Ce ar trebui sa mananci de Sarbatori ca sa ramai fericita (de Patricia Luiza Blaj)

Mi-e putin frica de Craciun anul asta. De fiecare data, cand crezusem ca am scapat de bulimie si aveam un episod in care imi recidiva, era de Sarbatori.

Ca si acum, eram bombardata cu saptamani inainte de articole care imi reaminteau cat de important e sa fii slaba si ca trebuie sa fac absolut orice ca sa raman slaba sau, si mai bine, sa mai slabesc. Avand in vedere ca mananc pe fond emotional si sunt pofticioasa mai ceva ca o pisica, sa ma abtin era destul de greu. Asa ca mancam, felul 1, 2, 3, 4, stiti si voi, dupa cum e traditional la noi, cateva feluri si desert, sa nu cumva sa ne ridicam flamanzi de la masa.

Iar apoi, dupa ce luam ultima inghititura, simteam cum incepe sa mi se stranga pieptul si nu mai puteam de rusine. Imi era rusine cu mine, ma simteam vinovata, ma uram ca iar am mancat ca sparta (de fapt mancam exact la fel ca toata lumea), ma uram ca eu nu pot fi ca femeile din filme, cand toata lumea (adica barbatii) de la masa mananca burgeri, ele mananca salate. Chiar, ati observat vreodata ca aproape tot timpul femeile mananca exclusiv salate in filme si seriale?

De la sentimentele de vinovatie care erau de-a dreptul coplesitoare, la sa ma strecor din nou la baie pentru a vomita, a fost doar un pas. Pas pe care nu am reusit sa il evit pana anul trecut.

Asa ca vreau sa vorbim despre asta, despre ce relatie nesanatoasa foarte multe dintre noi avem cu mancarea si cu sportul, mai ales in perioada Craciunului si a Anului Nou.

Mancarea e vazuta ca pe aceasta grava greseala, o scapare, pentru care de obicei ne pedepsim prin a nu mai manca sau prin sport. Sportul e vazut ca pedeapsa pe care o meriti daca ai mancat ceva ce nu e in regula', tot dupa aceste reguli mai mult sau mai putin scrise a culturii dietelor. Da, exista o cultura a dietelor – avand in vedere ca majoritatea femeilor sunt intr-o continua dieta de pe la 14-15 ani incolo, chiar va surprinde?

Asa ca, logic, ca orice copil care vrea ceva, o sa il vrea mult mai tare daca stie ca n-are voie si va fi si pedepsit dupa. Cam asa e, intr-un mod simplificat, si cu mancarea. Iti faci singura rau, doar pentru ca ai fost invatata ca valoarea ta sta in cate kilograme ai, sau mai bine spus, slabesti.

Si ajungi sa nu iti placa si sa nu vrei sa faci sport pentru ca il percepi ca pe o pedeapsa, cand el ar trebui sa fie considerat o recompensa. Ceva ce iti ajuta corpul sa fie mai sanatos, mai puternic. Practic e un obicei care aduce doar beneficii, dar am ajuns sa ne fie lehamite de el.

Dar, sa revenim la mancare. De Craciun, suntem inconjurati de multa mancare, de obicei buna. Asta e marea problema. Asa ca hai sa o luam pas cu pas. Ce e cel mai rau lucru care se poate intampla? Sa mancam mai mult decat o facem de obicei, sa nu respectam a 12-a dieta de anul asta. Cea mai grava consecinta? Sa te ingrasi 2-3 kilograme. O tragedie, nu?

Imi amintesc cum imi era viata atunci cand primul meu gand dimineata si ultimul atunci cand imi puneam capul pe perna era cate kilograme am. Totul in viata mea se invartea in jurul dorintei de a fi slaba. Pe langa faptul ca nu ma mai bucuram de nimic din ceea ce mi se intampla, ii raneam si pe oamenii din viata mea pe care ii iubeam. Pentru ca tot obsesie de sine e, chiar daca nu e intr-un mod narcisistic, ci opusul.

Cel mai rau lucru care se poate intampla daca mananci tot ceea ce iti doresti de acest Craciun e sa te ingrasi putin. E chiar un capat de lume? Merita sa te stresezi si infometezi cu saptamani inainte? Merita sa iti lasi numarul de kilograme sa-ti domine starea de spirit? Chiar conteaza atat de mult? Crezi ca celor din jurul tau le pasa mai mult daca esti slaba sau daca te vad fericita?

Raspunsul e cel din urma. Iar daca ai oameni in viata ta carora le pasa mai mult de cate kilograme ai, iti sugerezi sa curatoriezi putin cercul. Pentru ca nici un om caruia ii pasa de tine cu adevarat nu o sa ii pese mai mult daca esti slaba sau grasa decat daca esti fericita. Oricum, ideal ar fi sa nu te uiti deloc la cei din jur, iar fericirea ta sa nu depinda de nici un comentariu. Lucru care e greu, stiu.

Ceea ce e mai usor, in schimb, e sa inveti sa privesti mancarea altfel. Nu e o greseala, nu e o scapare, nu e o placere vinovata. E doar mancare. Atata timp cat nu trebuie sa fii scoasa cu macaraua din casa, nu ai nici un motiv sa suferi din cauza ca ai mancat prea mult. Un semnal de alarma ar trebui sa le apara doar celor care cheama salvarea pentru ca urmeaza sa le plezneasca stomacul de cat au mancat – cat timp te simti bine si nu exagerezi in nicio directie (dar exagerat pe bune, nu ca ai mancat o firmitura si ai exagerat), gata cu vinovatia.

Ca incheiere, pentru cele care nu pot vedea fericirea in viata fara o legatura cu cat de slaba esti, sau cele care cred ca s-ar putea iubi doar dupa ce ar slabi cateva kilograme: daca aveti (sau ati avea) un copil, l-ati iubi doar cand e cuminte?