Orice roman cu o dragoste mai mult sau mai putin intensa pentru tenis probabil ca a privit-o pe Simona Halep jucand finala de la Roland Garros. Este firesc, o astfel de finala e un eveniment, mai cu seama ca au trecut generatii bune de cand o romanca nu a mai ajuns intr-o finala de Grand Slam. Iar Halep, desi nu a castigat partida impotriva Mariei Sharapova, si-a facut treaba. Daca ati vazut meciul, stiti deja cu ce insufletire a jucat, cat efort a depus, cum a alergat dupa fiecare minge, cum nu s-a plans de caldura, de vant, de intarzierile sau de tipetele adversarei ei.
A fost un meci cum rar am vazut in astfel de finale, in care cele doua tenismene au jucat umar la umar pe intreaga durata a partidei, in care nu am stiut cine are mai multe sanse, in care ne-am temut, colectiv, am rasuflat usurati, ne-am emotionat si, in cele din urma, nu ne-am putut intrista. Pentru ca, in tenis, cel mai bun castiga, iar daca Simona nu e inca cea mai buna, nu avem nici o indoiala ca va fi. Si asta foarte curand.
Dar nu despre asta e vorba aici. Ah, ca serviciul Simonei Halep poate fi mai bun, ca antrenamentele ei se pot concentra pe anumite slabiciuni pe care le are jucatoarea – acestea sunt lucruri pe care ar trebui sa ni le spuna specialistii si pe care, probabil, le stie si ea foarte bine. Aici e vorba, insa, despre felul in care romanii au inteles sa o adore pe Simona Halep (pe buna dreptate, de altfel), dar si despre felul in care unii dintre noi au ales sa o critice.
Cu vreo saptamana inainte de finala, pe masura ce Halep inainta, invingandu-si adversarele rand pe rand, fara sa piarda vreun set (a jucat inainte de finala cu A. Kleybanova, H. Watson, Mt. Torro-Flor, S. Stephens, S. Kuznetsova, A. Petkovic), a rabufnit o isterie nationala. Toata lumea o vedea deja pe Simona Halep ridicand trofeul deasupra capului, toata lumea isi proiecta asteptari si sperante in mainile ei, toata lumea o iubea neconditionat, o considera cea mai buna dintre cele mai bune, o speranta ca inca se mai poate face ceva in tara aceasta.
Tricouri cu figura ei au fost imprimate si purtate, retelele de socializare au fost inundate de mesaje de sustinere, tenisul a devenit, culmea, subiect favorit de conversatie pentru noi toti. Cum este firesc in astfel de situatii, asteptarile nerealiste nu s-au adeverit. Pentru ca nu aveau cum. Un lucru bun, insa, s-a intamplat. Simona Halep nu a devenit o invinsa, o persoana care a dezamagit, asa cum se intampla in astfel de situatii. Mesajele de pe paginile ei de Facebook si Instagram, cele care i-au fost transmise de presa, toate pastrau un ton pozitiv. Are sa fie bine data viitoare, ai sa castigi, nu e nimic. De fapt, nu toate.
Page: 1 2