Catedrala Notre-Dame a fost devastată de un incendiu violent, pompierii chinuindu-se timp mai multe ore să stingă focul care a distrus parțial unul dintre cele mai importante obiective istorice din Paris.
Catedrala Notre-Dame, o emblemă a orașului, a fost mistuită de flăcări, acoperișul și turla fiind complet distruse, acestea prăbușindu-se. Din fericire nu au existat răniți, iar pompierii au reușit să salveze în întregime structura clădirii, potrivit HotNews. Un singur vitraliu a picat, iar cele 16 statui au fost date jos în urmă cu câteva zile pentru renovare.
Până acum nu a fost dezvăluită cauza incendiului, însă se pare că ar fi provocat de lucrările de renovare. Catedrala va fi reconstruită, anunțul fiind făcut chiar de către președintele Emmanuel Macron. „Vom reconstrui Notre-Dame. Ce a fost mai rău a fost evitat, chiar dacă bătălia nu este încă pe deplin câștigată', a spus acesta.
Se pare că suma necesară pentru reconstrucție va fi strânsă destul de repede, mai mulți oameni de afaceri anunțând că vor dona suma impresionante pentru refacerea acestui simbol al Parisului.
François-Henri Pinault, președintele și CEO al grupului internațional Kering, a promis 100 de milioane de euro pentru reconstrucția Notre-Dame, iar familia Arnault va dona alături de grupul LVMH suma de 200 de milioane de euro.
Foto: Hepta