Catalina Cara: „Totul e foarte simplu în lumea asta, de fapt”

Pentru a celebra lansarea noii sale piese, Faith, am stat de vorbă cu Catalina Cara despre muzică, dragoste, energie și public.

Catalina Cara: "Totul e foarte simplu în lumea asta, de fapt"

ELLE: Spune-ne despre cea mai recentă piesă a ta, Faith. Cum s-a născut conceptul ei, cum ai stabilit direcția pentru clip?
Catalina Cara: Piesa Faith e despre iubirea necondiționată dintre doi oameni inteligenți emoțional și cu capacitatea de a lua pauze atunci când lucrurile nu mai merg, pentru ca fiecare să se poata concentra pe bunăstarea lui spirituală și mintală. E despre dragostea de sine și despre faptul că doar atunci când alegem să ne iubim pe noi înșine îi dăm posibilitate sufletului să suplinească golurile cu energie bună, să își facă loc pentru emoții frumoase, astfel adunându-și resurse din care poate mai apoi împărtăși și celor din jur.

Am scris piesa anul trecut, înainte de Crăciun, perioada când obișnuiesc să meditez mai mult la ce am realizat și ce am de făcut mai departe. Mi-am amintit atunci despre mai multe momente în care am ales să mă iubesc pe mine în primul rând, ca mai apoi să mă simt mai ‘plină’ și capabilă să ofer mai mult celor ce mă înconjoară. Cu cât mai multă grijă aveam de mine – cu atât mai mult reușeam să am grijă de mediu, de un animăluț din stradă, să fac voluntariat… e ca un cerc și schimb de energii, când dăruiești, iar înapoi primești mult mai mult. Cred că ar trebui să-mi amintesc asta mai des.

Ideea videoclipului îi aparține lui Chris Blaziny, care de altfel mi-a realizat toate videoclipurile din acest proiect. Mi-a plăcut ideea foarte mult, pentru că mie îmi place să ofer celor ce mă ascultă o stare anume, atât prin muzică, text, modul de a cânta, cât și prin vizual. Mașina plină cu flori, în bătaia vântului, transmite ideea de libertate, ‘eliberare’ și că totul e foarte simplu în lumea asta, de fapt, suntem noi cei care mereu complicăm lucrurile. Apropo, florile nu le-am ales la întâmplare, am vrut să am multe gherghine; care înseamnă bunătate și frumos și sunt florile care înfloresc după ce toate celelalte deja mor.

ELLE: Ce înseamnă piesa asta pentru tine, la nivel personal?
Catalina Cara: Reprezintă gândurile și stările mele adunate din diferite perioade ale vieții. E ca o concluzie a unor experiențe, din care am vrut să scot tot ce a fost mai relevant. E piesa care sper să îmi reamintească în viitor să mă iubesc mai mult, în caz că uit, și că sunt o norocoasă să știu ce înseamnă a iubi necondiționat, e mai frumos decât să fii iubit.

ELLE: Cu cine ai lucrat pentru a ajunge la rezultatul pe care îl vedem acum? Cum a fost? Poți să ne povestești?
Catalina Cara: Am lucrat cu băieții de la Yin Creatif, alături de care lucrez de la începutul proiectului și cu care am scris și piesele de pe EP-ul meu, ‘Leap Year Baby’. Mă înțeleg foarte bine cu Mihai și am spus de multe ori că este esențial să găsești producătorul care să înțeleagă ce vrei să transmiți ca stare, ca mesaj și, mai ales, să te îndrume atunci când scrii sau încerci să găsești modul de interpretare potrivit pentru o frază anume. Pentru mine e important să lucrez în echipă. ‘Faith’, de exemplu, a pornit de la faptul că intrasem în studio după ce toata dimineața ascultasem piese de Crăciun din repertoriul lui Frank Sinatra și îi tot îngânam lui Mihai cât setam totul pentru a începe sesiunea. Am realizat abia după ce am primit demo-ul că avem niște clopoței în producție care te duc un pic și în atmosfera aia de Crăciun și căldura sărbătorilor de iarnă. Ăsta e cel mai constructiv proces de lucru, după părerea mea, să poți să inspiri și să te inspiri de la starea celor cu care scrii muzică și să absorbi din energia lor.

ELLE: Ai avut câteva concerte recent, în septembrie ai cântat și în cadrul ELLE New Media Awards (mulțumim!). Cum e pentru tine experiența concertelor?
Catalina Cara: Și eu vă mulțumesc foarte mult pentru această oportunitate, m-am simțit minunat în scenă. Vara asta într-adevăr a fost foarte plină cu evenimente, iar eu am descoperit că anxietatea mea să duc un concert live s-a transformat de fapt într-o mică dependență de public și schimbul ăsta magic de energie dintre noi. Sunt onorată că am avut ocazia să cânt la festivaluri din România, cât și acasă, în Moldova, și toate cu o poveste și atmosferă aparte.

ELLE: Ce iei din interacțiunea cu publicul? Și ce simți că dai?
Catalina Cara: E un schimb continuu de energie. Mi-am dat seama că e foarte important și e responsabilitatea mea în primul rând să mențin acest flux. Dacă nu ești 100% acolo, e foarte ușor să creezi o fisură între tine și cei care te ascultă. Mă simt foarte vulnerabilă în scenă, pentru că îmi pun pe tavă viața, experiențele mele și cumva intimitatea, însă nu am ieșit din scenă încă niciodată simțindu-mă goală, sau că am dat totul și nu m-am încărcat înapoi.
Uneori e de-ajuns să ai un singur om în față care să îți cânte versurile și să nu mai vezi nimic altceva, simți doar că ai cui îi spune povestea ta. La Summer Well, de exemplu, am privit o filmare după concert unde văzusem o fată cum dansa și cânta împreună cu mine, mi-au dat lacrimile de bucurie pentru că ea a putut să-mi transmită energia ei chiar și prin acele câteva secunde din video.

ELLE: Unde îți vezi locul în peisajul muzical din România de azi? Cum te-ai descrie că muziciană, referindu-te la scenă muzicală de la noi?
Catalina Cara: Cred că fiecare artist și fiecare stil de muzică are locul lui și publicul lui. Fiecare om are o istorie și fiecare muzician în primul rând e om, care are ceva de povestit, iar dacă nu are, poate transmite alte istorii. Eu încerc să mă dezvolt în primul rând ca personalitate, pentru a avea ce spune mai departe, încerc să culeg cele mai autentice povești, să caut amintiri ascunse în sufletul meu, că mai apoi să le transpun în melodii și texte cântate. Cred că muzica creată de un artist, la fel ca și orice altă formă artistică, oglindește exact sensibilitatea și natura umană a creatorului său.

ELLE: Cariera ta e în ascensiune – unde speri să ajungi? La ce visezi?
Catalina Cara: Visez atunci când creez, dar când merge vorba de carieră vizualizez ce îmi doresc, iar la moment mă concentrez în a-mi croi drum spre o carieră internațională. Îmi doresc că muzica mea să ajungă la un public cât mai larg și să am ocazia să cant pe scene mari, la festivaluri internaționale, să colaborez cu artiști din afară, să ajung la momentul în care voi putea susține un turneu internațional și, cel mai important, să mă dezvolt muzical, să continui să fiu autentică și să absorb idei noi pentru a continua să scriu.

ELLE: Se spune că muzică e aproape întotdeauna rezultatul unor colaborări. Cum priveșți lucrul ăsta?
Catalina Cara: Atunci când se întâlnesc oameni creativi care au un scop comun și care sunt pe aceeași vibrație trebuie să iasă ceva frumos, doar că muzica nu e un calcul matematic cu rezultat fix. Frumusețea e relevantă, iar aici depinde de cum e văzută și percepută mai departe. Mie îmi plac colaborările și nu știu dacă aș vrea să fac singură totul, sunt genul de om care ascultă păreri de la oameni pe care îi respect în plan profesional, iar un produs bun e rezultatul unei echipe întregi, nicidecum al unui singur om, fie că e vorba de un alt artist, producător, manager, regizor etc.

ELLE: Ai în plan colaborări cu artișți locali? Cu cine ți-ai dori să colaborezi (atât din România, dar de oriunde)?
Catalina Cara: Sigur că da, urmează să și lansez curând un single în colaborare cu Jurjak. Nu am răbdare să auziți și voi piesa, îmi place mult contrastul dintre vocea lui masculină și vocea mea, mai fină, ne-am înțeles foarte bine și în studio. Este un om minunat și un artist multilateral talentat.
Ce ține de artiști internaționali, am avut ocazia să lucrez cu Casey Benjamin, care e un jazzman excepțional și are două premii Grammy, iar rezultatul acelei sesiuni urmează să îl auziți în noul album la care lucrez.
Mi-aș dori să am colaborări și cu femei din industrie. Îmi plac mult Raveena Aurora și Lianne La Havas. Le ascult de ceva timp și mi-aș dori mult să am ocazia să cânt cu ele.

ELLE: Cum ai vrea să primească publicul cea mai nouă lansare a ta?
Catalina Cara: Mi-aș dori că unora să le vindece niște răni, altora să le reaprindă o speranță care s-a stins. Altfel, cu sufletul deschis și cu căștile ‘full volume’ 🌸

Citește și:
De vorbă cu Raj-Alexandru Udrea despre artă și activism: „Am început să dezvolt, să creez și să aduc în scena queer locală performance-uri diverse'

Foto: Vadim Putregai (și styling Andreea Leta, pentru imaginea de studio), Alex Ifimov pentru imaginile din clip

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle