Carmen Gavrila – un reporter care deschide portile Orientului

Multi dintre noi ne facem un titlu de glorie din faptul ca nu avem televizor, ca nu ne uitam la stiri, ca nu ne intereseaza ce se intimpla in lume. Pina sa citesc Revolta Orientului, cartea lui Carmen Gavrila, corespondent pe probleme externe al postului Radio Romania Actualitati, Orientul Mijlociu era un loc indepartat pe harta, unde se intimpla revolutii, razboaie civile si atentate. Pret de 300 de pagini, am primit cea mai clara si mai complexa lectie despre istoria recenta a uneia dintre cele mai fierbinti zone de pe glob, o zona in care fenomenele sociale si politice sint atit de complicate, incit nici o stire televizata, nici un talk-show sforaitor nu poate avea ambitia ca le acopera cu adevarat.

Scrisa dupa notitele adunate in peste 20 de deplasari in Iran, Libia, Siria, Fisia Gaza sau Liban, cartea a pornit de la relatari si interviuri pe care Carmen le-a avut cu importanti lideri de stat si reprezentanti ai miscarilor religioase din regiune, la care a adaugat impresii si concluzii din propriile experiente avute intr-un spatiu pe care il indrageste si pe care il asociaza in multe privinte cu Romania.

ELLE: Cum ai ajuns de la studiul limbii persane in facultate la job-ul de corespondent de razboi?
C.G.: Cind eram mica, citeam din biblioteca alor mei mai ales povestile nemuritoare din Orient, dupa care prin gimnaziu mi se fixase ideea sa fac orientalistica sau istoria religiilor, cu Eliade portdrapel, evident. Cind a fost vorba sa dau la facultate, ma gindeam sa dau la hindi, numai ca hindi se facea din doi in doi ani si in anul respectiv nu era, asa ca am ales persana. Eram fascinata de zoroastrism, vechea religie de dinainte de Islamul actual, asa ca nu am stat foarte mult pe ginduri. In timpul facultatii mi-am dat seama ca era o alegere prea academica si ca eu nu prea aveam stare. Imi place sa studiez si sa citesc mult si acum, dar am nevoie sa si povestesc altora, si nu unui cerc restrins, cum se intimpla de obicei in spatiul academic. Asa am ajuns sa lucrez la radio, mai intii in departamentul Social, dupa care pe Externe, iar in 2004 am ajuns prima oara in Iran, la niste alegeri parlamentare. Culmea e ca aia a fost prima mea iesire din tara.

ELLE: Banuiesc ca a fost un soc cultural…
C.G.: Nu chiar, pentru ca, intr-un fel, eram pregatita. Fusese visul meu de ani de zile sa ajung in Iran, dar tara asta mi-a intrecut toate asteptarile. Era totul mult mai fain si mai viu decit citisem. Foarte multe lucruri pe care le citisem despre Iran erau prea in alb si negru, iar eu acolo am descoperit o lume foarte nuantata, cu foarte multe contraste si paradoxul e ca mi s-a parut ca seamana foarte mult cu Romania, in sensul ca nici Romania nu poate fi etichetata si ambalata prea usor. Dupa Iran au urmat restul: Liban, in timpul razboiului din 2006 dintre Hezbollah si Israel, Fisia Gaza…

ELLE: Care a fost, dupa tine, cea mai periculoasa deplasare?
C.G.: As zice ca cea din Egipt, din timpul revoltelor din 2011. E mult mai usor sa te feresti cind ai de-a face cu un razboi clasic, ca acela din Liban, in care aviatia israeliana arunca anunturi inainte sa bombardeze, ca sa fie evacuata populatia civila. In Gaza, de asemenea, daca ai un fixer (un localnic care te insoteste unde ai treaba), esti cit de cit protejat. In Egipt, in schimb, eram absolut singura in mijlocul unei multimi despre care nu stiam in ce directie o va lua. E greu de anticipat psihologia maselor, nu stii ce anume o sa le declanseze furia. Erau momente de acalmie, dupa care izbucnea cite ceva de la un nimic. Cel mai grav era cind te trezeai prins intre doua tabere, pro si anti-Mubarak.

Pe mine era sa ma calce o camila, in timp ce fotografiam protestatarii. Am avut noroc ca in ultimul moment m-a tras cineva de brat. Ar fi fost culmea: marele corespondent de razboi, calcat de o camila! Toata lumea moare eroic, numai eu calcata de camila. Tipic mie! (ride) Nu spun ca nu au fost momente in care mi-a fost frica. Dar se pare ca am singe rece in momentele de criza. Odata, in timpul deplasarii din Liban, am mers sa transmit pentru radio dintr-un oras pe nume Tir, pentru ca acolo erau amplasate antenele de sateliti si toti jurnalistii mergeau acolo sa isi faca transmisiunile. Aviatia israeliana anuntase ca la ora 6 va bombarda drumul dintre Tir si Saida, oraselul in care stateam, pe cind eu la 5,45 am avut transmisiunea. La 5,55 am plecat din Tir cu o masina inchiriata. Am mers cu 200 la ora intr-un hirb, pe niste drumuri care mai fusesera bombardate, cu geamurile lasate, pentru ca daca ar fi explodat ceva in preajma masinii, cioburile ar fi sarit inspre noi. In urma se ridicau flacari si exploziile se apropiau tot mai mult in spatele masinii. Cind am ajuns in sfirsit in Saida, nu-mi mai simteam fata de la vint. In seara aia, am sarbatorit mincind inghetata. Lucrurile astea marunte te tin normal la cap, indiferent ce s-ar intimpla. Altfel sint un om destul de emotional, dar cind e o situatie de criza, sint cel mai calm, calculat si cu capul pe umeri om pe care il cunosc. Asta m-a facut sa ramin intreaga la minte, pentru ca am vazut o gramada de orori pe acolo… Am vazut cum, dupa bombardamente, ultimii membri ai unei familii de musulmani cautau printre darimaturi rudele disparute si adunau pe o patura resturi carbonizate de corpuri umane. Mirosea ingrozitor. A trebuit sa-mi fac treaba, sa vorbesc cu oamenii aia, sa-i intreb ce s-a intimplat, sa fac fotografii. Cind am ajuns la hotel, am facut trei dusuri si tot mi se parea ca imi miroase pielea a carne carbonizata. Toate astea mi le pun intr-o cutiuta si le rezolv mai tirziu, cind sint in siguranta. Atunci, pe loc, nu ai voie sa te lasi influentat, ca o iei razna.

ELLE: Ca jurnalist, ce masuri de siguranta iti iei cind pleci intr-o zona de conflict?
C.G.: Tu ma intrebi cum e cu jurnalistii romani sau cu cei straini? Pentru ca cei de afara pleaca cu o echipa intreaga de securitate, cu fixeri, cu masini blindate. Chiar ma uitam cu jind la echipa BBC, in care, in jurul unui reporter, roia o armata de producatori, cameramani si bodyguarzi. Pe cind eu eram singura. Pe de alta parte, esti mai protejat asa, pentru ca nu iesi in evidenta. Lucrind pentru radio, mie nu-mi trebuie mare lucru: un aparat de inregistrat si unul de fotografiat. Totusi cred ca cea mai buna masura de siguranta pe care ti-o poti lua este sa te documentezi foarte bine. Trebuie sa stii nu doar ce se intimpla in tara respectiva in ultimii doi-trei ani, trebuie sa stii si istorie, si cultura locala. Eu citesc foarte multa literatura din regiune pentru ca asa aflu cum gindesc oamenii, ce ii misca; ascult muzica lor traditionala. Am vazut foarte multi jurnalisti care umbla cu fixer-ul dupa ei, cu translatorul sau prefera sa ia declaratii doar de la vorbitorii de limba engleza. Dar in felul asta nu au acces la toate categoriile de populatie de acolo. Vin, executa rapid ce au de facut si pleaca. E atit de important sa stai acolo, sa te plimbi, sa-ti faci cumparaturile de unde si le fac ei. Eu mereu am incercat sa ma amestec cu oamenii. In Iran am stat intr-unul din cartierele obisnuite, cu clasa medie, ba chiar saraca. Am luat cina cu ei, am fost in casele lor, am stat pe jos, am mincat pe jos.

ELLE: Cum ai ajuns in casele lor?
C.G.: Mie mi-a fost mai usor sa ma apropii, asta si pentru ca Romania e vazuta in continuare destul de bine in Orient. Oamenii mai in virsta nu au uitat de legaturile pe care tarile lor le-au avut cu Romania comunista. Unii isi mai aduc aminte de tractoarele romanesti, de Nadia Comaneci, de Hagi, mai nou si de Mutu. Revenind la ce m-ai intrebat, sint oameni primitori, mai ales daca nu te uiti de sus la ei, daca te vad ca esti politicos, ca ii tratezi omeneste, ca nu ai prejudecati in privinta lor. Asta nu inseamna ca trebuie sa-ti pierzi identitatea. Eu nu uit niciodata ca sint Carmen Gavrila, romanca, crestin-ortodoxa, cu educatia cutare, cu principiile si cu valorile mele. Am vazut jurnalisti intoxicati de Orient. Orientul poate sa te cucereasca si sa te fure cu totul si atunci iti pierzi complet obiectivitatea.

ELLE: N-ai preluat nimic din stilul de viata intilnit acolo?
C.G.: Ce am preluat a fost o narghilea facuta manual pe care am folosit-o in citeva ocazii, cind au mai venit prieteni in vizita. Si da, imi plac unele broderii orientale, pe care le-am adoptat pe citeva haine. Dar cam atit. Am invatat foarte multe din felul lor de a gindi, am realizat ca exista un spatiu in care timpul curge altfel decit la noi, ca oamenii se raporteaza altfel la munca, la proprietate, la consum. Evident ca isi fac griji pentru ziua de miine, evident ca ar vrea o situatie mai buna pentru copiii lor, mai ales acum, ca a explodat in Orient o generatie care n-are nici o legatura cu cea a parintilor lor. Eu in carte am incercat sa surprind contrastele astea. Cind am ajuns in Iran, in zona de nord a Teheranului, care e foarte bogata, foarte hip, am ramas socata sa vad pe strazi masini extraordinar de scumpe. Una dintre tensiunile din Orient este cauzata fix de polarizarea asta extrema: e o diferenta foarte mare intre patura foarte subtire a bogatilor si marea majoritate care este foarte saraca.

ELLE: Care sint cele mai intilnite prejudecati legate de zona islamica in Europa?
C.G.: In primul rind cea clasica, in care Islamul este echivalat cu terorismul, ceea ce e o prostie. Intr-adevar, e o monstruozitate ce fac oamenii astia, care invoca ideologiile de inspiratie islamica pentru a ucide. E ca si cum as scoate eu niste pasaje din Biblie, pe care le interpretez cum vreau eu, dupa care incep sa omor in numele Domnului. Problema e ca in Islam, pe linga Coran, de o mare greutate religioasa sint si spusele Profetului, care multa vreme au fost transmise pe cale orala, dupa care au fost transcrise. De multe ori lideri religiosi folosesc credinta in interesul lor, punind accentul mai mult pe spusele Profetului decit pe Cartea Sfinta. Am intilnit asa-zisi lideri religiosi islamisti care nu citisera in viata lor Coranul. Pe linga asta, in Islam si in dreptul islamic se pune mult accentul pe interpretare.

Dar cu toata interpretarea, pina la urma, nici o religie din lume nu spune sa omori. Asta ar fi una din cauze. Pe de alta parte, foarte multi musulmani s-au stabilit in Uniunea Europeana, dar nu au reusit sa se adapteze aici. (Nu au putut adopta valorile europene si atunci s-au izolat in comunitati inchise. De multe ori valorile lor intra in conflict cu lumea din jur si e normal sa fie asa, pentru ca Europa a avut alt parcurs istoric. Si atunci ce te faci cu acesti cetateni europeni – ca ei nu mai sint imigranti – care nu inteleg sa respecte principiile de aici si pentru care primeaza in continuare cultura din care au venit? Multi dintre ei nu au acum locuri de munca, traiesc din ajutoare sociale si asta pune presiune pe ceilalti cetateni. Acum citeva zeci de ani, Germania a avut nevoie de mina de lucru si a incheiat un acord cu Turcia, in urma caruia au venit numerosi muncitori turci care nici pina in ziua de azi nu vorbesc germana. Nu s-au gindit ce vor face cu acesti oameni cind nu vor mai avea nevoie de ei. Nu poti da vina doar pe unii sau doar pe altii. Pur si simplu asta se intimpla cind iei decizii fara sa gindesti in perspectiva.

ELLE: O intrebare pe care revista ELLE nu o poate ocoli. Care mai este acum statutul femeilor in Orient?
C.G.: Toata lumea spune ca Arabia Saudita este spatiul cel mai restrictiv, in care femeile nu au loc in zona publica. In Iran iarasi se face caz foarte mult de incalcarea drepturilor femeilor si copiilor si da, toate rapoartele astea sint corecte. Dar tot in Iran sint si cele mai multe asociatii de femei si acestea sint foarte dinamice. Am asistat la multe proteste ale asociatiilor de femei in fata Parlamentului iranian, cind si-au dat salurile jos de pe cap in semn de protest. Uneori au luat si bataie, alteori dadeau si ele. Iraniencele sint foarte bataioase, eu le admir foarte mult! 60% din studentii iranieni sint femei, iar asta se simte in societate. Asta a dus si la cresterea ratei divorturilor pentru ca acum orice femeie educata asteapta ceva mai mult de la viata. Acum femeile au alte prioritati: dupa ce termina liceul, vor sa dea la facultate si abia dupa aia se gindesc la casatorie.

Migratia majora dinspre sat spre oras, valabila in tot Orientul, duce la accentuarea acestor tendinte acum si pe viitor. Acum divortul este legal inclusiv in tribunalele islamice, nu doar in cele civile. E drept ca, in tribunalele religioase, daca o femeie este molestata, batuta sau chinuita de sotul ei, asta nu prea reprezinta un motiv de acordare a divortului. In schimb, daca femeia respectiva spune ca sotul ei nu isi indeplineste indatoririle de sot, divortul se pronunta foarte repede. Mergind mai departe, in Liban, eu ca femeie n-am cunoscut cine stie ce restrictii. Doar cind mergeam in zonele siite imi mai acopeream parul cu un sal, din respect pentru oamenii cu care faceam interviuri – asta daca era vorba de oameni cu convingeri religioase foarte puternice. In Gaza mi-am acoperit parul doar cind am vorbit cu purtatorul de cuvint al Hamas si cu un lider religios al Jihadului islamic.

ELLE: Chiar voiam sa te intreb: cum ai ajuns sa obtii acest interviu, ca de altfel toate interviurile pe care le-ai luat liderilor importanti din regiune?
C.G.: Asta-i secret profesional. (ride) Tot ce pot sa spun e ca, in timp, iti faci o retea de cunostinte, cunostintele respective la un moment dat stiu pe cineva care stie pe cineva si incet-incet ajungi acolo.

ELLE: Citind interviurile, ramii cu impresia ca si ei vor sa fie auziti…
C.G.: Toata lumea e dornica sa spuna ce are de spus. Dar un jurnalist trebuie sa fie foarte atent, pentru ca poate fi manipulat foarte usor. Eu am incercat sa adun opinii din toate taberele, tocmai ca sa creez o imagine de ansamblu, fara sa arunc eu comentariul. In ziua de azi asteptam atit de mult de la presa, incit am uitat sa dam informatia, am uitat sa dam background-ul si am uitat sa aratam viata din spatele deciziilor sau al intimplarilor istorice. Ca reporter, nu trebuie sa uiti nici o clipa ca niste oameni vor auzi materialul tau, il vor citi sau il vor vedea si la un moment dat vor lua poate o decizie in functie de asta. Iarasi, eu cred ca e o prostie imaginea asta romantata a corespondentului de razboi, acest personaj in spatele caruia explodeaza o bomba si el spune cum explodeaza bomba. Corespondentul de razboi trebuie sa-ti explice de ce a cazut bomba aia, nu ca a cazut, ca asta poti sa vezi si singur din imagine.

ELLE: Trecind la un subiect mai frivol, am citit in cartea ta ca operatiile estetice sint o moda in Orient…
C.G.: Da, si sint relativ ieftine. Un medic din Iran mi-a spus ca iranienii, atit barbatii, cit si femeile, vor sa scape de trasatura lor traditionala – nasul proeminent. Ce este interesant e ca toate operatiile astea duc spre un model occidental de frumusete. In plus, operatiile estetice au fost incurajate si de multi clerici…

ELLE: In ce fel au fost incurajate?
C.G.: Pe principiul ca Dumnezeu permite tot ceea ce imbunatateste viata omului. Si daca o asemenea operatie poate face asta, de ce sa nu o faci?! Exista site-uri unde poti sa pui intrebari clericului care te indruma si acolo sint si intrebari de genul: „Este corect din punct de vedere islamic sa-mi pun silicoane?'. Raspunsul este: „Da, cita vreme faci asta ca sa-ti imbunatatesti viata sau sa-ti multumesti sotul'. Povestea cu operatiile estetice a devenit si o chestiune de statut social. Sint tineri care isi bandajeaza nasul fara sa-si fi facut operatie, doar ca sa arate ca si-au permis financiar operatia respectiva. Extensiile de par sint si ele in mare voga, lenjeria intima Victorias Secret e adusa pe catiri de peste munti, prin contrabanda. Vorbesc de Iran acum, dar si in Liban gasesti toate brand-urile internationale. Dorinta de frumos reuseste sa treaca peste multe restrictii. Unele tinute sint facute in asa fel incit sa acopere tot ce trebuie acoperit, dar uneori, desi se vad numai palmele si fata, cusaturile, croiala, materialul sint atit de interesante incit tot iti atrag privirea. Bine, sint si cazuri, cum a fost cel al lui Catherine Ashton, reprezentanta pentru politica externa a Uniunii Europene, care, venita sa negocieze pe marginea dosarului nuclear iranian, s-a trezit ca decolteul sau, considerat prea adinc, a fost transformat intr-o maleta. Lucruri din astea se intimpla tot timpul si nu numai in Iran. Am vazut filme in care anumite parti considerate mai deocheate sint cenzurate.

ELLE: Nu si in filmele piratate…
C.G.: Nu. Acolo gasesti tot ce vrei, inclusiv porn…

ELLE: Ceea ce arata ca, in ciuda tuturor restrictiilor, de la cele vestimentare la interzicerea unor site-uri pe care hackerii le sparg ulterior, exista o subcultura unde totul functioneaza.
C.G.: Da. Asta si pentru ca la ei este o separare foarte puternica intre spatiul public si cel privat. Noi ne traim viata foarte mult in public, pe cind acolo spatiul public este clar restrictiv, toata lumea a invatat foarte bine regulile intre care te poti misca. Dar in spatiul privat nu sint cu nimic diferiti de noi. In Iran sint tineri care se inchid in casa cite trei zile si petrec acolo, baieti si fete, consuma alcool, asculta Eminem sau Rihanna, cum am auzit pe strazi si in Siria. Si apropo de Siria, inainte de tot ce se intimpla acum, a existat la un moment dat un decret prin care femeilor li se permitea sa fie clerici musulmani. Asta e ceva absolut iesit din comun.

ELLE: Cum de se intimpla astfel de „accidente'?
C.G.: Nu sint neaparat accidente. Spatiul acesta de care vorbim are niste resurse uimitoare, pe care, oricit le-ai studia, n-ai cum sa-ti dai seama cum de iese la iveala asa ceva. E ca si cum te-ai intreba cum de apare, dintr-un satuc sarac si fara electricitate din Romania, cine stie ce geniu. Oamenii au niste resurse nebanuite si asta e valabil peste tot, iar spatiul acela cald, in care aerul miroase a mirodenii si se aude strigatul imamului, scoate la iveala niste surprize pe care noi, occidentalii, nu avem cum sa le anticipam. Asta am incercat sa arat in cartea asta: ca locul acela e mult mai mult decit o tabla de sah pe care se misca tot felul de interese locale si externe. E un spatiu in care se traieste, dar se traieste altfel. Am urit intotdeauna viziunile simpliste, asa cum eu, ca roman, ma necajesc cind lumea ma vede intr-o singura culoare. De aceea mi-am si ales meseria asta. Am trait atita vreme fara informatie pina in 89! A venit momentul sa ne dezvoltam si noi un soi de curiozitate, sa iesim din provincialism si sa ne pese un pic mai mult de ce se intimpla peste granite, pentru ca toate astea ne afecteaza direct. Granitele oricum sint permeabile astazi, traim intr-o lume globalizata. Ne afecteaza ce se intimpla intr-o tara din America Latina, daramite aici, peste Mediterana, la doi pasi de noi.

Carmen Gavrila este urmatoarea invitata a Clubului de carte ELLE. Cititi Revolta Orientului (Polirom) si urmariti site-ul www.elle.ro pentru a afla data exacta a intilnirii noastre.

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK