Zilele trecute treceam printre canalele TV fara sa ma gandesc la prea multe cand mi-a atras atentia un soi de reality show produs si gazduit de un canal romanesc. In emisiune, un barbat ii striga unei foste partenere de care se despartise de curand ca actualul ei iubit nu e cel mai bun pentru ea, pentru ca o bate. „Dar ce, tu nu m-ai batut? Tu nu ai dat cu pumnul, cu palma? Poate ca ma iubeste, si tu ai dat pentru ca ma iubeai.’ Citatul este aproximativ, caci nu garantez ca, in socul in care ma aflam, am retinut exact cuvintele. Dar ideea aceasta era. Bataia rupta din rai, bataia din dragoste este inca o data subiect pentru inca o emisiune.
Am inceput, deci, sa ma gandesc la asta. Stiu ca v-am mai povestit despre subiect, dar cum sursele sunt inepuizabile nu pot sa incetez sa vorbesc despre el. Ce mi-a atras atentia in mod deosebit de aceasta data, va ziceam mai sus, a fost conexiunea dintre violenta si iubire, una mai complexa si mai veche decat as putea eu sa discut aici. Dar sa incerc.
Tot meditand la subiect, am incercat sa imi dau seama cand am vazut pentru prima oara violenta impotriva femeilor la televizor, fara justificare si fara mesaj, doar pentru divertisment. Si, cum istoria TV-ului de la noi e limitata, m-am dus imediat cu gandul la Twin Peaks, probabil primul serial adevarat (si valoros) care a rulat vreodata pe micile ecrane din casele romanilor. Nu am idee cum vor fi fost serialele dinainte de acesta – nici varsta si nici contextul nu imi permiteau. Dar imi amintesc ca m-a socat inca de la prima vizionare cadavrul Laurei Palmer invelit in plastic, descoperit pe malul apei, cu buzele vinete si cu parul murdar.
Nu cred ca imaginea sa imi fi afectat cumva perceptia despre mine ca viitoare femeie (desi am vazut-o la o varsta la care nu cred ca le-ar mai fi, astazi, permis copiilor sa urmareasca astfel de experimente), dar cred ca mi-a aratat ceva mai important de atat. Ceea ce am vazut a fost o tanara femeie in postura de victima. Desigur, desi multi cred ca trendul violentei asupra femeilor de la TV a inceput de aici, eu nu pot sa confirm ipoteza aceasta. Da, poate ca Twin Peaks a nascut un gen, acela al filmelor si serialelor care au ca punct de plecare o fata moarta/abuzata/violata. Asta pot spune.
Daca ma uit numai la anii recenti, se vede cu ochiul liber cum o multime de alte productii TV pentru mase pleaca de la acelasi subiect. The Killing, un remake dupa un serial danez de succes, urmareste povestea unei fete omorate si a celor care investigheaza moartea ei. True Detective, drama psihologica cu Matthew McConaughey si Woody Harrelson in rolurile principale, pleaca de la aceeasi tema. The Bridge, The Fall, Top of the Lake, la fel. Nu ma intelegeti gresit, m-am uitat cu nesat la fiecare episod al dramelor TV despre care va povestesc. Dar nu vi se pare macar o clipa ciudat faptul ca peste tot e vorba despre femei omorate?
In aproape fiecare dintre productiile TV care au ales acest subiect, ca apoi sa il dezbata si sa il desfasoare in felul propriu, moartea unei femei – sau a mai multora, cand actiunea se intinde pe mai multe sezoane – e un fel de leitmotiv usor de inteles, usor de digerat si nespus de dramatic. Si se leaga uneori de obsesia cate unui barbat sau a mai multora pentru respectiva femeie. O obsesie aproape de dragoste, asa cum parea si copia palida din reality show-ul despre care va vorbeam mai devreme. Femeile acelea din seriale nu sunt aproape niciodata ucise de necunoscuti, ci de parteneri sau apropiati, oameni in care au suficienta incredere cat sa fie vulnerabile in fata lor.
Cum vine asta, deci? Care e treaba cu atata violenta la adresa femeilor la TV in 2014, un an in care, conform rapoartelor Amnesty International, cel putin una din trei femei a fost batuta, fortata sa intretina raporturi sexuale sau abuzata in vreun fel sau altul? Si e vreo legatura intre violenta aceea la adresa femeilor pe care o vedem atat de des la TV si cea din viata reala?
Am sa intind coarda si am sa spun ca da. O data, pentru ca devine firesc, atunci cand violenta la adresa femeilor e omniprezenta pe ecrane, ca ea sa se translateze cumva si in viata reala. Apoi, am sa mai spun si ca, oricata libertate ar avea realizatorii de seriale, cu reality show-urile lucrurile stau altfel. Chiar daca stim ca acestea din urma sunt, si ele, regizate, ar trebui poate sa fie un pic mai responsabile avand in vedere faptul ca le defineste cuvantul „reality’.
Pentru ca violenta aceasta pe care o vedem sau despre care tot auzim povestindu-se nu face altceva decat sa se adauge unei serii de violente nesfarsite asupra femeilor care definesc cultura noastra actuala. Pentru ca violenta impotriva femeilor, punerea lor (adica a noastra) in postura de victime ne discrimineaza. Si pentru ca din aceasta discriminare nu are cum sa iasa nimic bun.