Care-i treaba cu violenta in muzica?

Zilele trecute, trupa Maroon 5 si-a lansat ultimul clip, pentru piesa Animals. Iar in clip, pe scurt, se intampla urmatoarele: Adam Levine, liderul trupei, lucreaza intr-un abator. Acolo o cunoaste pe o tanara femeie, jucata chiar de sotia cantaretului, Behati Prinsloo, devine obsedat de ea, o urmareste, o fotografiaza pe strada, fantazeaza despre ea in vreme ce o priveste din afara apartamentului ei, canta despre ea in camera frigorifica a abatorului, in timp ce loveste sau imbratiseaza animalele moarte atarnate pe carlige, incearca sa o abordeze pe femeie intr-un club, nu are succes.

Iar clipul se incheie, apoteotic, cu o scena de sex intre cei doi protagonisti, goi si acoperiti de sange. Videoclipul a cauzat ceva senzatie datorita continutului violent. Dar ce e nou aici? Mai nimic, dupa cum stim cele mai multe dintre noi, prea obisnuite deja sa vedem femei abuzate, urmarite si violate la televizor.

Doar ca lucrurile par sa se fi schimbat in vremurile recente, iar numeroase articole au criticat deja clipul si versurile piesei respective. Nu ca muzica ar fi realmente mai buna, dar nu despre asta vorbim aici. Jessica Valenti, editorialist pentru The Guardian, sublinia intr-un astfel de articol ca faptul ca Levine vorbeste intr-o piesa despre urmarirea unei femei in termeni ca pradare' si vanare' nu e mare lucru – pana la urma, doar in Statele Unite 3,4 milioane de femei sunt urmarite in fiecare an. Deci am putea usor sa consideram ca clipul vorbeste despre o realitate destul de cruda – si cred ca fiecare dintre noi stie senzatia pe care o avem atunci cand mergem spre casa noaptea, pe o strada intunecata, cu sentimentul ca suntem urmarite.

Doar ca clipul nu vrea sa atraga atentia asupra acestui tip de comportament atat de deranjant si indezirabil. Ci, daca analizam versurile, vrea de fapt sa spuna ca un astfel de comportament este justificabil si chiar sexy. Cum asa? Pai, barbatii sunt animale, dupa cum spune chiar titlul melodiei. Asta inseamna ca ei nu pot fi facuti responsabili de comportamentele lor violente fata de femei, nu? Pentru ca nu se pot abtine de la asa ceva, pentru ca este in natura lor sa fie pradatori.

Dar clipul celor de la Maroon 5, cum va ziceam, nu este nici pe departe o noutate. Clipurile si versurile misogine si chiar violente nu sunt nici pe departe inventii recente. Odata cu lansarea MTV-ului, si ganditi-va ca asta s-a intamplat cu vreo 30 de ani in urma, clipurile devenite dintr-o data accesibile maselor au inceput sa reflecte o realitate greu de digerat. Dar pe care, pana la urma, publicul a luat-o ca atare in asemenea masura incat a devenit, in ziua de astazi, aproape insensibil la astfel de probleme. Sexualizarea femeilor in clipuri nu e o treaba recenta. Madonna a facut-o, cei de la Duran Duran au facut-o, iar in ziua de azi o face toata lumea, de la Miley Cyrus la Taylor Swift.

Dar poate cea mai mare influenta au avut-o in acest sens piesele rap. Versurile lor penduleaza de la Bitches aint shit but hoes and tricks, lick on these nuts and suck the dick, get the fuck out after youre done and I hops in my ride to make a quick run' (Dr. Dre) la Slut, you think I wont choke no more, Til the vocal cords dont work in her throat no more?! Shut up slut, youre causing too much chaos' (pentru care ii putem fi recunoscatoare lui Eminem) sau Punch your bitch in the mouth just for talking shit'. Despre ce vorbesc, deci, aceste versuri? Ah, doar despre cum trebuie pedepsite femeile pentru ca vorbesc, pentru ca nu accepta dominatia masculina sau pentru ca nu respecta barbatii. Va suna familiar? Ar trebui. Doar ca ma tem ca multe dintre noi nu stam sa ascultam prea mult versurile atunci cand fredonam o melodie. Asa s-a intamplat si cu Blurred Lines, una dintre cele mai de succes piese ale anului trecut, promovata de foarte multe femei chiar pe retelele de socializare.

Ce vreau sa spun cu asta? Nu ca femeile au o parte de vina pentru tratamentul misogin care le este aplicat in muzica, dar ca nu sunt atente, de multe ori, la mesajele pe care astfel de clipuri le transmit despre ele. Si nu doar rapul sau hip-hopul transmit astfel de imagini. Si muzica rock are o istorie destul de tumultuoasa cand vine vorba de portretizarea femeilor drept raul absolut. Si, in general, cam orice tip de muzica (poate mai putin cea clasica) are de-a face, la un moment dat, cu violenta impotriva femeilor. Ganditi-va numai la una dintre cele mai populare balade romantice ale anilor 90: Where the Wild Roses Grow, cantata de Nick Cave si Kylie Minogue, vorbeste, de fapt, despre un barbat care curteaza o femeie pe care apoi o omoara.

Faptul acesta este cat se poate de explicit in videoclipul piesei, iar Nick Cave chiar a marturisit ca a scris melodia gandindu-se la cantareata australiana pentru care avea o obsesie de cativa ani buni. Daca ne gandim si la cartea lui, The Death of Bunny Munro, care are de-a face tot cu un comportament obsesiv fata de femei – si mai ales fata de Kylie Minogue – nu putem sa nu ne intrebam la ce s-o fi gandit Kylie atunci cand a acceptat sa faca parte din acest proiect.

Sigur, veti spune ca exprimarea artistica nu poate fi cenzurata in asemenea hal de dragul corectitudinii politice sau ca ideea romantica a indragostitului care isi omoara muza este una cat se poate de emotionanta. Si poate ca asa este, poate ca nu avem dreptul sa le spunem cantaretilor ce fel de subiecte sa abordeze in piesele lor, la fel cum nu le putem spune scriitorilor ce teme sa prefere. Dar putem, totusi, sa ne revoltam cand violenta impotriva femeilor capata niste proportii de-a dreptul grotesti?

Cantaretele hip-hop au facut-o, in parte. Intr-un gen muzical dominat de barbati, Salt-N-Pepa, Queen Latifah, Lauryn Hill, Erikah Badu, Missy Elliot sau Mary J. Blige s-au revoltat impotriva felului in care femeile sunt portretizate de industria muzicala si au adus o schimbare chiar din interiorul acesteia. Fiecare dintre ele si-au promovat statutul de femei independente in piesele lor, si au facut-o cu succes. Asta in timp ce Rihanna sau LilKim inca mai beneficiaza de pe urma obiectificarii femeilor – urmand intocmai retetele sexiste ale industriei si facand cariere frumoase.

Dar, daca tot am ajuns sa vorbim despre asta, poate ca alegerea ar trebui sa ne fie mai clara. Poate ca ar trebui sa luptam impotriva misoginilor care ne portretizeaza in piese in aceste feluri. Sau ar trebui sa acceptam, in cunostinta de cauza, acest statut. Tu ce ai alege, pana la urma?

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK