Cărțile pe care chiar merită să le citești în luna octombrie 2022

Memorii emoționante, scrisori de dragoste, documente ce recompun istoria recentă și incursiuni amărui în imaginar – toate alcătuiesc temele cărților pe care îți recomandăm să le citești în octombrie.

Mătura sistemului, David Foster Wallace, editura Curtea Veche


Primul roman al lui David Foster Wallace, apărut în 1987, este tradus acum în limba română de Adrian Buz, și este un adevărat tur de forță cu multiple personaje, niveluri de lectură, intrigi, interpretări și semnificații, unite de Lenore Beadsman, eroina care a pierdut controlul propriei vieți. Îndoctrinată de străbunica ei, discipolă a lui Wittgenstein (care dispare din azilul unde se află); de ședințele cu terapeutul, copleșită de avansurile unui gigant al ingineriei genetice și de poveștile șefului ei, Lenore se confruntă și cu transformarea papagalului său în vedetă TV la un post creștin, ceea ce îi accentuează anxietățile.


Valul negru, Kim Ghattas, editura Humanitas

Cu subtitlul explicit: Arabia Saudită, Iran și rivalitatea de patruzeci de ani care a destrămat cultura, religia și memoria colectivă în Orientul Mijlociu, cartea jurnalistei despre ostilitățile neîncetate dintre cele două țări, tradusă de Andrei Pogăciaș, ne lămurește o mulțime de posibile întrebări despre istoria contemporană a zonei. Folosind documente, observația directă și investigația jurnalistică, Ghattas pune în volum informații adunate în ani, face portretele unor personaje relevante și ne explică modul în care s-a ajuns la o eră întunecată a Islamului, care a învăluit întreaga regiune.

Ce nu am scris în cărțile mele. Memorii, Viktor E. Frankl, editura Litera

Psihoterapeutul legendar Viktor E. Frankl a fost martor la marile evenimente filosofice și științifice ale secolului XX și victima evenimentelor istorice sângeroase ale aceluiași veac, trecând pe durata războiului prin patru lagăre de concentrare. Acum își istorisește memoriile, de la anii când era un tânăr neurolog în Viena interbelică la conflictele de opinii cu Freud și Adler, care l-au determinat să dezvolte logoterapia, și, desigur, până la experiențele cutremurătoare din război. O carte despre o viață care a fost trăită conform valorilor pe care Frankl le-a promovat mereu, pe care trebuie să o parcurgi.


Mama câinelui, Pavlos Matesis, editura Curtea Veche

Lupta pentru supraviețuire este acerbă într-un mic orășel grecesc, în timpul celui de-al doilea război mondial. Acolo, mica Raraou află de ce sunt capabili oamenii, cât mai valorează idealurile lor și ce rămâne în urma istoriei, adică foamete, mizerie și suferință, dar și multă speranță. Fetița se cufundă, pe acest fundal pe care nu îl poate accepta drept realitate, în propria imaginație.

Homoistorii. Ieșirea din invizibilitate, Florin Buhuceanu, editura Humanitas


O carte pe care insistăm s-o citești, dacă vrei să afli cum s-au construit memoria și reprezentarea culturală a persoanelor LGBT+ într-o Românie în care ele existau doar pentru a fi incriminate. Personajele sunt martori, actori, naratori ai unor istorii ascunse, iar codurile și ritualurile lor spun acum povestea unei comunități ce nu poate fi ignorată.

Orlando Postuman, Nóra Ugron, editura Fractalia

Poemele Nórei Ugron transformă, ca mai toată munca ei artistică, experiențe de viață în teme largi, la care se poate raporta oricine. Cu intenția de a crea spații fictive sigure, în care toată lumea are loc, autoarea vorbește despre dorința de conectare, deplângând transformările capitaliste ale lumii și sperând la rezistență și regenerare.


Crimă și pedeapsă, F.M. Dostoievski, editura Litera

Prin acest volum se lansează colecția Mari clasici ai literaturii, la care te poți abona ca să aduni în bibliotecă toate acele cărți despre care știi că trebuie parcurse într-o viață. Și ce carte ar fi fost mai potrivită pentru demararea proiectului, dacă nu cea care înfățișează drama lui Raskolnikov, studentul sărac ce pune la cale o crimă pentru a-și dovedi sieși că o poate duce la capăt?

Dragă Scott, scumpă Zelda, editat de Jackson R. Bryer și Cathy W. Barks, editura Polirom


Scrisorile dintre F. Scott și Zelda Fitzgerald stau mărturie pentru una dintre poveștile de dragoste legendare ale secolului trecut. Acum, apar în limba română, cu o introducere de Eleanor Lanahan, sute de scrisori, telegrame, bilețele ce descriu două vieți tumultuoase, marcate de succese, dar și de depresie, boli, alcoolism și dezamăgiri.

Citește și:
10 dintre cele mai dezamăgitoare filme biografice

Foto: PR, Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle