Cărți incitante, care te vor inspira, te vor pune pe gânduri și-ți vor prilejui întrebări… Acestea sunt recomandările noastre pentru zilele ploioase de martie.
Descoperă în selecția noastră 8 cărți pe care merită să le citești în luna martie!
Cel de-al patrulea roman al lui Adrian Schiop explorează, încă o dată, o lume în care nu prea se aventurează scriitorii locali – cea a comunității LGBTQ+, în profunzimea ei, dincolo de voalul glam sau de prejudecățile aplicate de mass media, acolo unde presiunile societății devin uneori mai importante decât sentimentele oamenilor. Adi se aruncă într-o relație cu un polițist de 42 de ani divorțat și alcoolic, autoritar și indecis în privința sentimentelor sale, dar povestea lor este întreruptă abrupt de pandemie, atunci când Adi e nevoit să se mute la părinții lui, la țară. Acolo își regăsește o veche prietenă, asistentă medicală ce lucrează la DSP.
Joan Didion documentează cu aceeași precizie și cu același spirit tăios și lucid problemele spinoase ale societății, dar și propriul doliu, iar această carte, văzută de mulți drept o completare a celebrului volum Anul gândirii magice, este modalitatea prin care scriitoarea a încercat să se împace cu moartea prematură a fiicei ei, Quintana. O poveste emoționantă despre mortalitate – și proprie, dar și a celor dragi –, compusă din amintiri și sfârșind prin a deveni o meditație, care ne arată încă o dată, de parcă mai era nevoie, că în fața acestui fel de tragedie nu suntem niciodată pregătiți și că nimic nu ne poate servi drept consolare.
Romanul de debut al lui Tommy Orange a fost salutat cu entuziasm de critici drept apariția unei noi mari voci literare americane, iar publicul a ținut cartea în vârful listei de bestseller-uri mult timp. Vorbind despre comunitatea nativ americană căreia îi aparține și autorul, volumul aduce laolaltă o mulțime de personaje, fiecare cu problemele și istoriile sale personale, oameni reali care refuză stereotipizarea ce li se aplică de obicei, mergând să își celebreze indentitatea la The Big Oakland Powwow, evenimentul anual central al comunității. Dincolo de a fi o poveste despre rasă și identitate, acesta este un roman care trebuie citit de orice iubitor de literatură contemporană.
Un roman despre felul în care se întretaie istoria personală cu cea politică, cartea îl urmărește pe un tânăr istoric care ajunge, în ’88, în Berlinul de Est, unde trebuie să ia parte la un proiect de cercetare. Un mic incident îi va schimba viața.
Autoarea ne împărtășește povestea transformării sale profesionale, de la poziția de manager de top la statutul de consultant independent, dar și istoria călătoriei sale personale.
O familie fuge de New York-ul haotic către o casă de vacanță izolată, dar se relaxează doar o zi, până când primește vizita unui cuplu în vârstă, de culoare, proprietarii casei, veniți pentru că marele oraș trece printr-o pană de curent.
Fiica unui ofițer nazist, crescută cu dorința de a contribui la gloria Reich-ului, traversează sentimente contradictorii atunci când îl reîntâlnește pe Walter, prietenul ei evreu din trecut. Povestea de dragoste dintre cei doi le va pune viețile în pericol.
Un thriller care pornește de la o poveste cutremurătoare (o mișcare de sterilizare a fetelor în Danemarca) ne-o prezintă pe Nete, o femeie care își dorește răzbunarea pentru abuzurile din tinerețe, vizându-l și pe Curt Wad, un chirurg implicat în calvar.
Foto: PR, Shutterstock