Carré Otis: supermodel, scriitoare, supraviețuitoare

Carré Otis, topmodel, autoare și activistă, vorbește în exclusivitate pentru ELLE România, cu Doris Sângeorzan, despre eforturile ei de a crea un moment #MeToo într-o industrie a modei în aparență glamour, dar în realitate plină de abuzuri.

Cei din generaţia mea probabil că au auzit de Carré Otis drept una dintre marile frumuseţi din generaţia supermodelelor anilor ’90 (deși și-a făcut debutul ca model în anii ’80, iar cariera ei continuă și azi). S-a născut în San Francisco și se consideră o „California girl”. Descoperită la 17 ani de un agent local în San Francisco, unde locuia cu prietenul ei după ce fugise de acasă, Carré este recrutată de renumita agenţie Elite, care iniţial o aduce la New York, și apoi o trimite la Paris, unde prima victorie profesională este apariţia ei pe coperta ediţiei franceze a revistei ELLE, în aprilie 1986. Este unul dintre topmodelele care ulterior au apărut pe cele mai multe coperte de reviste prestigioase, în ediţii din toată lumea.

Dar începutul ei ca model nu a fost deloc promiţător. Nu întâmplător, prima mea întrebare este legată de felul în care se obţinea la acea vreme o astfel de copertă. Am citit, în volumul ei de memorii, Beauty, Disrupted, că acest prim succes profesional a avut loc în timp ce era abuzată de agentul ei, Gérald Marie, și că a trebuit să se dezbrace complet în faţa redactor-șefei, Odile Serron. Deși e clar că Odile a fost impresionată de Carré Otis, am întrebat-o cum vede, retrospectiv, o victorie profesională constând într-un casting în timpul căruia a fost sexualizată de o femeie într-o poziţie de putere, și care a coincis cu un moment în care ea se lupta cu abuz sexual și depresie? „Ăsta era tratamentul standard în industria modelling-ului, cu siguranţă, atunci, și probabil încă și acum într-o anumită măsură: să mergi la casting-uri la care erai tratată ca un obiect”, îmi răspunde Carré.

„Majoritatea femeilor care lucrau ca modele în perioada aceea încercau cum puteau să normalizeze acest gen de situaţie.” Cât de vulnerabile trebuie să fi fost, însă, modelele din ţări mai puţin dezvoltate, în fața abuzurilor sau traficului de ființe umane? „Nu pot și nu vreau să generalizez”, îmi declară Carré cu diplomaţie, „dar am observat că fetele care vin din ţări considerate mai sărace se confruntă adesea cu situaţii mai disperate, și poate că nu au alte resurse, ceea ce le face mai susceptibile abuzului și traficului sexual. Poate că nu au o familie care le sprijină atât de mult, mame care să-și permită financiar să-și însoţească fiicele la casting-uri, la ședinţe foto. De aceea cred că, în general, și nu mă refer doar la ţările din Estul Europei, fetele și băieţii din ţări mai sărace sunt mai expuși traficului de persoane.”

În 1986, Carré Otis se întoarce dezamăgită și traumatizată în California, unde locuiește pentru o scurtă perioadă la ferma unei moașe renumite și a soţului ei, ginecolog, care fondaseră o adevărată mișcare în jurul beneficiilor medicinei naturiste și principiilor budismului tibetan. Este primul său contact cu spiritualitatea budistă, care va avea un impact uriaș asupra vindecării și dezvoltării ei, devenind (alături de medicina indigenă) o reală busolă existenţială și una dintre cele mai puternice și constante ancore din viaţa sa.

În volumul său, publicat în 2011, cu câţiva ani înaintea mișcării #MeToo, Carré afirmă că deziluzia sa legată de prima experienţă ca model în Paris și Milano s-a datorat în primul rând felului în care ea și celelalte modele erau tratate de agenţi și de alţi bărbaţi. Mărturisește în carte că a fost violată, la 17 ani, de către agentul său francez, Gérald Marie, președintele filialei europene Elite Model Management, o figură importantă în lumea modei și azi, când servește ca chairman al agenţiei Oui Management. Incidentul a avut loc în apartamentul acestuia din Paris, unde Carré ocupa, la sugestia lui, o cameră, și unde multe alte modele minore au fost găzduite înainte și după șederea ei. În același apartament locuia și Linda Evangelista, iubita oficială a lui Gérald, cu care s-a și căsătorit ulterior. Acesta a atacat-o pe Carré în camera sa, într-o noapte când Linda era plecată la o ședinţă foto.

În septembrie 2020, Carré Otis se număra printre cele patru femei care l-au denunțat pe Gérald de agresiune sexuală, de data aceasta în justiție, nu doar în scris, ceea ce a condus la o anchetă oficială. În februarie 2021, într-o victorie semnificativă pentru victimele agentului, cele 11 femei care l-au acuzat până în prezent au fost audiate la Paris de Brigada de Protecţie a Minorilor, deoarece în perioada în care au avut loc majoritatea incidentelor (anii ’80 și ’90) femeile respective erau minore.

Iar un al doilea agent francez, Jean-Luc Brunel, fostul președinte al agenţiei Karin Models, a fost arestat în decembrie 2020, și acuzat de abuz și hărţuire sexuală, viol asupra minorilor și trafic de persoane. Cazul lui Brunel este legat de cel al magnatului pedofil Jeffrey Epstein, primul folosindu-și contactele din lumea modelling-ului pentru a-i procura lui Epstein minore, unele în vârstă de doar 12 ani. Acuzaţiile împotriva lui Brunel datează cu mult dinaintea asocierii cu Epstein: într-un segment din 1988 al emisiunii americane 60 minutes, jurnalista Diane Sawyer a intervievat, după o investigaţie de șapte luni, tinere modele care l-au învinuit pe Brunel că le-a drogat, violat și ameninţat că, dacă refuză să întreţină relaţii sexuale cu el sau cu alţi bărbaţi, carierele lor vor suferi.

Îi spun lui Carré că mi se pare surprinzător că a durat atât de mult să se nască o mișcare #MeToo în lumea modei, comparativ cu industria entertainment-ului. „Este incredibil”, îmi răspunde, „și cred că o parte din motiv o reprezintă ideile preconcepute legate de lumea aceasta. Conform uneia dintre aceste idei aberante, dar adânc înrădăcinate, dacă ești frumoasă, dacă lucrezi într-o industrie strălucitoare și pari, din afară, că ai o viaţă luxoasă și sclipitoare, nu ar trebui să te plângi. Sau, conform unei alte idei la fel de absurde, dacă aceste fete vor și aleg să intre în industria modelling-ului, ele ar trebui să se aștepte să fie tratate așa, pentru că asta este natura acestei industrii, ceea ce e ridicol. Dar mentalitatea aceasta e pe cale să se schimbe, pentru că modelele au drepturi, la fel ca oricine altcineva.”

Cu toate că există numeroase acuzaţii oficiale și o anchetă în desfășurare în Franţa legată de abuzurile sexuale de care este învinuit Gérald Marie, pe care unele surse media îl prezintă ca pe echivalentul lui Harvey Weinstein în industria modei, aceleași surse exprimă frustrare pentru lipsa acţiunilor clare din partea sistemului legal francez.

O întreb pe Carré Otis cât de aproape sau de departe se află sistemul legal francez, acum, de arestarea lui, și care este motivul pentru care acest lucru nu se întâmplă. „Obstacolul principal este termenul de prescripție”, îmi răspunde ferm. „Iar, la o scară mai mare, cred că este o întreagă cultură care spune că este OK ca acești bărbaţi să se poarte ca niște pedofili și prădători sexuali și, din această cauză, multe femei nici nu ar vrea să fie în aceeași încăpere cu acești bărbaţi și să depună mărturie. De aceea autorităţilor din Franţa le este greu să convingă mai multe femei să depună mărturie. Dacă aceste cazuri ar fi investigate și judecate în SUA”, adăugă ea, „aici exista ceva ce se cheamă o fereastră deschisă reglementată de fiecare stat. În statul New York, de exemplu, există această așa-zisă fereastră deschisă, pentru că atunci când eu am fost abuzată sexual eram un copil, eram minoră, așa că bărbatul în cauză ar putea fi tras la răspundere, chiar dacă abuzul a avut loc cu câteva decenii în urmă. Deci în Franţa avem de-a face cu un sistem legal foarte arhaic.” Şi totuși, celălalt agent incriminat, Jean-Luc Brunel, tot francez, a fost arestat în Franţa, acum câteva luni. „Da, pentru că, în cazul lui, au fost femei ale căror acuzaţii s-au încadrat în termenul de prescripţie”, îmi explică Carré.

Victorious Angels, un grup de suport fondat de Carré pentru femei care au fost abuzate sexual, în special de către Gérald Marie și Jean-Luc Brunel, ar putea juca un rol important în descoperirea unor abuzuri mai recente comise de Marie, incidente care să se încadreze în termenul de prescripţie din sistemul francez, circumstanţe care să accelereze ancheta actuală. „Victorious Angels a fost creat pentru ca alte supravieţuitoare să poată să ne găsească”, mărturisește Carré. „Avem o avocată care ne reprezintă în Franţa, și încurajăm puternic orice femeie care are o poveste similară cu a mea și cu a altor femei din acest grup să facă un pas în faţă. Ştim că nu este un pas ușor de făcut, este mult mai ușor să povestim despre aceste lucruri altora decât să intrăm în sistemul legal, și tocmai de aceea noi oferim o reţea și un proces de sprijin de care vedem că multe femei au nevoie.”

Și incidentele de hărţuire sexuală, chiar dacă mai puţin brutale, au caracterizat o perioadă din viaţa și cariera lui Carré. Ea descrie în cartea ei o cultură europeană în care modelele erau obligate să meargă la cine și petreceri unde erau aproape oferite de către agenţi unor bărbaţi dispuși să plătească. Dacă refuzau, modelele erau penalizate profesional: nu mai erau trimise la casting-uri, nu mai erau recomandate pentru joburi etc. Şi pentru că în acea epocă drogurile erau omniprezente, ele erau folosite tot pentru a controla și profita de tinerele modele, încurajate de agenţi să consume cocaină, și uneori abuzate sexual după ce consumau băuturi alcoolice în care aceiași agenţi (și complicii lor) strecurau substanţe care le făceau pe adolescente să-și piardă temporar cunoștinţa și memoria.

Pentru Carré, accesul facil la droguri a dus, așa cum mărturisește cu francheţe în cartea ei, la o adicţie scurtă dar puternică de heroină în anii ’90, când aceasta era substanța la modă în industrie, fiind pentru ea și un mod de a evada din realitatea nefericită a primei sale căsătorii (cu actorul Mickey Rourke). O întreb cu ce prejudecăţi s-a confruntat atât în perioada dependenţei, cât și în timpul dezintoxicării și recuperării prin care a trecut. „Depinde pe cine întrebi și cu cine îţi petreci timpul. Cred că industria modelling-ului a aprobat și sprijinit folosirea drogurilor, mai ales în anii ’90, când ele reprezentau o parte normală a vieţii. Dar eu îmi analizez viaţa dintr-o perspectivă foarte diferită, datorită practicii mele spirituale, așa că mă reîntorc pe calea mea spre vindecare. Şi în acea lume, în lumea în care trăiesc eu, nu există judecăţi și stigme în ceea ce privește pașii pe care oamenii trebuie să-i facă pentru a se vindeca, indiferent care sunt aceștia.”

După ce se întoarce din Europa și petrece puţin timp la ferma din California, unde se repune pe picioare psihic, Carré decide să continue să lucreze ca model. Printr-un agent din San Francisco, este remarcată de celebrul fotograf Herb Ritts, care vrea să o fotografieze pentru ediţia germană a revistei Playboy, pe care Carré o detesta. Acceptă oferta datorită renumelui fotografului, dar și faptului că acesta era gay. Se dovedește a fi întâlnirea și sedinţa foto care nu numai că o aduce pe Carré înapoi în industria modei, ci o și propulsează în topul ei. În numai câteva luni, este fotografiată pentru toate revistele de marcă – ELLE, Vogue, Harpers Bazaar, Marie Claire, Allure, Cosmopolitan –, și pentru campanii Revlon, Calvin Klein, Donna Karan și Blumarine, de către cei mai renumiţi fotografi (Richard Avedon, Arthur Elgort, Patrick Demarchelier, Bruce Weber, Helmut Newton). Își aduce aminte mai ales de campania pentru brand-ul Guess, fotografiată în 1988 în Italia de Ellen von Unwerth. Poate, recunoaște Carré, și pentru că s-a simţit mai confortabil să fie fotografiată în postura de sex-simbol de o femeie, o raritate la nivelul fotografiei de top (și atunci, și acum). Subliniază că a apreciat în mod deosebit și colaborarea cu fotograful Peter Lindbergh. Imaginile lui caracteristice alb-negru, în care a imortalizat-o, în special pentru calendarul Pirelli, rămân iconice.

Înainte să-i citesc cartea, știam despre Carré că a avut o relaţie foarte mediatizată cu Mickey Rourke. S-au cunoscut în 1989, pe platoul filmului Wild Orchid, un thriller erotic care a reprezentat debutul cinematografic al lui Carré. Întâlnirea a reprezentat începutul unei relaţii pline de pasiune și marcate de controverse, urmărită obsesiv de paparazzi. Deși Carré Otis preferă azi să discute despre orice altceva decât despre acea relație, în carte descrie pe larg anii alături de el, inclusiv căsătoria, între 1992 și 1998. În afară de începutul idilei, legătura lor bifează toate caracteristicile unei relații toxice de putere. Semnele viitoarelor conflicte sunt acolo de la început: Mickey o izolează în lumea lui și îi controlează obsesiv toate aspectele vieţii, este extrem de gelos, în timp ce are legături cu alte femei, și se opune categoric carierei ei, sabotându-i oportunităţile profesionale, cum a fost un contract de aproximativ un milion de dolari cu brand-ul Helena Rubinstein, și ameninţând oameni cu care ea lucra. Neînţelegerile se ţin lanţ și escaladează, iar în 1994 Mickey este arestat pentru violență domestică. Divorţul se produce patru ani mai târziu, când o prietenă și o terapeută o ajută pe Carré să găsească puterea de a face în sfârșit acest pas.

Liberă să lucreze din nou, Carré primește în 2000 oferta de a apărea în ediţia Millenium Swimsuit a publicaţiei Sports Illustrated, un job rezervat anual modelelor de top. Carré Otis a făcut istorie cu această ocazie, fiind, la (doar) 30 de ani, cel mai în vârstă supermodel care a apărut vreodată in ediţia Sports Illustrated Swimsuit. Ca multe alte victorii profesionale, reușita a venit la pachet cu o mare încercare – o serie de probleme de sănătate cauzate de anorexia de care suferea încă din adolescenţă. Medicul a informat-o că avea în inimă trei găuri, care au fost înlăturate chirurgical, dar Carré a fost nevoită să-și schimbe regimul alimentar pentru a-și salva viaţa. În urma noii diete, greutatea ei s-a schimbat, și a decis să continue să lucreze ca model plus-size. În această perioadă a apărut în campanii și prezentări pentru brand-uri plus-size ca Marina Rinaldi și Elena Mirò, pentru compania de bijuterii Breil, și în reviste ca O (realizată de Oprah Winfrey) și Mode.

Problemele de sănătate, alături de traumele psihice severe, au readus-o la spiritualitatea cu care a avut un contact iniţial la întoarcerea din Europa, după primele experienţe ca model. „Am fost introdusă în budismul tibetan când aveam 17 ani. Îl practic zilnic, și s-a dovedit a fi un sprijin incredibil pentru mine de-a lungul vieţii. Cam cu 10 ani în urmă am realizat că, înainte de doctori și spitale, au existat specialiști medicali indigeni care foloseau pentru vindecare doar plante, dar care aveau un efect mult mai spiritual, așa că am început să lucrez cu șamani, și apoi am fost în disciplina spirituală Bwiti, practicată în Gabon, și mult mai apropiată de budismul tibetan, în sensul că este o filosofie și un mod de a trăi care implică o conexiune cu aceste plante. Așa că am fost în Africa de două ori pentru a fi iniţiată în această genealogie, care este cea mai veche de pe planetă, deoarece, dacă stai să te gândești, toți avem ADN care provine din Africa. Şi înţelepciunea și tradiţiile lor au un mod foarte puternic și eficient de a acţiona, de a rezolva probleme fizice și spirituale mai rapid decât prin a merge la terapie.”

Îi spun că mi se pare impresionant că a reușit să performeze la un nivel atât de înalt trecând prin abuzuri serioase și luptându-se cu adicţii și cu anorexia. Când o întreb ce crede că a ajutat-o să ţintească sus, să supravieţuiască și să învingă atâtea traume, și acum să lupte să schimbe lumea pentru femei, îmi spune: „viaţa mea spirituală a fost mereu sursa mea de putere, și m-a ajutat să mă vindec de abuzurile prin care am trecut. Şi da, probabil că am o forţă interioară pe care am reușit s-o accesez, și care m-a făcut să perseverez.”

În prezent, pe lângă modelling (este reprezentată de o agenție condusă de femei, Iconicfocus Models) și lucrul la următoarea sa carte (chiar despre practica ei spirituală), Carré este implicată în organizaţii și grupuri care încearcă să schimbe industria modei, mai ales în ceea ce privește siguranţa și drepturile modelelor. Industria are nevoie de un moment #MeToo, declară cu convingere Carré. „În momentul acesta sunt foarte concentrată pe eforturile mele de a face această industrie un loc mai sigur, pentru că este o industrie care nu a fost niciodată reglementată, ceea ce a permis unor criminali să profite de fete tinere mult timp, și acum suntem în sfârșit în poziţia de a-i identifica. În acest sens, pe lângă activitatea legată de grupul Victorious Angels, sunt foarte dedicată muncii mele alături de Model Alliance, o organizaţie non-profit din New York, care promovează un tratament corect și oportunităţi egale la locul de muncă, dar și prevenirea și pedepsirea abuzului de orice fel în ceea ce privește nu doar modelele, ci toate persoanele care desfășoară o activitate profesională în industrie. În 2018, Model Alliance a lansat programul RESPECT, menit să protejeze modelele împotriva abuzului sexual. Sunt curioasă dacă sunt brand-uri care au semnat deja programul RESPECT. „Încă nu, dar”, continuă cu încredere Carré Otis, „acum avem o șansă mai mare și un sprijin mai puternic decât am avut vreodată sa realizăm asta, pentru că sunt din ce în ce mai multe grupuri (și mai mari) care vin la noi și cer asta, așa că în lunile următoare vom avea mai multe atuuri și influenţă decât am avut vreodată să convingem aceste brand-uri să semneze programul, chiar și în Franţa.”

O întreb ce sfaturi le-ar da fetelor tinere pe care le întâlnește prin Model Alliance, și care vor să înceapă o carieră de model. „Sfatul meu este că industria de modelling nu este în momentul de faţă un loc pentru fetele tinere, și sper că ele lucrează cu ele însele pentru a-și construi o identitate puternică, și că își găsesc un agent foarte bun și de încredere, care le protejează. Iar dacă ești un tânăr model, devino membru al Model Alliance, găsește-ţi un mentor și oameni care te sprijină. De fapt, ăsta este unul dintre beneficiile organizaţiei – că, pentru prima dată în istoria industriei, există un loc unde poţi să mergi să raportezi comportamentul sexual inadecvat. Înainte de existenţa ei, dacă ţi se întâmpla ceva deplasat sexual într-un studio foto sau în timpul unui job, nu exista nici un loc, nici o platformă unde puteai să raportezi un asemenea incident.” Carré le îndeamnă pe femei să-i urmeze exemplul și să vorbească despre abuzuri și nedreptăţi, iar pe cei care sunt martori la ele să acţioneze, pentru a nu deveni complici. „Eu folosesc toate platformele mele sociale să le transmit oamenilor că, dacă vreodată a fost momentul potrivit să vorbească despre abuzuri, acel moment este acum, și dacă aleg să tacă, rămân cu conștiința încărcată”, afirmă cu convingere. „Cu atât mai mult cu cât avem o șansă reală să facem progres în aceste cazuri, și atunci oameni asociaţi, apropiaţi, și implicaţi în vreun fel vor primi citaţii, așa că e mai bine să fie de partea noastră, decât să fie și complici și chemaţi mai târziu să apară înaintea instanţei. Doar am văzut cu toţii cât de bine a funcţionat complicitatea pentru Ghislaine Maxwell.” (asociata acum arestată a lui Jeffrey Epstein, care își așteaptă procesul, n.red.)

Îi spun la finalul conversației noastre că mi se pare important că din povestea ei rămâne rezultatul pozitiv al căutărilor și eforturilor ei de a se vindeca, care au dus la transformarea sa profundă, în urma căreia a găsit și un nou partener de viaţă, împreună cu care are două fiice. „Cred că atunci când o femeie pășește pe deplin în puterea și autenticitatea ei, felul în care ea interacţionează cu toate zonele și aspectele vieţii sale se schimbă, și vine dintr-un mod de a fi puternic și asumat. Pentru unele dintre noi este mai ușor să evoluăm în mod natural către această autenticitate și putere care există în fiecare dintre noi, în timp ce altele trebuie să trecem printr-un proces de vindecare pentru a ajunge acolo, și odată ce realizăm asta (lucru care implică o dezvoltare continuă), felul în care abordăm absolut totul în viaţa noastră vine dintr-un loc solid și adevărat”, conchide Carré Otis, cu luciditatea celei care a trecut prin multe.

„Chiar și modul în care lucrez azi în faţa aparatului foto vine dintr-un punct de vedere autentic al celei care sunt acum, adică o femeie puternică și asumată. Nu mai trebuie să fiu senzuală și sexy ca să fiu puternică, ci să fiu prezentă, echilibrată, să fiu eu însămi.”