Ce costuri pot apărea când te încăpățânezi să vezi doar binele în oameni, inclusiv în bărbații care te curtează

Consideri că să vezi binele în oameni e semn de optimism și vibrație pozitivă? Poate fi și o uriașă capcană.

Ești sătulă de negativism, de a pune răul în față. Știi că ceea ce gândești îți influențează starea de spirit și calitatea vieții, iar tu ți-ai propus să gândești pozitiv. La pachet cu asta vine și să vezi binele în oameni, să nu mai pui atât de mare accent pe defectele lor, să nu mai cauți semnale de alarmă la microscop. Până la un punct este sănătos. Dar ca orice exces, și un exces de viziune optimistă devine foarte toxic. Căci, ok, nu pui accent pe defecte și nu ești vigilentă. Dar ce faci sau ce se întâmplă când o limită îți este încălcată, când ignori o realitate deloc colorată și drăguță?

Manipularea…

… realității, a ceea ce este și cum o percepi tu e foarte facilă când vrei să vezi doar binele în oameni. Mai mult, chiar îl ajuți în felul acesta pe cel care aplică cu tine tehnica numită gaslighting. Adică să deformeze realitatea așa cum îi servește scopurilor, cum îi convine, convingându-te că lucrurile stau cum spune el, nu așa cum le-ai văzut și chiar sunt.

Relații fără viitor

Vezi binele în bărbatul care te curtează sau cu care ai început o relație, iar asta funcționează ca resort de a face față. Deoarece este căsătorit, în cuplu de durată dar fără acte, îți promite un viitor dar nu dă niciun semn să se desprindă din relația oficială. Sau e singur, spune că vrea să fiți împreună, dar ascunde ceea ce se întâmplă între voi, te vizitează doar pentru sex și îți vinde iluzii încântătoare fără a fi probate și comportamental. Cumva te păcălești singură prin a te concentra pe acest bine pe care îl vezi în celălalt.

Nu pui limite

Vezi binele și ce nu e în regulă pentru tine automat este ignorat. Ca atare nu atragi atenția asupra ceea ce te rănește, nu îi ceri celuilalt să procedeze în maniera în care ai avea nevoie, nu spui nu. Exersezi capitularea, nu exersezi abilități relaționale, de negociere și de contact inclusiv cu propria persoană și propriile nevoi.

Efort epuizant

În fiecare relație este necesar să depui efort, doar că acesta este în mod firesc împărțit între cei doi parteneri de cuplu și nu mai e perceput ca ceva îngrozitor de greu. În acest caz, fără să îți dai seama, tu tragi de relația în care te afli. Vezi binele ca să rămâi acolo, iar ca relația să meargă cumva împingi tu singură acest construct care până la urmă este asumat real doar de tine. De unde și epuizarea emoțională care la un moment dat se instalează și dacă ești dispusă să vezi ar putea aduce claritate asupra contextului.

Încrederea în sine…

… este afectată semnificativ într-o dinamică inegală. Deoarece tu doar oferi, și ceea ce primești este insuficient. Nevoile tale nu sunt împlinite, relația nu este hrănitoare și gradul de deprivare emoțională va fi foarte mare. Îți vei spune că nu poți ține pe cineva lângă tine, că nu alegi corect niciodată, că nu ești suficient de valoroasă. Dacă celălalt este foarte critic cu atât va fi mai dificil să te autoreglezi.