromise, mai departe de natural, de uman, de un bun-simt, de valorile traditionale, mai apropiate de o lume totalmente iluzorie si artificiala; sau parintii vor invata sa fie cu adevarat parinti si isi vor depasi vechile lor probleme, creand astfel un drum mai bun, mai liber pentru copiii lor, care nu vor fi nevoiti sa calce pe aceleasi carari.

ELLE: Bun, si in conditiile date, in societatea in care traim astazi, ce trebuie sa faca un parinte care vrea totusi sa isi canalizeze copilul spre potentialul lui?
F.C.: Ce face un parinte grabit? Spune „Da, ii ofer sanse, il trimit la balet, la karate, la limba engleza, la pian, la orice, iar din momentul respectiv copilul ajunge supraaglomerat, nu mai are timp, nu mai are copilarie, nu se mai dezvolta odata cu mintea proprie. E un mic toreador in arena, un mic gladiator in fata publicului, pentru ca, sigur, el trebuie sa mearga la concursuri. El nu mai are copilarie, nu mai stie sa se bucure. Cand iese din aceasta masinarie, a pierdut umanitatea din el. Iar asta se dezvolta cel mai greu. Fara ea omul e subdezvoltat si performanta sa e mediocra.

ELLE: Si ce ar trebui sa facem, pentru a evita asta?
F.C.: Parintele trebuie sa isi dezgroape propriile abilitati, ingropate in timpul copilariei.

ELLE: Cum?
F.C.: In primul rand, sa se redescopere pe sine, ca parinte, sa isi dea seama ca nu este un bou in jug, ca nu este o marfa, ca este o sursa a cunoasterii, nu o resursa a companiei, ca are liber-arbitru, ca are o voce ce trebuie auzita, ca face parte dintr-o inteligenta colectiva care e capabila de mult mai mult decat o structura piramidala de comanda si control, ca e creativ, ca e capabil sa gaseasca solutii inedite la probleme diverse, vechi sau noi, ca are demnitate, ca are valori proprii, ca nu este doar o expresie a averii si puterii, ca poate fi la un moment dat precum Cervantes, care era sarac lipit, nu avea dupa ce sa bea apa, era imbracat zdrentaros, isi pierduse o mana in lupta de la Lepanto, dar a scris Don Quijote. Viata lui a avut sens. Altfel, viata ta ca adult nu are sens si nu poti spera ca vei face din copiii tai niste persoane a caror viata sa aiba sens.
Un copil are nevoie de intelepciune, de omenie, are nevoie de valori fundamentale pe care sa se catere ca sa-si formeze o personalitate puternica. De fiecare data cand gasesc un copil cu probleme, eu ma uit la parinte. Copilul copiaza parintele. Ce poate face un parinte cand vrea sa faca ceva cu copilul sau? Sa faca ceva cu sine! Sa-si faca revizie in viata proprie. E singurul lucru pe care-l poate face, fiindca asa cum e el, asa e si copilul.

ELLE: Care credeti ca sunt greselile cele mai mari pe care le fac parintii in ziua de astazi?
F.C.: In primul rand, necunoasterea copilului. Toata lumea are impresia ca daca il simte, il cunoaste. Ca daca il spala, il hraneste si il culca seara, i-a satisfacut nevoile. Nici vorba. Orice om are foarte multe dimensiuni. Are o dimensiune fizica, e adevarat, trebuie spalat si hranit la timp, dar mai are multe alte dimensiuni. Are o dimensiune psihologica proprie, are o dimensiune sociala, una ecologica, una cosmica. Nu poti sa traiesti pe planeta Pamant fara sa interactionezi cu toate fiintele de pe Pamant. Copilul trebuie sa aiba cunoastere, sa inteleaga care e rolul nostru in natura.
Copiii au nevoie de parinti si parintii de copiii lor. Parintii au bani, dar vor tot mai multi, platesc o bona, cheltuiesc banii, duc copilul la o scoala privata, cheltuiesc banii, deci ce castiga pe o parte dau pe alta. Timpul nu l-au alocat suficient de bine, iar copilul nu are succes in dezvoltarea personala.
Apoi, uitam si ca copilul vrea sa se cunoasca pe sine, iar asta e a doua mare greseala, foarte frecventa. Copilul are nevoie de un frate sau o sora cu care sa interactioneze. Cu parintele sta putin timp si de cele mai multe ori nu are parte de un frate sau o sora, ci de surogate – o papusa sau o alta jucarie.

ELLE: Care sunt cele mai importante lucruri pe care ar trebui sa le invete copiii nostri de la noi?
F.C.: In primul rand, ii ajuta enorm daca le luam un animal. Animalul are timp, nu are slujba si nu e platit cu un salariu. Il invata pe copil ceea ce parintele nici n-a primit vreodata ca informatie si il ajuta sa-si foloseasca valentele pe care le are la un moment dat in viata si pe care le pierde ulterior, daca nu sunt folosite. Un animal in viata unui copil este un prieten mai bun decat orice altceva. Animalul il invata sa supravietuiasca, sa relationeze, sa se catere, sa alerge, sa isi dezvolte abilitatile motrice, sa inteleaga alte fiinte, sa empatizeze cu natura. E esential pentru un copil care n-a avut un mentor sa aiba un animal in copilaria mica. Nu conteaza ca animalul trebuie plimbat, ca trebuie sa cureti dupa el sau ca trebuie hranit, el este esential.
A doua masura pe care trebuie sa o ia parintii este sa ajute copiii sa gandeasca complex. Complexitatea gandirii vine prin complexitatea informatiei senzoriale. Deci daca doar vezi ceva, dar nu auzi, nu mirosi, nu gusti, nu ajungi sa integrezi informatia, general vorbind. Copiii ar trebui sa asculte in permanenta muzica clasica, muzica complexa. Asta este, de asemenea, un lucru care trebuie facut de parinti: sa impartaseasca cu copiii valori culturale, sa ii invete sa observe detaliile importante, sa inteleaga ce e important si ce nu e important, sa inteleaga scenariul din spatele actiunii si de ce se intampla ceva. Parintii trebuie sa interactioneze mereu cu copilul. Daca nu-l bagi in seama ii scade stima de sine, curajul.
De asemenea, parintii ar trebui sa invete cat mai multe despre mentalitatea varstelor. Sa stie care sunt asteptarile normale la o anumita varsta. Daca ai asteptari peste masura si nu te ocupi de copil, sa-l ajuti sa depaseasca toate obstacolele din aproape in aproape, atunci copilul ramane frustrat. Și inca ceva important: copilul trebuie sa fie integrat in activitati, nu sa fie considerat mai mic si mai prost – caci asta iarasi creeaza frustrari extrem de mari. El si asa este nesigur de el.

ELLE: Scoala romaneasca este cum este. Ce pot face parintii ca sa contracareze efectele negative, eventual sa ajute scoala?
F.C.: Scoala romaneasca este nepregatita, in acest moment. Iar lipsa de pregatire a scolii devine un factor de regres total in societate. Faptul ca scoala nu poate proiecta o educatie care sa ii ajute pe copii dupa terminarea studiilor devine o chestiune de siguranta nationala. Atunci cand copiii care intra azi la gradinita vor termina facultatea, peste 20 de ani, lumea va fi cu totul altfel. O alta lume! Parintii sunt depasiti, asta e o realitate. Dar faptul ca profesorii sunt si mai depasiti – pentru ca sistemul de invatamant este extrem de prost proiectat – e o realitate foarte grava. Daca orientam copiii intr-o directie proasta, ei vor ajunge sa nu se poata adapta lumii viitoare. E foarte greu pentru acesti copii: parinti ignoranti, profesori lipsiti de dorinta de a gandi profund, care adesea ii „pedepsesc pe copiii care gandesc profund.

ELLE: Si-atunci, ce sa facem?
F.C.: Un lucru frumos si simplu: parintii sa se organizeze, sa creeze forumuri prin care sa se informeze unii pe altii, sa afle aspecte concrete, experiente relevante si informatii vitale, pe care sa si le transmita intre ei, ca sa invete. Si apoi sa cunoasca ce drepturi au, pentru a putea influenta sistemul de educatie.

ELLE: Asta ar presupune existenta unei comunitati a parintilor.
F.C.: Exact. A unei comunitati educationale. O astfel de comunitate e formata de scoala, de parinti, de ONG-uri, de recrutori de pe piata muncii… Totul se invarte in jurul potentialului uman. Sigur, o astfel de conlucrare ar fi extrem de benefica – si n-ar fi prima data in istorie cand s-ar intampla asa ceva. Oamenii nu mai pot sa stea sub umbrela ignorantei si a indiferentei.
Vedeti, povestea cu broasca aceea care fierbe in vasul cu apa e cunoscuta de toata lumea. Cresti temperatura incet, iar broasca sta si rabda, si tot rabda, pana cand nu mai poate sari din vas. Majoritatea parintilor sunt exact in situatia asta. S-au obisnuit sa li se incalzeasca apa si sa rabde pana cand fierb acolo si nu mai pot face mare lucru. Poate exagerez: inca nu au murit, sunt doar opariti putin. E timpul sa inceapa, totusi, sa reactioneze.

ELLE: Cunoasteti parinti care au inceput sa actioneze?
F.C.: Cum sa nu? Sunt parinti care au construit scoli. Exista destul de multe scoli la ora actuala – si in Romania, si in afara – facute de parinti care au luat initiativa, au spus ca invatamantul asta nu e bun, facem o scoala asa cum trebuie, care sa raspunda intereselor noastre si ale copiilor nostri. Altii au venit in comitetul de parinti al scolii si au transformat scoala, si-au impus dorintele. Pentru ca, sa se inteleaga: meseria de profesor e o meserie liberala. Profesorul trebuie sa satisfaca nevoile parintilor si ale copiilor.

ELLE: Vorbiti de Romania si de scoli de stat?
F.C.: Da. Sta in puterea parintilor, chiar si in Romania, in scolile de stat.

Foto: Shutterstock

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK