Deci, sa incepem cu inceputul. Saptamana aceasta a avut loc inca un show Victorias Secret, brandul american de lenjerie care vinde chiloti ieftini in numere atat de mari incat are, an dupa an, profituri fabuloase si isi permite sa organizeze unul dintre cele mai grandioase show-uri care vor face o multime de femei invidioase si o multime de barbati excitati sa suspine. Toata aceasta poveste simpla, umflata de media la dimensiuni de-a dreptul exagerate si indecente (si nu zic asta din pudoare), vorbeste, de fapt, despre un lucru extrem de simplu si pe care il stim dintotdeauna: sexul vinde si cu asta basta. Dat fiind ca obiectul vanzarii, in subiectul de fata, este lenjeria intima, nu e nefiresc ca ea sa fie comercializata si marketata cu ajutorul sexului.
Lucrul nefiresc, si pe care ar trebui sa il sanctionam deja din ce in ce mai des, este ca aproape intotdeauna sexul feminin este cel care vinde. Si chestia asta este nociva din mai multe puncte de vedere. Unul dintre ele, pentru ca vizeaza mai exact un target masculin, care percepe show-ul acesta fix drept ceea ce este – comert cu sex, cum ziceam – astfel incat sa isi permita sa reactioneze la imaginile difuzate deja de presa in feluri pe care le-am vazut deja zburatacind pe social media: „Oare cat costa?’ si „Idei de cadouri pentru Craciun’ sunt cuvinte nepotrivite cand vine vorba de fiinte umane, indiferent cat de imbracate sau dezbracate ar fi ele. Apoi, show-ul asta care vinde sex este nociv, chiar si atunci cand alegem sa ignoram reactiile imediate ale barbatilor, pentru ca ne seteaza noua niste standarde nefericite si pe care nu ar trebui sa le privim vreodata drept standarde.
Asta e cu atat mai curios cu cat show-ul despre care vorbesc se prezinta drept unul care isi doreste sa fie empowering pentru femei – si, ce e drept, alegerea de a-ti expune propriul corp sau propria sexualitate e foarte empowering. Numai ca cei de la Victorias Secret, pe masura ce pretind ca le fac pe femei sa se simta mai frumoase, mai sigure pe sexualitatea lor si mai puternice, fac exact inversul pe masura ce show-ul se desfasoara. E de ajuns sa te uiti la imaginile date la liber de la castinguri, in care multe femei plang pentru ca au suferit nemancate si au mers la sala dupa orare draconice, pentru ca apoi sa fie respinse drept insuficient de bune, de atragatoare, ca sa intelegi despre ce vorbesc.
Show-urile de felul acesta, chiar daca vand imagini perfecte, vand, in acelasi timp, imagini unidimensionale ale frumusetii – si nu poti fi frumoasa dupa standardele Victorias Secret daca nu ai o anumita inaltime, o anumita masura la sutien si nici o urma de celulita. Ceea ce, nu-i asa, e nerealist si nepotrivit cu realitatea. Sigur, poti spune ca toate modelele pe care le promoveaza industria modei sunt la fel de nerealiste – si asa este – doar ca aici se mai adauga si acea componenta sexuala despre care iti vorbeam mai sus si care, sincer, ma scoate din sarite de-a dreptul.
La fel de tare ma deranjeaza faptul ca, dintre cele 47 de modele (15 dintre ele fiind catalogate drept „ingeri’), unele sunt considerate veterane – precum Alessandra Ambrosio sau Adriana Lima, femei care, drept sa o spunem, sunt foarte tinere. Asa cum mi se par nesuferite si declaratiile despre kickboxing, aerobic si toate celelalte eforturi pe care le fac aceste femei ca sa ajunga sa reprezinte standarde de frumusete si invidiate de toate celelalte femei.
Partea mai buna – daca e sa gasesc si o parte buna in toata afacerea asta, este ca show-ul este, din punct de vedere etnic, destul de divers. Ah, si ca femeile acelea sunt platite cu sume colosale, ceea ce le poate motiva, cel putin unora, eforturile de a ajunge sa defileze aici.
Dar, pana la urma, ma intorc tot la partea aceea nesuferita. Show-ul acesta de moda (ma rog) este unul care va fi televizat pentru multe milioane de telespectatori. Si, da, e ok ca aceste femei sa fie vazute de adulti ca si ele, daca aceasta este alegerea constienta pe care au facut-o. Dar mi se pare teribil de nesuferita ideea ca ele vor fi vazute, in chiloti si cu aripi de inger, defiland, si vor starni chiar in mintea unei singure fetite ideea ca aceasta este frumusetea si ca asa ar trebui sa arate ca sa fie valorizata de societatea in care traieste. Iar faptul ca tot acest circ vazut de o suta de milioane de oameni genereaza vanzari de vreo 5 miliarde de dolari anual ma face sa cred ca, de fapt, da, chiar asa trebuie sa arati si chiar asta trebuie sa faci ca sa fii pretuita, ca femeie. Si gandul acesta mi se pare teribil de trist.
Foto: Instagram