Care e treaba cu varsta noastra si de ce nu ne lasam odata sa imbatranim?

Madonna, Uma Thurman, Cindy Crawford, toate sunt femei de o anumita varsta care ne deranjeaza pentru ca isi ascund (sau nu) anii.

Care e treaba cu varsta noastra si de ce nu ne lasam odata sa imbatranim?

Inainte de toate, trebuie sa va marturisesc ca scriu textul asta la nervi. Nervii acestia m-au napadit dupa ce am vazut un colaj postat de Madonna pe Instagram, doar ca, de data asta, nu ea m-a enervat.

Imaginea postata de Madonna este un soi de rezumat al unor secvente relevante dintr-o discutie televizata pe care a avut-o cu multi ani in urma – si fiecare dintre aceste secvente contine cateva cuvinte. Care, adunate, suna cam asa: „Nu numai ca suferim de pe urma sexismului si rasismului. Dar suferim si de age-ism. Odata ce ai ajuns la o anumita varsta nu ti se mai permite sa fii aventuroasa. Nu iti mai este permis sa fii sexuala. O multime de oameni spun: oh, este atat de patetica, sper ca nu o sa mai faca asta si peste 10 ani. De fapt, cui ii pasa? Si ce daca o sa fac asta? E asta o regula? Ar trebui sa mori pur si simplu cand ajungi la 40 de ani?'

Ei bine, Madonna are dreptate. Ca si in multe alte privinte, si de data asta Madonna e cea care (cat de ironic pentru un pop icon fara prea multe pretentii intelectual – feministe!) pune punctul pe i.

Asa ca e cazul sa deschidem si noi discutia despre varsta la care unei femei nu i se mai permite sa traiasca. Sa ne amintim doar de aparitia Madonnei la ultima ceremonie de decernare a premiilor Grammy. Madonna, mereu aventuroasa si libertina chiar, pentru gusturile unora, si-a permis sa apara pe covorul rosu intr-un costum care ii lasa fundul la vedere. Da, are 56 de ani, arata incredibil, este cel mai mare star pop al vremurilor noastre si continua sa fie relevanta dupa aproape 40 de ani de cariera, si lumea inca mai este surprinsa cand ea apare partial dezgolita pe covorul rosu, mai mult chiar, aratandu-le paparazzi-lor fundul, intr-un gest de fronda care altfel ii este caracteristic. Asta dupa ce Madonna s-a comportat similar in ultimii cati ani?

Iar aceiasi paparazii, dar si consumatorii produselor lor de scandal – barfe si fotografii picante – , au fost cei care s-au declarat oripilati de comportamentul cantaretei, care a fost declarata indecenta si nepotrivita pentru varsta ei. Asta prin comparatie cu Annie Lennox, o alta celebritate de o varsta apropiata, care a fost declarata un model de decenta atat pe covorul rosu, cat si pe scena. E normal, crede lumea, ca Annie Lennox, la 60 de ani, sa fie imbracata intr-o rochie neagra inchisa pana in gat, si e de-a dreptul scandalos ca o femeie de 56 de ani sa isi exprime (din ce motive are ea chef) senzualitatea si sfidarea prin intermediul hainelor sau a lipsei lor.

Numai ca nu e deloc normal. Asta pentru ca orice femeie (caci aceasta presiune nu se adreseaza nici un moment barbatilor) ar trebui sa se imbrace asa cum are ea chef atunci cand are ea chef, fara un cor al puritanilor care sa ii judece fiecare obiect vestimentar in plus sau in minus si sa ii aprobe deciziile stilistice.

Iar atitudinea Madonnei si felul ei de a se prezenta in public ne arata, de fapt, un lucru destul de important. Acela ca viata nu se sfarseste dupa o anumita varsta, acela ca o femeie poate fi inca sexy, provocatoare si dupa o anumita varsta, atunci cand opinia generala ar prefera sa o vada incuiata in casa si, eventual, cu cenusa in cap.

Nu mai suntem obisnuite sa vedem corpuri de femei mature, nu ne mai plac si nici macar nu ne vine sa credem cand le vedem. Ganditi-va numai la felul in care toata lumea a fost socata de o fotografie presupus neretusata cu supermodelul Cindy Crawford (ajunsa, si ea, la 48 de ani), care o arata cu o piele flasca pe alocuri, cu celulita pe coapse si un abdomen deloc ferm, dar cu o atitudine glorioasa si cu o senzualitate evidenta. Dincolo de faptul ca cei mai multi dintre noi nici macar nu mai stiu cum arata, fara retusuri, corpul unei femei ajunsa la aceasta varsta, o parte dintre noi fie i-am plans de mila pentru gradul de degradare la care a ajuns (lucru deloc adevarat, de altfel) sau sa o felicitam pentru curajul de a se expune altfel. Si e ciudat ca a ajuns sa fie nevoie de curaj ca sa iti expui corpul fara lumini bine plasate si unelte de blur bine utilizate.

E cu atat mai ciudat cu cat asta ne taie noua insine o creanga de sub picioare. Judecandu-le aspru sau aplaudandu-le pe alte femei pentru curajul de a-si expune corpurile, cred ca o facem presupunand ca noi insine nu vom imbatrani niciodata. Cred ca nu stam o clipa sa ne gandim ca presiunea pe care o punem asupra lor va deveni, in timp, o presiune pe care am pregatit-o ani la rand si care se va intoarce impotriva noastra. Iar curajul pe care il apreciem la ele devine viitoarea noastra nevoie de curaj cand va veni vorba de normalitatea noastra, odata ce vom trece de o anumita varsta. Cand vom avea anii lor, vom fi sau curajoase sau, ca Uma Thurman (judecata, tot ca o femeie trecuta de o anumita varsta, pentru interventiile estetice la care a recurs tot in urma acestor presiuni), vom ceda obsesiei pentru tineretea vesnica fara de care nimic nu este permis.

Si, in loc de aceste doua variante dintre care nici una nu este castigatoare, ar fi mult mai confortabil pentru noi sa avem parte de normalitate. Pentru ca, asa cum zicea si Madonna, pana la urma ar trebui sa murim pur si simplu cand ajungem la 40 de ani?

Foto: Image.net

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle