V-ați săturat de atâtea certuri în cuplu legate de casa în care locuiți și aglomerarea de obiecte sau haine? Există câteva soluții foarte simple.
Apar certuri în cuplu și dacă te iubești foarte mult și îți dorești un viitor împreună. În acest sens ați decis să vă mutați în aceeași casă, iar traiul în comun câteodată funcționează ca o bombă cu ceas care produce explozii regulate. Simți că te sufoci în atâtea obiecte, piese de mobilier, haine, încălțăminte, iar dulapul arată ca după război. E timpul să alocați câteva ore pentru o evaluare sau maxim un weekend pentru a vă regrupa adecvat.
Întâi fiecare trebuie să își facă ordine în lucruri. Ce anume chiar folosește și cât de funcțional este? A fost folosit obiectul respectiv în ultimul an sau doar se umple de praf? Apoi negociați împreună ce rămâne după prima tură eliminatorie.
Sigur, fiecare ține foarte mult la câte ceva. Tu la tabloul de la părinții tăi, el la colecția de mașini de curse în miniatură. După ce stabiliți care sunt acele obiecte cu valoare sentimentală, treceți la ce mai e prin casă. Cât anume vă reprezintă piesele acelea de mobilier, decorațiunile? Ce poate fi aruncat, vândut și înlocuit cu ce nu va fi foarte feminin sau foarte masculin. Până la urmă este un spațiu comun care trebuie să vă armonizeze ambele personalități.
Ați păstrat diverse obiecte doar din vinovăție? Un covor care lasă scame și puf, adună tot praful, doar pentru că a fost cadou de la mama lui? Setul acela oribil de pahare primit cadou de la nași? Tot ce implică vinovăție sau rușine dispare.
Donați hainele de care nu mai aveți nevoie la un adăpost, la o biserică, unei familii nevoiașe de la țară. Aveți prieteni care au casa incomplet mobilată sau cunoașteți oameni care nu își permit să schimbe mobila, dar voi aveți de dat piese încă foarte bune? Iată o variantă în care toată lumea are de câștigat.
… și iar ordine! Adică absolut fiecare obiect are locul lui și ori de câte ori va fi folosit va fi pus înapoi în locul respectiv. Dezordinea creează senzația de aglomerație, te sufocă și îți dă disconfort. Și în plus e un trigger pentru certurile în cuplu, în care cel care face ordine, curățenie nu se simte respectat deoarece celălalt cel puțin nu păstrează intactă munca depusă.
O persoană care este specializată în acest domeniu al decorațiunilor interioare, un prieten arhitect, cineva despre care amândoi considerați că are bun gust, o prietenă extrem de organizată. Dacă simțiți că nu vă descurcați e mai mult decât în regulă să cereți ajutor.
Vă imaginați că mergeți pentru prima dată în vizită la cineva acasă și sunteți cu lupa critică la purtător. Și analizați casa acelei persoane, respectiv ce nu se potrivește cu ce, cromatic ce nu e în regulă, ce obiecte de mobilier sunt poziționate prost etc. Doar că este vorba despre propria voastră casă pe care o priviți ceva mai detașat, din exterior.
Foto: PR