Cărțile pe care chiar merită să le citești în luna iunie 2023

Câteva lecturi fie sensibile, fie malițioase, povești despre dragoste cu tot ce e curat în ea, dar și istorii ale întorsăturilor nesuferite ale firilor noastre, pe care să le parcurgi cu interes în această primă lună de vară.

Simon, Narine Abgarian, editura Humanitas Fiction


Apărut în traducerea Luanei Schidu și câștigător în 2021 al premiului Bolșaia Kniga, romanul autoarei celebrei Din cer au căzut trei mere ne poartă printr-un secol de istorie armeană, văzut din perspectiva femeilor dintr-un orășel de munte. La înmormântarea zidarului Simon, un om respectat în comunitate, se adună toate femeile pe care le-a iubit, de la prima sa dragoste până la soția care s-a resemnat cu multele lui aventuri. Acum avem ocazia să le cunoaștem poveștile, toate legate de iubirea lui Simon, care le-a schimbat tuturor viețile. Un roman despre tragismul, dar și umorul din care e făcută viața însăși.


Salteaua de piatră. Nouă povești malițioase, Margaret Atwood, editura Corint

Aceste povești reunite într-un volum ne fac să urmărim ițele încâlcite, răutăcioase și chiar grotești ale firii umane, pornind de la istoria unei scriitoare de fantasy care urmează vocea soțului ei decedat, la povestea unei fete cu un defect genetic ce este luată drept vampir și până la o femeie care găsește ocazia să se răzbune pe primul bărbat care i-a făcut rău, după ce și-a ucis patru soți. Dacă ești obișnuită cu luciditatea extraordinară a lui Atwood, îți va plăcea acest volum satiric provocator.

Matrix, Lauren Groff, editura Curtea Veche

O lectură de actualitate, chiar dacă povestea lui Marie, o bastardă de la curtea regală franceză, care este trimisă, la doar 17 ani, să se ocupe de o mănăstire părăginită din Anglia, pare venită din alte timpuri. Alături de eroina noastră, vom descoperi cum aceasta devine stareță și poetă faimoasă și cum reconstruiește din temelii locul, care ajunge să ofere siguranță și prosperitate măicuțelor. Astfel, abația devine un spațiu aproape legendar, în vreme ce Marie caută un sens al existenței pentru ea și surorile sale, și își cultivă propriile ambiții. E motivația ei devotament sincer sau dorință mascată de putere?


Om precar, om suveran: rostul filosofiei în societatea digitală, Ciprian Mihali, editura Trei

Cu atât mai relevant într-un moment în care se dezbate dispariția disciplinelor socio-umane de la unele profiluri de liceu, volumul ne introduce în filosofia socială exemplificând cu teme de interes pentru societatea în care trăim, precum precaritatea condiției umane individuale, drepturile omului sau provocările lumii digitale. Un volum necesar, care ne îndeamnă să gândim pe cont propriu.


Fiica de la Auschwitz, Tova Friedman, Malcom Brabant, editura Nemira

Trimisă la doar patru ani într-un lagăr de muncă, Tova a ajuns la șase ani, cu mama ei, la Auschwitz-Birkenau, în vreme ce tatăl ei a ajuns la Dachau. Martore la cruzimi atroce și fiind la un pas de moarte în multe rânduri, cele două au scăpat, în ianuarie 1945, de plutoanele care lichidau ultimii supraviețuitori, ascunzându-se printre cadavre. O carte cutremurătoare despre traume și depășirea lor.

Hotelul Portofino, J. P OConnell, editura Nemira


În 1926, în hotelul Portofino de pe riviera italiană, prosecco-ul curgea în valuri, iar gliteratti petreceau de minune. Însă lucrurile se complică atunci când proprietara Bella Ainsworth trebuie să înfrunte o mulțime de probleme: clienții pretențioși, comploturile unui politician corupt care o amenință… în plus, căsnicia ei pare să se destrame. Ce încurcături teribile o mai așteaptă?

Birgit fuge în Berlinul de Vest cu Kaspar, în căutarea dragostei și a libertății. Însă, la moartea ei, el descoperă că femeia a avut un secret și pleacă în fosta Germanie de Est, căutând să dezlege misterul. Aici, ajunge într-o comunitate rurală de neonaziști și la o fată care îl consideră bunic… și pe care o vede ca pe o nepoată. O carte plină de speranță despre reparație și doliu.


Legată cu funia de pământ, Lorina Bălteanu, editura Cartier

Aerul poetic și scriitura densă a acestui roman ne poartă într-o comunitate rurală mică în care încape o lume întreagă, cu toate personajele și poveștile ei. Iar în acest loc, o fetiță crește cu gândul că vrea să plece departe, pentru că simte că nu aparține. De aceea, ea percepe cu ochi de străină, dar și cu multă tandrețe, cu o sensibilitate aparte, pământul de care este legată.

Citește și:
Filme foarte bune, care durează 90 de minute sau mai puțin, ideale de vizionat pentru momentele când n-ai timp

Foto: PR, Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle