Nu, n-am plecat sa ma „regasesc' pentru ca stiu foarte bine unde ma aflu: la Buenos Aires, Argentina. Bs. As. (cum il prescurteaza ei) este unul dintre cele mai frumoase orase pe care le-am vazut la viata mea – si slava Domnului ca am vazut destule!
N-o sa dedic, acum, o oda „Baires'-ului – cum mai este, de asemenea, prescurtat; a facut-o, infinit mai bine, Borges in al sau Fervor de Buenos Aires…
Recunosc insa ca au existat trei motive serioase pentru care l-am ales (sau el m-a ales pe mine?): 1) nu mai fusesem niciodata aici; 2) Mihai Chirilov si Dragos Bucurenci fusesera acum doi ani si revenisera encantados; 3) pentru ca este orasul lui Borges („N-as fi fost nimic fara Buenos Aires', a recunoscut odata autorul lui El Aleph) si al Sandei Varparonian.
Borges si Sanda Varparonian nu s-au cunoscut, cred, niciodata. Nici eu nu l-am cunoscut pe Borges – decit in cartile sale –, in schimb, am cunoscut-o pe Sanda Varparonian. Era o doamna, deja nu foarte tinara, care venea adesea in casa noastra (pe vremea aceea – inceputul anilor ‘60 – locuiam in blocul din Piata Rosetti care a cazut la cutremurul din ‘77). Tin minte ca era frumoasa, smeada la fata si subtirica. Cum eram foarte mic, nu-mi amintesc cit era de desteapta, de instruita, daca „dadea bine' in conversatii etc.
Am, insa, inca vie pe retina imaginea ei, intr-un fotoliu din hall, incrucisind picioarele superbe incaltate in pantofi cu toc si fumind tigara de la tigara cu un tigaret… Semana – acum imi dau seama – cu Françoise Fabian, neuitata Maud din filmul lui Eric Rohmer Ma nuit chez Maud (pe care aveam sa-l vad vreo 20 de ani mai tirziu).
Intr-o zi, bunica mea ne-a anuntat ca Sanda pleaca (definitiv) la Buenos Aires, in Argentina; din acel moment, „Sanda Varparonian' si „Buenos Aires'-ul s-au legat in mintea mea ca o sfoara pe-un geamantan, pe care am desfacut-o abia cind am ajuns eu insumi la „destinatie' (care aici se cheama destino).
Articol publicat in ELLE Februarie 2010