Ce abordări pesimiste are partenerul tău și cum le încurajezi fără să îți dai seama

Partenerul tău e înlănțuit în viziuni pesimiste care îl fac teribil de anxios. Tu vrei să îl ajuți, dar problema devine și mai mare.

Fiecare mai are uneori gânduri pesimiste. Și câteodată ele sunt utile, o resursă pentru a atinge anumite obiective, a corecta un comportament care te sabotează. Dar pot fi și paralizante, te pot împiedica nu doar să evoluezi ca individ, ci chiar să duci o viață normală. Iar când partenerul de cuplu este copleșit de o astfel de dinamică internă specifică anxietății și neliniștea e o constantă a fiecărei zile, devine dificil inclusiv traiul în doi. Pentru că vrei să îl ajuți sau pur și simplu te-ai săturat de atâta negativitate, te angajezi în acțiuni care au ca rezultat exact menținerea a ceea ce vrei să ameliorezi sau elimini.

Alimentarea scenariului

Ți se pare că nu este foarte matur, responsabil. Că partenerul este câteodată atât de infantil de parcă ai o relație cu un adolescent. Și atunci când se îngrijorează și construiește un scenariu apocaliptic, intri împreună cu el în acest scenariu în care mai desenezi și tu niște scene teribile. Vrei să îl sperii ca să ia atitudine, să devină mai bărbat. Desigur intenția ta nu se aliniază cu realitatea. Sau nu procedezi așa conștient, ci doar vrei să dai dovadă de empatie, de înțelegere, să fii acolo pentru el. Și crezi că dacă toarceți la comun firul epic negativ el te va simți aproape. În final va avea doar un coleg de… anxietate.

Rezolvi tu

Vrei să-l protejezi, te doare că e agitat, nervos, neliniștit și în general cu o stare proastă. Și te apuci să rezolvi tu problemele, să acționezi în locul lui, să nu se mai confrunte cu ceea ce-l debusolează. Protecția ta îi dă inconștient mesajul că el nu e în stare, nu poate și se creează evitarea situației în care partenerul va învăța să facă față. Nu va dobândi abilitățile necesare și nici nu își va dovedi că poate să depășească viziunile pesimiste.

Plasarea responsabilității în exterior

Vrei să îi arăți că ești în echipă cu el, de partea lui. Iar atunci când aruncă cu săgeți în șeful exagerat, colegii care nu-l sprijină, părinții care îl nedreptățesc, soarta care i-a fost potrivnică, ceilalți privilegiați din naștere și susținuți etc. îi alimentezi neasumarea propriei responsabilități. Locul de control nu mai e intern, la el, ci în afară, la ceilalți. Îmbracă astfel haina neputinței și se lasă pradă pesimismului ca și cum el nu poate să schimbe nimic sau să facă ceva bun pentru el, în acord cu nevoile lui emoționale.

Prudența excesivă

Nu vă asumați niciun risc, nici măcar unul calculat, nu faceți o listă de elemente pentru care o decizie sau o mutare anume ar fi bună. Ci doar o listă amplă cu motive pentru care nu ar fi bine, nu ar putea merge, ce eșecuri din trecut ar putea motiva actuala pasivitate. Tu vrei să îl sprijini sau să îi arăți că nu te arunci cu capul înainte. Cumva vă blocați pe această abordare negativă, nu mergeți pe căutarea de soluții sau o analiză lucidă cu toate considerentele pro și contra. Iar ce a fost în trecut un impediment sau o problemă devine regulă pentru prezent.