Fuga din Egipt, André Aciman, editura Pandora M, colecția Anansi. World Fiction
Un volum de memorii de la autorul bestsellerului Strigă-mă pe numele tău se constituie ca un fascinant portret al unei lumi dispărute: Alexandria în care familia sa excentrică s-a stabilit și pe care, în cele din urmă, a fost nevoită să o părăsească după trei generații. Între personajele colorate și orașul cosmopolit se dezvoltă o relație specială, pe care tânărul exilat nu o va uita niciodată, așa cum nu va uita aromele, sunetele, muzica, obiceiurile și aerul general al unui spațiu aproape mitic.
Pierderea judecății, Ariana Harwicz, editura Vellant
Cel mai recent roman al scriitoarei argentiniene deja binecunoscută pentru proza sa în plină forță reprezintă încă o poveste incomodă, la fel ca cele cu care și-a obișnuit deja publicul. Aici e vorba despre o mamă rămasă fără custodia propriilor copii, care își răpește gemenii după ce dă foc apartamentului fostului soț – un indiciu despre credința autoarei, cum că toți suntem la foarte mică distanță de a recurge la gesturi extreme. După acest act disperat are loc o urmărire care-i dă eroinei prilejul să rememoreze relația care s-a încheiat.
Fiicele Spartei, Claire Heywood, editura Univers
Pentru că suntem într-o perioadă în care aflăm perspectiva feminină asupra poveștilor și legendelor care ne-au format cultura, e rândul altor femei să iasă la lumină: Elena și Clitemnestra, numele din spatele celui mai devastator război al mitologiei. Prin ochii lor privim acum asediul Troiei, dar și propriile lupte pentru independență și putere.
Flăcările, Sophie Haydock, editura Humanitas Fiction
Un volum de ficțiune istorică ce reconstituie viețile a patru dintre femeile care au pozat pentru arta erotică și revoluționară a lui Egon Schiele în Viena efervescentă a începutului de secol XX, dominată de război și epidemia de gripă spaniolă: Gertrude, sora posesivă, Walburga Neuzil, amanta lui, și surorile Edith și Adele Harms, care visează să-i devină soții.
Spre Betleem, agale, Joan Didion, editura Trei
Primul volum de nonficțiune al scriitoarei americane care a devenit un reper nu doar pentru proza elegantă, dar și pentru analiza teribil de lucidă, conține eseuri și reportaje care surprind lumea din jur cu o detașare bizară. Perspectiva ei de observatoare necruțătoare este aplicată când mișcării hippie, când unor incidente violente, surprinzând tensiuni nebănuite și detalii cruciale, dar mai presus de orice adevăruri pe care nimeni nu le constatase până atunci.
Femei la graniță. Ce ne scriem când nu ne citește nimeni, Alexandra Rusu, Maria Tănăsescu, editura Trei
Un potret scris la două mâini al unei prietenii în care intimitatea nu cunoaște bariere, dar testează neîncetat limite, o colecție de scrisori care sondează adevărurile și dezamăgirile vieții, dar și adâncimile memoriei, cu onestitate și cu un fidel spirit de observație, și mai ales o carte despre o feminitate vindecătoare și despre o prietenie mai prețioasă ca orice.
Viața are abonament pe toate liniile, Diana Popescu, ZYX Books
Poveștile Bucureștiului răsună mai bine în mers, și astfel le surprinde autoarea, într-o sumedenie de instatanee pline de umor, furate din mijloacele de transport în comun: conversații, ironii, trăiri, zumzete, incidente, toate alcătuiesc o hartă a unui oraș pestriț, plin de personaje, chipuri și emoții pe care cineva chiar trebuia să le arhiveze la un loc.
Citește și:
Celebrități care au regrete despre unele ținute neinspirate purtate pe covorul roșu
Foto: PR, Shutterstock