Prezentat in competitie oficiala, „In the Fade’ ne arata cateva luni din viata Katjei (interpretata splendid de Diane Kruger), o femeie de 37 de ani, al carei sot si baietel de sase ani mor intr-un atentat cu bomba artizanala. Tema extremismului religios si rasial e de actualitate. Stim din primele minute ale filmului ca femeia asta plina de tatuaje isi pierde familia. Nu atentatul e subiectul care ne intereseaza, ci pierderea, vidul cu care trebuie sa traiasca Katja.
Culpabilitatea, nevoia de autodistrugere. Neintelegerea. Cum a putut sa se intample asta? Cat de absurd e faptul ca in 2017 oamenii omoara oameni doar pentru ca nu au aceeasi culoare a pielii, pentru ca nu se roaga la aceiasi zei, pentru ca nu sunt nascuti in aceeasi tara sau pentru ca nu au aceleasi inclinatii sexuale?
Filmul lui Fatih Akin e echilibrat. Jocul lui Diane Kruger e just si bine dozat. Personajul Katjei e pilonul pe care se sprijina scenariul. O vedem in fiecare scena. In ciuda unei reputatii prea colorate, Katja e o femeie decenta. Atat cat se poate in conditiile in care si-a pierdut baiatul si sotul.
Cine a pus bomba si de ce? Sotul ei, de origine turca, fost dealer de hasis cu cazier, e suspectat la inceput de relatii ilegale cu grupuri mafioate. Si ipoteza asta e respinsa repede. In cele din urma, intuitia Katjei e justa. E un joc crunt al hazardului ca singurele victime sunt fiul si sotul ei. Nu erau vizati in mod special. Doi tineri neo nazisti au pus o bomba in inima unui cartier arab din Hamburg. Asa, ca sa-i pedepseasca. Pentru ca nu sunt albi, pentru ca rasa lor nu e pura. Aflam la sfarsitul filmului ca mai multe atentate cu bomba au fost perpetrate in Germania de grupuscule neo naziste.
Filmul pleaca de la o premisa politica si sociala actuala. Insa nu dezbaterea in jurul subiectului il intereseaza pe regizor. Ci bestialitatea suferintei unei femei care si-a pierdut familia intr-o lupta de idei arhaica si absurda.
Si poate ca asta e adevaratul manifest politic. Felul in care filmul lui Fatih Akin ne obliga sa ne uitam la durerea mamei si a sotiei ramase singura. Uitati-va la oameni, sunt aici in carne si oase. Uitati ideile, nu au trup, nu plang cand sunt sfasiate.
„Simplu si eficace’, asa a descris vecina mea de scaun „In the fade’, suflandu-si nasul intr-un servetel si razand incurcata, pentru ca de trei ori in timpul filmului a tresarit si a spus „La dracu’.
Am avut o secunda tentatia sa-mi spun ca e o alegere usoara sa faci un film despre terorism in ziua de azi, in contextul asta politic in care extremismul se propaga in lume ca o ciuma. Dar as fi gresit. E nevoie de filme ca „In the fade’. Ca sa nu uitam, ca frica pe care o am eu in fiecare zi in care ma urc in metrou, de cand au fost atentatele in Franta, sa nu se banalizeze. Ca sa ne aducem aminte ce datorie uriasa avem fata de copiii nostri si cat de importanta e responsabilitatea noastra, acum si aici, sa le transmitem valorile democratice esentiale.
Da, daca un film te face sa te gandesti la asta, daca te poarta spre subiecte importante, e un film bun. Si mai am o presimtire. Ca Diane Kruger o sa ia premiu pentru cea mai buna actrita anul asta.
Text: Ileana F.Buzea
Foto: PR