Cărțile pe care merită să le citești în luna decembrie

Pentru finalul anului, ți-am pregătit o selecție diversă de recomandări literare, de la romane ambițioase la volume de memorii.

Descoperă în selecția noastră 11 cărți pe care merită să le citești în luna decembrie!

Marii încrezători, Rebecca Makkai editura Black Button Books

Finalist la premiul Pulitzer și National Book Award, Marii încrezători vorbește despre consecințele epidemiei de SIDA din SUA, concentrându-se pe două planuri spațiale și temporale: Chicago-ul anilor ’80 și Parisul anului 2015. Romanul Rebeccăi Makkai este un exercițiu de rememorare care nu duce lipsă de speranță, o lectură obligatorie pentru vremurile pe care le trăim.

Pământul făgăduinței, Barack Obama, editura Litera

Nu este prima dată când fostul președinte american Barack Obama se avântă pe terenul literar, așa că nu e de mirare că memoriile lui prezidențiale, ce vor fi împărțite în două volume, au fost așteptate cu sufletul la gură de foarte multă lume. Primul volum este intitulat Pământul făgăduinței și parcurge câteva zeci de ani, de la începuturile carieriei lui Obama la viața în Biroul Oval.

Ce vrem noi, femeile?, Isabel Allende, editura Humanitas

Scriitoarea sud-americană Isabel Allende, cunoscută mai degrabă pentru romane precum Casa spiritelor sau Eva Luna, vine de data aceasta cu un volum de memorialistică, intitulat simplu Ce vrem noi, femeile?. Allende plonjează în amintirile ei pentru a vorbi despre relația cu feminismul și femeile care au avut un rol definitoriu în viața ei.

Hipodrom, Nora Iuga, editura Polirom

Hipodrom de Nora Iuga este un roman inițiatic, cu puternice accente autobiografice, care poartă cititorul prin trei mari capitole ale poveștii de viață a autoarei: copilăria, tinerețea și senectutea. În același timp, cartea este o declarație de dragoste pentru orașul Sibiu și locuitorii lui.

O să-mi mănânce pisica ochii?, Caitlin Doughty, editura Nemira

Caitlin Doughty este o antreprenoare de pompe funebre care primește zilnic întrebări despre moarte, așa că a decis să scrie un ghid practic despre ce se întâmplă cu corpurile noastre după ce murim. De ce au cadavrele diferite culori? Ce se întâmplă dacă înghiți popcorn înainte să fii ars(ă) la crematoriu? Sunt doar două dintre cele 35 de întrebări la care autoarea răspunde cu umor, dar și cu detalii științifice reale.

Paturi oculte, Doina Ruști, editura Litera

Paturile oculte din titlul noii cărți semnate Doina Ruști sunt motivul pentru care doi studenți de la Litere ajung să se îndrăgostească. Volumul deschide o nouă colecție a editurii Litera, dedicată literaturii contemporane românești.

Pentru biblioteca ta:

  • Femeia la 1000°C, Hallgrímur Helgason, editura ART;
  • Gândacul, Ian McEwan, editura Polirom;
  • Peste cinci ani, Rebecca Serle, editura Nemira;
  • Eu și Marilyn, Ji-min Lee, editura Humanitas;
  • Rebecca, Daphne du Maurier, editura Litera.

Citește și:
10 filme care sunt mai bune decât cărțile după care au fost ecranizate

Foto: PR, Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle