Stiam ca se va intampla. Atunci cand Angelina Jolie a facut pasul si a trecut printr-o operatie preventiva de mastectomie, anunta deja ca nu se va opri aici.
Actrita, recunoscuta drept una dintre cele mai frumoase femei din lume (da, e important sa spunem si asta), renunta mai mult sau mai putin benevol la ceea ce femeile din lumea intreaga considera drept atribute esentiale ale feminitatii lor. Iar acum a anuntat ca si-a extirpat si o buna parte din aparatul reproducator. O declaratie suficient de puternica incat sa genereze, din nou, inca o runda de discutii.
Angelina Jolie a scris despre asta in New York Times, intr-un text intitulat The Diary of a Surgery, o confesiune indrazneata despre lucrurile prin care a trecut. Ea a reluat temele deja discutate, vorbind despre mutatia genetica pe care o sufera si despre riscurile ridicate de cancer la san (87%) si cancer ovarian (50%) si explicand ca mama, bunica si matusa sa au murit de cancer.
Mai mult, a vorbit franc despre motivele pentru care a ales sa nu tina astfel de informatii doar pentru ea. „Am vrut ca si alte femei care sunt la risc sa stie care sunt optiunile lor. Am promis sa aduc in continuare alte informatii care s-ar putea dovedi utile, inclusiv sa vorbesc despre urmatoarea mea operatie preventiva, despre extirparea ovarelor si trompelor uterine.’
A fost optiunea ei sa vorbeasca despre asta si, probabil, cum s-a intamplat si in urma cu doi ani, exemplul acestei femei puternice ne va face pe noi, celelalte, care ne uitam la ea cu admiratie, sa ne acordam un pic mai multa atentie si sa ne ducem la medic, sa ne investigam sanatatea si sa decidem ce avem de facut in privinta ei. In Marea Britanie se estimeaza ca numarul de controale medicale s-a dublat in urma declaratiilor lui Jolie. Nu exista astfel de estimari in Romania, o tara in care cancerele de acest fel se afla printre primele cauze ale mortalitatii feminine.
Dincolo de faptul ca Angelina Jolie a vorbit despre boala pe care o are in gene si despre alegerea dificila pe care a facut-o, ea a mai facut un lucru important. Da, pe langa a exprima compasiune pentru femeile care trec prin astfel de momente cand inca nu au avut copii, pe langa faptul ca a vorbit despre alte optiuni, mai putin radicale, care se pot dovedi de succes in prevenirea cancerelor de acest fel.
Page: 1 2