Cazul Nelu Sandu Pop: despre „botnițari”, „animăluțe” și libertatea unui clovn de a pune în pericol viețile oamenilor

Nelu Sandu Pop, un profesor de sport din Oradea, a devenit celebru peste noapte după ce s-a filmat, în sala de clasă, îndemnându-și elevii să nu respecte măsura elementară a purtării măștii de protecție.

Editorial de Ioana Ulmeanu

Nelu Sandu Pop, profesor de sport în Oradea, a atins ieri o tristă celebritate națională după ce a imaginat o scenetă pe care a și pus-o în practică, cu ajutorul (benevol sau nu, pentru că nu se știe, atunci când cel care pretinde susținerea vine dintr-o poziție de putere față de cei cărora le-o cere) elevilor săi. El s-a filmat în sala de clasă din școala în care predă, purtând o mască ce întruchipa un personaj de benzi desenate sau poate un clovn, ținând un sforăitor discurs despre libertatea de a nu purta mască, în vreme ce elevii săi, echipați similar, îi țineau, nu foarte convinși, isonul.

„Bună ziua. Ne aflăm astăzi la oră. Nelu Pop mă numesc. Sunt profesor la Liceul Sportiv din Oradea și vreau să vă prezint cum arată o oră în condițiile de astăzi. În condițiile în care Guvernul ăsta ne obligă să purtăm măști și să fim ca niște animăluțe în țarc. Haideți să vedem cum arată animăluțele din jurul nostru care nu au voie să părăsească țarcul. Au doar cinci minute de pauză. Nu au voie să își dea măștile jos”, a spus Nelu Sandu Pop în înregistrarea publicată pe propriul cont de Facebook, care a strâns până la această oră mult feedback, pozitiv într-o proporție înfricoșătoare.

Nelu Sandu Pop și-a explicat gestul drept o formă de protest: „Este o formă de protest, dacă m-aș fi manifestat în scris aș fi (fost, n.red.) considerat pamflet, pentru unii, o aroganță, dar sunt din ce în ce mai mulți oameni care încearcă să protesteze și vă îndemn și pe voi să protestați sub o formă sau alta, pașnică, bineînțeles, nu îndemn pe nimeni la violență sau agresiune…”

Desigur, acestea sunt doar vorbele lui Nelu Sandu Pop. Însă gestul în sine, în contextul în care ne aflăm, este, de fapt, unul de violență. Trecem printr-o pandemie – prima cu care omenirea se confruntă în generații, una care a îmbolnăvit peste 32 de milioane de oameni și care a luat, până în momentul în care scriu acest text, 982.196 de vieți.

Ne confruntăm cu un virus nou și prea puțin cunoscut, a cărui caracteristică de a afecta grav numai o parte a populației (oameni în vârstă, persoane cu comorbidități și deocamdată puține cazuri, inexplicabile însă, de copii și adulți sănătoși) a dat naștere unei divizări uriașe. Dacă trăsăturile virusului nu erau suficiente pentru a isca nedumeriri și revoltă, la ele se adaugă și descoperirile uneori contradictorii ale cercetătorilor. Și peste toate astea se așterne și lipsa de claritate în comunicare a autorităților din aproape întreaga lume. Acestea sunt lucrurile cu care se hrănesc Nelu Sandu Pop și cei asemenea lui, în căutarea unei iluzorii libertăți de a nu purta mască, de parcă drepturile fundamentale ale omului ar atârna între firavele benzi de elastic ce o fixează pe față.

În România, unde datele despre epidemie și deciziile care ne afectează pe toți sunt făcute publice, de luni de zile, de un Grup de Comunicare Strategică a cărui componență nu este cunoscută (!), cu excepția a doi membri, dar unde îndemnul de a ne informa doar din surse oficiale a răsunat pe fiecare canal de televiziune la nesfârșit, lipsa aceasta de transparență nu poate să nu deranjeze și să nu sape în încrederea oricum fragilă în autorități. Dacă mai adăugăm și mizele electorale care i-au făcut pe unii politicieni să denunțe măsuri elementare de protecție, precum purtarea măștilor, iar pe alții să relaxeze măsuri în beneficiul unor operatori economici, dar nu al sănătății publice, cu atât mai mult s-a adâncit hăul de neîncredere între populație și cei care ar trebui să acționeze din postura de lideri într-o perioadă de criză, dar care eșuează lamentabil în a o face. O avalanșă de fake news vehiculate pe canale pe care nimeni nu se mai obosește să le verifice, atâta vreme cât confirmă convingeri deja ferme, continuă să întrețină revolta împotriva măștilor… și să alimenteze lupta pentru libertatea de a face rău altora, în numele căreia acționează Nelu Sandu Pop și toți cei care îi împărtășesc credințele.

Ei bine, în acest context, în care, totuși, vocile medicilor și ale cercetătorilor, deci nu cele puțin credibile ale politicienilor, spun împreună că purtarea măștii poate salva vieți, nu este îndemnul de a nu purta mască al lui Nelu Sandu Pop, spus răspicat într-o sală de clasă, o formă de agresiune? Iar faptul că își dă jos masca de protecție, într-un spațiu închis, expunându-și elevii și, potențial, familiile acestora, la o posibilă îmbolnăvire, nu e o formă de violență? Și nu este el cu atât mai agresiv cu cât primii martori ai penibilului său spectacol sunt cei pe care se presupune că îi ghidează, că îi învață?

Nelu Sandu Pop își numește și inspirația, în discursul pe care îl ține în fața elevilor și a unei țări întregi – un naționalist care predică unirea Republicii Moldova cu România, George Simion. Desigur, inspirația nenumită de Nelu Sandu Pop poate fi orice clovn înfricoșător dintre cei care răsar de unde nu te aștepți, cu un hohot sinistru, în filmele de groază, prevestind numai lucruri rele, după cum bine observa o prietenă cu care am dezbătut întâmplarea. Până la urmă, masca lui este una de clovn, iar atenția care ar trebui să i se acorde nu ar trebui să fie mai serioasă decât cea pe care, în viața reală, și nu în filme, o acordăm acestor personaje.

Dar în cazul despre care vorbim clovnul este unul periculos. Inspectorul școlar din Bihor s-a declarat revoltat de acțiunile lui și a anunțat o anchetă, Inspectoratul de Poliție a aplicat o amendă, iar președintele Iohannis a caracterizat actul drept jalnic. Premierul Orban a vorbit despre sancțiuni și despre înlăturarea personajului din învățământ. Însă în urma actului său rămân cei care îi aplaudă „eroismul” de a-și manifesta disprețul pentru „animăluțele” care poartă „botniță” – rămâne credința aceasta că a încerca să nu faci rău altora nu e decență, ci supunere. Rămâne faptul că bunul plac primează, în multe rânduri, în fața bunului simț. Și de asta nu putem râde, oricât ar încerca un clovn să ne convingă să o facem.