Cărțile pe care chiar merită să le citești în luna septembrie 2023

Cărți venind din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, care te vor emoționa și care-ți vor deschide ochii spre realități pe care nici nu ni le putem imagina – asta îți propunem în această lună.

Hoţul şi câinii, Cafeneaua Al-Karnak, Naghib Mahfuz, editura Polirom


De la apreciatul scriitor egiptean, laureat al premiului Nobel pentru literatură, a apărut cel mai celebru roman al său, în traducerea și cu notele lui Nicolae Dobrișan și Costel Dina. Istoria lui Said Mahran, un hoţ eliberat recent, care caută răzbunare, este un prilej pentru ca autorul să-și expună preocupările existențialiste, transformându-și eroul într-un anarhist. În vreme ce Cafeneaua Al-Karnak ne înfățișează Egiptul măcinat de conflicte ideologice și frământări sociale al turbulenților ani 60, într-un roman politic a cărui acțiune are în centru o cafenea din Cairo frecventată de studenți.


Doctorul cel bun, Damon Galgut, editura Litera

Autorul sud-african câștigător al premiului Booker e celebrat drept o voce îndrăzneață și inconfundabilă, așa încât e musai să-i citești volumul despre medicul Laurence Waters, care ajunge să-și ia în primire postul la un spital decrepit din zona rurală. Aici va fi primit cu suspiciune de medicul veteran, iar idealismul tânărului va tulbura atmosfera orășelului adormit, în care oricum circulă zvonuri că un dictator local din vremurile apartheidului este activ în contrabanda transfrontalieră. Un roman tulburător și captivant despre trădare și dezamăgire.

Uimire, Richard Powers, editura Pandora M

Acest roman înduioșător ne vorbește despre astrobiologul Theo Byrne, care caută semne de viață în întinsul cosmosului, în timp ce-și crește de unul singur fiul de nouă ani, după moartea soției sale. Robin, un băiețel blând și bun, devine din ce în ce mai tulburat, iar Theo speră să-l țină departe de medicația psihoactivă, când află despre un tratament experimental, ce ar necesita conectarea băiatului la modelele cognitive înregistrate ale creierului mamei sale… De aici rezultă o serie de întrebări esențiale și o cufundare într-o lume a unei suferințe invizibile, dar inimaginabile.


Focul grecesc, Leonid Iuzefovici, editura Litera

Subcăpitanul Grigori Mosțepanov, hotărât să dea în vileag abuzurile de la fabrica metalurgică din Nijni Taghil, încearcă în același timp să-i propună țarului Alexandru I un instrument care ar contribui la victoria grecilor asupra turcilor, dar e cât pe ce să fie exilat în Siberia. Scapă prin întâmplare și ajunge în Grecia, se alătură unui batalion de filoeleni, unde tot întâmplarea îl poartă și mai departe.

Dezinformarea, Ion Mihai Pacepa și Ronald J. Rychlak, editura Humanitas


Dacă serialul Spy/Master a reaprins frenezia Pacepa, e un moment bun pentru încă un volum al fostului spion-șef, care dezvăluie una dintre strategiile de subminare a libertății – mai precis, știința dezinformării. Acesta expune, alături de istoricul Ronald Rychlak, angrenajele campaniilor lansate de la Kremlin, răspunzând în același timp la întrebări esențiale și azi.

Cleopatra și Frankenstein, Coco Mellors, editura Trei

Romanul de debut al scriitoarei americane de origine britanică a făcut furori printre cititori, așa încât acum urmează adaptarea într-un serial a acestui romance urban pentru vremurile noastre. Mellors scrie despre contrastul dintre aparențe și esențe, despre singurătate și disperarea după conexiune, despre dragoste, adicții și cea mai bună terapie pentru ele, prin intermediul poveștii unui cuplu.


Prințesa Bari, Hwang Sok-Yong, editura Univers

Un roman lăudat de la unul dintre cei mai iubiți scriitori din Coreea de Sud, care a militat de-a lungul vieții pentru artiștii oprimați și care și-a plătit credințele cu închisoarea, despre nașterea celei de-a șaptea fiice într-o familie nord-coreeană, lucru văzut ca o năpastă, pentru care este abandonată. Salvată în mod miraculos, aceasta pornește într-o călătorie care o poartă până la Londra.

Clara citește Proust, Stéphane Carlier, editura Humanitas Fiction


Acest roman seducător apărut în colecția Raftul Denisei, în traducerea Mădălinei Ghiu, este un omagiu cald, ironic și pe alocuri amuzant adus marelui scriitor, prin istoria unei tinere de 23 de ani care lucrează într-un salon obscur de coafură dintr-un orășel și trăiește o viață rutinată și anostă… până ce întâlnește, prin intermediul unui client, un bărbat care îi va schimba viața: Marcel Proust.

Citește și:
Filme de aventură de neratat în care vei vedea elemente și din alte genuri cinematografice

Foto: PR, Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle