Les Films de Cannes à Bucarest și Les Films de Cannes à Timișoara aduc în prim-plan oportunități de excepție pentru actorii români prin programul Managing Talents, care revine în această toamnă cu două ediții speciale. Programul le oferă actorilor șansa de a concura pentru roluri principale într-un film românesc regizat de Ioana Uricaru, ce va fi turnat în 2025.
Managing Talents este dedicat susținerii și dezvoltării comunității actorilor din România, iar anul acesta vine cu două ediții unice: una în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest și alta în cadrul Les Films de Cannes à Timișoara. Actorii selectați în cadrul acestui program vor avea ocazia să concureze pentru roluri principale într-un lungmetraj regizat de Ioana Uricaru, regizoare cunoscută pentru filmele „Lemonade” (prezentat la Berlinale IFF și Sarajevo FF) și „Amintiri din Epoca de Aur” (Cannes FF).
Actorii interesați trebuie să se înscrie pe platforma Filmmakers Europe, unde vor trimite un self-tape utilizând un text predeterminat, disponibil pe platformă. Termenul limită pentru înscrieri este 23 octombrie pentru ediția Managing Talents din București și 28 octombrie pentru Managing Talents Timișoara.
Sunt eligibili pentru probele de casting atât actorii profesioniști, studenții la școlile de film, cât și persoanele care nu activează în domeniu, dar care au urmat cursuri de actorie sau au jucat anterior în filme.
Pentru ediția din Capitală, înscrierile se pot face aici, până pe 23 octombrie, ora 12:00.
Actorii selectați în urma înscrierii sunt invitați să participe în cadrul ediției la mai multe evenimente dedicate lor, pe 28 octombrie, începând cu ora 11.45, la Cinema Muzeul Țăranului. Aici, vor lua parte la un workshop dedicat cu regizorul Cristian Mungiu și vor avea ocazia să-i vadă pe actorii Gheorghe Ifrim și Monica Bîrlădeanu lucrând pe scenă cu regizorul Cristian Mungiu, pe texte alese din concursul de scenarii Write a Screenplay For. De asemenea, vor avea discuții directe cu leaderi din lumea de casting: David Zitzlsperger, Lana Veenker, Domnica Cîrciumaru în cadrul unui panel organizat special pentru ei.
Lana Veenker, președinta Asociației Internaționale a Directorilor de Casting și nominalizată la premiile Emmy și Artios, a contribuit recent la distribuirea lungmetrajului Little Wing al Paramount+, a fenomenului Sundance 2024 It’s What’s Inside și a filmului cu Daisy Ridley Sometimes I Think About Dying (Sundance 2023). Printre alte proiecte se numără Wild cu Reese Witherspoon, Paranoid Park de Gus Van Sant și Twilight de Catherine Hardwicke, senzația de box-office. Compania sa a distribuit peste 350 de episoade de televiziune, inclusiv Trinkets și American Vandal de pe Netflix, Grimm de pe NBC și The Librarians și Leverage de pe TNT.
David Zitzlsperger este directorul general al companiei germane Denkungsart GmbH, care administrează www.filmmakers.eu. Această rețea este destinată exclusiv cineaștilor profesioniști și se adresează în special actorilor, agenților și directorilor de casting. Aceasta reprezintă cel mai mare grup de actori, agenți și directori de casting profesioniști din UE. Majoritatea rolurilor relevante din UE sunt distribuite direct sau indirect prin intermediul realizatorilor de filme sau al Filmmakers.
Domnica Cîrciumaru este o directoare de casting de renume, cu o experiență de peste 22 de ani în film și televiziune, atât în România, cât și internațional. De-a lungul carierei sale, a contribuit la realizarea a peste 100 de lungmetraje si seriale de televiziune, colaborând cu regizori de prestigiu. Este membru al rețelei International Casting Directors Network, al Academiei Europene de Film și al Academiei Americane de Arte și Științe Cinematografice.
Pentru ediția din Timișoara, înscrierile se pot face aici, până pe 28 octombrie.
Actorii selectați în urma înregistrării în platformă vor lucra direct cu Julien Javions, actor, regizor și trainer de actorie de origine franceză, despre cum să obțină cea mai bună variantă de self-tape, pornind chiar de la textul folosit la înscriere. Sesiunea de pregătire va avea loc la Cinema Timiș, joi, 31 octombrie, între orele 10:00 și 14:00.
Julien Javions este câștigător al Premiului Cea mai Bună Interpretare și Cea mai Bună Regie în 2018 la 48H Film Project. Are o experiență solidă în teatrul clasic, a lucrat în Franța, Irlanda și România, de la producții de teatru de stradă până la producții în locuri cu standarde înalte, cum ar fi Centres Nationaux d’Art Dramatique sau regizori de la La Comédie Française, (Marcel Bozonnet și Jacques Lassalle). În 2013 a fondat școala de film pentru actori: Maison Des Acteurs, una dintre rarele școli de actorie cu o pregătire sistematică în condiții de filmare.
Actorii selectați, în urma înscrierilor și a evenimentelor din cadrul celor două ediții Managing Talents, vor concura pentru roluri într-un film românesc regizat de Ioana Uricaru, ce urmează să fie turnat în 2025. În urma sesiunii de casting deschis, actorii câștigători vor primi roluri în film și vor fi anunțați la gala de închidere a Les Films de Cannes à Bucarest.
Managing Talents rămâne un program care își propune să ofere comunitații actorilor instruire, contacte și să faciliteze oportunități pentru cariera lor de film, în România dar și în străinătate. În urma ultimelor ediții ale Managing Talents, actorii participanți au primit roluri în filme precum „Tata mută munții” – regia Daniel Sandu și „Traffic” – regia Teodora Mihai.
Cele două ediții Managing Talents de acum sunt sprijinite de McDonald’s. Detaliile complete despre înscriere sunt disponible pe paginile dedicate din platforma Filmmakers Europe – București, Timișoara, dar și pe www.filmedefestival.ro, secțiunea Managing Talents.