Ce ar trebui să faci dacă nu știi să gestionezi conflictele într-o relație

Atunci când apar conflictele într-o relație, avem tendința de a nu vorbi despre asta și de a le evita cât de mult putem. Dar, toată această atitudine nu ne ajută absolut deloc deoarece lucrurile se pot agrava în timp.

Știm că este foarte ușor să nu spui încă de la început lucrurilor pe nume din teama că îți poți răni partenerul. Pe termen scurt poate fi o soluție, însă pe termen lung se vor acumula frustrări față de partener, implicit față de relația pe care o aveți.


Foarte mulți oameni au tendința de a avea aceleași concepții și viziuni asupra vieții, chiar și atunci când intră într-o relație. Ceea ce trebuie să știi este faptul că o relație înseamnă mult mai mult și are legătură cu capacitatea nostră de a fi dispuși la compromisuri.

Într-o relație este extrem de importantă conexiunea pe care o ai cu partenerul tău. Dacă ai o conexiune foarte puternică și partenerul te înțelege, atunci cu siguranță puteți trece peste orice conflict. Dar chiar și așa, ne este destul de greu să lăsăm de la noi și să-i dăm dreptate partenerului. Oare de ce? Are legătură cu dorința noastră de a deține în permanență controlul? Realitatea ne dovedește faptul că vrem să fim noi cei care au dreptate în orice privință pentru a ne hrăni orgoliul.


În cazul în care nu știi care ar fi modalitatea ideală prin care să gestionezi conflictele, ar trebui să îți dai seama care este cauza lor și dacă merită să îți investești timpul pentru a le rezolva. Dacă simți că nu are niciun rost să rezolvi acel conflict, atunci în mod cert partenerul nu este potrivit pentru tine. Trebuie să fii conștientă că trebuie să îți investești timpul și energia doar în persoanele care înseamnă ceva pentru tine și cu care poți avea un viitor.

Fiecare dintre noi un suflet pereche, oricât de clișeic ar putea suna. În același timp, și fiecare relație pe care o avem ne dă oportunitatea de a ne da seama ce anume ne dorim cu adevărat de la un partener și cum ne dorim să fie acesta. În momentul acela, poți avea și un conflict interior care se rezumă la ceea ce îți dorești și relația pe care o ai în prezent. Trebuie să ai tăria de caracter pentru a conștientiza ce anume te face fericită și ce anume nu. Avem tendința de a ne mulțumi cu puțin într-o relație deoarece credem că nu putem avea parte de mai mult. Ei bine, nimic mai greșit! Dă-ți seama de faptul că ești cea mai importantă persoană din viața ta și meriți tot ceea ce este mai bun.


Într-o relație, conflictele pot apărea din extrem de multe motive, precum banii, incompatibilitatea la nivel emoțional, sexual sau vă dați seama că vă doriți alte lucruri în viață și nu mai puteți corespunde. Toate aceste conflicte ne dau șansa de a învăța cum să comunicăm mai eficient, să îl înțelegem pe cel de lângă noi și cum să luptăm pentru relația pe care o avem.

În momentul în care ai parte de un conflict, deși nu te simți confortabil, atenția ta ar trebui să se îndrepte asupra sentimentelor pe care le ai și a ceea ce consideri că este mai bine pentru tine. Dacă deja te afli într-o relație toxică și doar unul dintre voi face eforturi pentru a o salva, atunci ar fi un semn de întrebare pe care ar trebui să ți-l pui în legătură cu dorința partenerului de a mai fi în relația respectivă.


Nu ar trebui să consideri conflictele ca fiind un lucru negativ, ci mai degrabă o modalitate de a te descoperi și de putea fi vizibilă și latura vulnerabilă, atât a ta, cât și a partenerului. Pe lângă asta, un conflict ne determină să ne dăm seama ce anume ne dorim cu adevărat.

În cazul în care, după ce ai un conflict cu partenerul, decideți amândoi să vă despărțiți, nu ar trebui să consideri acest lucru o dramă. Fiecare despărțire anunță un nou început pentru tine și ar trebui să privești asta cu alți ochi. Chiar dacă la început vei suferi și probabil vei avea dorința de a vă împăca, ulterior vei realiza faptul că poate a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-ai luat.


Citește și:
4 motive pentru care nu mai există romantism în relația ta

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle