Descoperă în selecția noastră 8 cărți pe care merită să le citești în luna iulie!
Secretul turbanului meu, Nadia Ghulam, Agnès Rotger, editura Polirom
Aceasta este povestea Nadiei, o tânără al cărei chip a fost distrus în timpul unui bombardament și care, după ce fratele ei a fost ucis, iar tatăl ei a ajuns prea devastat ca să mai muncească, a preluat identitatea fratelui mort și a dus, timp de 10 ani, o viață dublă, urmând școala și conducând rugăciunea la moschee. O poveste despre supraviețuire și curaj, care te va inspira.
Femei invizibile, Caroline Criado Perez, editura Litera
Extraordinarul volum pe care ți-l recomandăm aici ar trebui să fie lectură obligatorie pentru fiecare femeie, dar și pentru cei care fac politici publice dedicate nouă. Asta pentru că autoarea a strâns laolaltă o serie impresionantă de dovezi care ne arată că, de la designul telefoanelor prea mari pentru mâinile noastre, până la proiectarea mașinilor (cu 47% mai nesigure pentru femei) și până la felul în care se prescriu tratamentele medicale, lumea nu a fost creată pentru femei.
Niciun prieten, doar munții. Mesaje din închisoarea Manus, de Behrouz Boochani, editura Pandora M
O carte specială, care a fost scrisă în penitenciarul în care autorul, scriitor iranian de etnie kurdă, a fost ținut în insula Manus, din Papua Noua Guinee, în așteptarea statutului de azilant politic, și care a văzut lumina tiparului după ce a fost trimisă prin mii de mesaje text unui prieten. O analiză cutremurătoare a primilor patru ani din lagăr și a sistemului care i-a făcut posibili.
Ca o piatră în rîu, Mauro Corona, editura Polirom
Cel mai autobiografic roman al lui Mauro Corona urmărește destinul unui sculptor în lemn pasionat de scris și alpinism, care trăiește urmărit de traumele unei copilării petrecute în sărăcie și brutalitate, până când se retrage să-și trăiască ultimii ani din viață într-o cabană de munte.
Transatlantic, Colum McCann, editura Litera
Romanul spune povestea a trei traversări istorice ale Atlanticului, una din 1845, alta din 1919, și ultima – din 1998, prin intermediul vieților unor femei care au fost prinse în vârtejul istoriei. Acțiunea acestui roman ambițios sare secolele și continentele și face ca istoria să pară o chestiune foarte intimă.
Știința încrederii. Acordul emoțional în cuplu, John Gottman, editura Curtea Veche
Care este fundamentul unei relații sănătoase de cuplu? La această întrebare dificilă răspunde cartea psihologului clinician și profesor universitar, abordând științific iubirea și aducându-ne aici rezultatul a 40 de ani de muncă, la finalul cărora concluzia e una singură: acordul emoțional este secretul.
Două cărți și o vacanță, Emily Henry, editura Litera
Ea scrie romane de dragoste, dar nu mai crede în iubire, el scrie cărți serioase, dar și-a pierdut inspirația. Timp de trei luni sunt vecini și, în cele din urmă, ajung la o înțelegere: el va scrie o poveste cu final fericit, iar ea va scrie următorul mare roman american. O poveste tandră despre cum merităm, fiecare, o a doua șansă.
Cenaclul de Luni. Viața și opera, Cosmin Ciotloș, editura Pandora M
Istoria unui fenomen complex (realizată după parcurgerea atentă a colecțiilor revistelor, cronicilor de cenaclu și antologiilor), de la formarea și până la interzicerea Cenaclului de Luni, ne arată cum a fost posibilă în literatura română generația optzecistă, una care prefigura un nou climat literar.
Citește și:
10 filme care sunt mai bune decât cărțile după care au fost ecranizate
Foto: PR, Shutterstock